Curajul social

De fapt, anxietatea socială este o parte normală a ființei umane. Însă există modalități de a-i reduce impactul pe care îl are în viața ta. Fie că te confrunți cu anxietatea socială ajunsă la stadiul de fobie, fie că ești doar reținut atunci când vine vorba să iei cuvântul în public sau să mergi la o întâlnire, cartea de față îți arată ce trebuie să faci în orice situație dificilă.

Dacă anxietatea socială, de exemplu, te-ar împiedica să te urci pe scenă și să joci într-un musical pe Broadway în fața a o mie de oameni, aceasta ar fi o problemă doar dacă ai fi un artist profesionist care-și dorește din tot sufletul să fie în stare să se urce pe scenă și să joace în fața oamenilor. Teroarea de a te urca pe scenă și de a te fâțâi de colo până colo într-un costum de pisică, în timp ce cânți din toți rărunchii, nu este problematică dacă ești doar un spectator care vizionează spectacolul. Însă, dacă nu poți veni la spectacol de teamă că te vei afla într-o mulțime de oameni, dar ți-ai dori din toată inima să-ți duci partenerul sau partenera să vadă niște „feline“ care cântă, atunci acest lucru s-ar putea să fie o problemă.

Gândul de a face bungee jumping mă îngrozește. Teama mea de a-mi da drumul de pe un pod înalt înspre solul stâncos de dedesubt, bazându-mă, pentru propria siguranță, doar pe o coardă elastică mult prea lăudată, înconjurată în jurul gleznelor, capătă însă statutul de „problemă“ doar dacă ambiția vieții mele este de a mă angaja ca instructor de bungee jumping (lucru care, probabil, are suișurile și coborâșurile lui).

ȘTIREA ZILEI: ANXIETATEA SOCIALĂ NU MAI ESTE O BOALĂ!

Da, chiar așa e. Anxietatea socială, timiditatea și chiar introversiunea nu sunt boli. De fapt, sunt experiențe umane perfect normale.

Însă o mare parte din viața mea profesională se petrece lucrând cu adolescenți și adulți care sunt extrem de preocupați de anxietatea lor socială. Mulți dintre ei așteaptă ziua când anxietatea îi va lăsa în pace, astfel încât ei să-și poată continua viața. Ei așteaptă până ce li se pare confortabil și lipsit de anxietate să se aventureze în lumea prieteniei, a interviurilor de angajare, a ieșirilor romantice și așa mai departe.

Ei așteaptă o zi care, foarte probabil, nu va veni niciodată. Anxietatea socială este normală.

Atunci când suntem copii, trecem printr-o perioadă de anxietate foarte intensă față de străini, când ne ferim „cu timiditate“ de toată lumea, cu excepția acelor adulți cu care am învățat să ne simțim confortabil de-a lungul timpului. Mătușa Bertha, de mult dispărută, venea în vizită de sărbători, ne vedea și se repezea la noi, gata să ne sufoce cu îmbrățișări și sărutări. Ce tindeam noi (și nenumărați alți micuți) să facem în fața unui atac atât de intimidant? Foarte probabil că ne agățam de picioarele părinților noștri și ne uitam în altă parte... aruncând ocazional câte o privire furișă ca să vedem dacă amenințarea dispăru-se. De fapt, profesioniștii din domeniul sănătății mintale sunt, adesea, mai preocupați când copiii mici nu manifestă niciun semn de ezitare socială în prezența unor noi adulți.

Dar acest lucru nu ar trebui să dispară când te faci mare?

Chiar dacă majoritatea dintre noi ne simțim mai puțin anxioși pe plan social odată cu înaintarea în vârstă, aproape toți manifestăm ezitări pe plan social sau chiar ne simțim complet inconfortabil cel puțin în unele situații. Este o reacție normală și, într-o anumită măsură, poate fi chiar necesară pentru traiul într-o comunitate, alături de alte ființe umane.