Să fi fost oare ultimul foc? Nicidecum. Căci, imediat ce flacăra s-a stins, nu se aprinde oare următorul foc care va continua să strălucească? Sau următoarea iubire aprinsă nu se manifestă deja? Din ruinele rămase, nu se ridică oare o altă casă, mai mare şi mai frumoasă? Toate reuşitele au întotdeauna la bază şi pierderi, uneori chiar unele foarte mari. Din ele îşi trage forţa succesul, care devine din ce în ce mai mare pe măsură ce următorul foc se înteţeşte. Ce face sufletul cu pierderile pe care le avem? Le ia cu sine în viitor? Chiar dacă au lăsat urme adânci, le integrează în ceea ce rămâne?Cum putem profita cu adevărat de pe urma lor? Lăsându-le să se consume. Doar dacă sunt considerate cu adevărat pierderi propriu-zise ne definesc şi fac parte din ceea ce suntem. Când le permitem să se mistuie, ele ne redau libertatea şi ne pregătesc pentru ceea ce urmează, aşa cum şi noi am făcut cu ele. Abundența Abundenţa se revarsă, căci nu este finită şi nu poate reţine nimic. Abundenţa debordează atunci când există iubire adevărată. Vorbim aici despre un sentiment de plenitudine, care nu are nevoie să fie reînnoit. El se reface într-o manieră plină de creativitate, de la o clipă la alta. Forţa sa creatoare este practic nelimitată. În acest fel, reuşitele noastre sunt reînnoite. Ele se multiplică debordând. De ele profită şi alţii, ale căror reuşite se vor înmulţi şi ele în curând. Există oare ceva care să se afle într-o măsură mai mare în slujba vieţii şi a abundenţei? Succesele ne aduc cu sine bucuria vieţii, atât nouă, cât şi celorlalţi. Ne ajută să ne facem şi prieteni noi - ceea ce reprezintă o reuşită în sine, poate cea mai frumoasă. Ceea ce este deplin şi nu se mai află în mişcare sfârşeşte prin a deveni plictisitor şi într-un final piere. Pentru că abundenţa curge, ea se reînnoieşte în permanenţă. În schimb, pierdem ceea ce vrem să conservăm şi să păstrăm pentru noi. Deşi suntem convinşi că o avem, ea se epuizează, se diminuează şi dispare. Dacă sursa abundenţei pare să sece după un anumit timp, înseamnă oare că se opreşte? Ea curge prin alţii, aşa cum viaţa curge prin generaţiile care se succed. La fel stau lucrurile şi cu succesele. Ele nu durează decât o perioadă de timp limitată, însă nu se epuizează. Tot ceea ce este în slujba vieţii continuă să trăiască. Când izvorul pare să sece, pe cer apar noi nori, care aduc ploi debordante, iar apa formează noi izvoare. Apa îşi croieşte drum la suprafaţă şi continuă să curgă. În acelaşi mod, viaţa şi reuşitele noastre traversează numeroase noi izvoare creatoare şi continuă să apară. |