În a cincea lună, de la momentul concepţiei, aşadar, trebuie să i se transmită mental periodic formula, astfel încât viitorul nou-născut să îşi imagineze încă de pe acum, clar şi distinct, cum va dezvolta în mod creativ Lumea şi pe el însuşi. În a şasea lună de la momentul concepţie, deci, trebuie să-i transmiteţi periodic următoarea formulă. Aş dori să remarc aici că noţiunea de ''a transmite periodic'' - înseamnă pur şi simplu de a-i spune mental viitorului copil cât mai des posibil şi, prin urmare, cu cât mai des, cu atât mai bine. Astfel, în luna a şasea, viitorului nou-născut trebuie să i se spună mental că este responsabil pentru părinţii săi, pentru fenomenele din lumea înconjurătoare, că el însuşi construieşte toate evenimentele şi că trebuie să înţeleagă că în studiul tuturor ştiinţelor trebuie să ţină cont de cunoştinţele pe care le primeşte acum, că toate ştiinţele vor fi transformate în mintea lui şi vor lua acel sens pe care el îl va stabili iniţial în dezvoltarea sa. El trebuie să înţeleagă că infinitul care a fost înaintea lui şi care este după el poate fi unificat, adică doar trimite un mesaj mental, ca aici, în figura unu, de a conecta punctele minus infinit, timpul minus infinit (T-), cu timpul plus (T+) sau doar suprapune simbolul T minus pe T plus în această lună a şasea. Şi se va dovedi că el deja îşi creează viaţa în armonie. Aşadar, în luna a şaptea. În luna a şaptea trebuie să-i transmitem deja formula mentală conform căreia omul este responsabil pentru toate acţiunile sale iar el este o personalitate matură, şi este necesar să i se transmită ca unei personalităţi mature cum era şi în momentul concepţiei. El trebuie să realizeze deschis şi clar că, pe baza Sufletului care este etern, el se poate percepe pe sine însuşi ca personalitate dezvoltată încă din momentul conceperii, la fel ca la şapte luni. Apoi, la opt luni, trebuie să-i comunicaţi mental că omul s-a născut pentru a da naştere altora, pentru a crea împreună cu alţii, pentru a-i învia pe alţii dacă au murit anterior şi pentru a nu-i lăsa pe alţii să moară şi pentru a nu muri el însuşi. Acest lucru se realizează prin transferul mental al punctului T plus infinit (T+) ca punct la care trebuie să aspire.
|