Exerciţiul nr. 20. Identifica-ţi emoţiile! În fiecare zi asculţi radioul, te uiţi la televizor, foloseşti transportul în comun, te mişti, acţionezi. În fiecare zi eşti în contact cu alte persoane. În fiecare zi, în mod direct sau indirect, se produc modificări în ce priveşte tonul sau atitudinea celorlalţi faţă de tine, ceea ce îţi declanşează emoţii şi îţi afectează comportamentul, fără ca tu să fii întotdeauna conştient de acest lucru. învaţă să le identifici! Pentru acest exerciţiu ai nevoie de spaţiu. Poţi ruga un prieten să-ţi citească instrucţiunile care urmează sau citeşte-l înainte de fiecare etapă a exerciţiului, apoi completează tabelul. 1. Stai în picioare, într-o încăpere în care te poţi mişca uşor, fără a fi incomodat de obiectele de mobilier (dă-le la o parte dacă e nevoie). Începe prin a merge timp de 20 de secunde prin cameră. Apoi rememorează o situaţie recentă în care te-ai simţit extrem de furios... Unde şi când s-a întâmplat? Cine era de faţă? Fii atent la modul în care te mişti acum prin cameră. Ţi s-a schimbat mersul? Corpul este destins? Crispat? Unde simţi tensiune? În jurul pleoapelor, în zona maxilarului, la gât, la umeri, în alte părţi ale corpului? Respiraţia este normală, mai rapidă, mai lentă? Ritmul cardiac este mai accelerat? Ţipă dacă simţi nevoia să te eliberezi de furie şi vei vedea cum această eliberare vocală îţi modifică tensiunile din corp şi respiraţia. 2. Destinde-te şi mergi din nou calm (20 de secunde). Apoi, rememorează o situaţie recentă în care te-ai simţit fericit.. Unde şi când s-a întâmplat? Cine era de faţă? Fii atent la modul în care te mişti acum prin cameră şi observă reacţiile corpului tău, mersul şi respiraţia, ca în situaţia precedentă. Râzi dacă simţi nevoia să-ţi manifeşti bucuria şi observă cum râsul îţi modifică tensiunile din corp şi ritmul respiraţiei. 3. Destinde-te şi mergi din nou calm timp de 20 de secunde. Apoi rememorează o situaţie recentă în care te-ai simţit foarte trist... Unde şi când s-a întâmplat? Cine era de fată? Fii atent la modul în care te mişti acum prin cameră şi observă-ţi reacţiile corpului, mersul şi respiraţia, ca în situaţia precedentă. Plângi dacă simţi nevoia să te eliberezi de acea tristeţe şi vei vedea cum lacrimile îţi modifică tensiunile din corp şi ritmul respiraţiei. 4. Destinde-te şi mergi din nou calm timp de 20 de secunde. Apoi rememorează o situaţie recentă în care ţi-a fost foarte frică... Unde şi când s-a întâmplat? Cine era de faţă? Fii atent la modul în care te mişti acum prin cameră şi observă-ţi reacţiile corpului, mersul şi respiraţia, ca în situaţia precedentă. Ţipă sau strigă dacă simţi nevoia să te eliberezi de frică şi vei vedea cum această eliberare vocală îţi modifică tensiunile din corp şi ritmul respiraţiei. 5. Destinde-te şi mergi din nou calm. Gândeşte-te la această serie de exerciţii (timp de 20 de secunde). |