Lupii mărilor

Extraordinara lume a eroilor, războinicilor, exploratorilor și barzilor vikingi

În largul coastei de vest a Scoției, se ridică semeț din Marea Nordului un promontoriu acoperit de iarbă, cu plaje nisipoase. Aceasta este micuța insulă Iona, o oază de pace și unul dintre cele mai vechi și mai importante centre creștine din vestul Europei. În afară de comorile religioase, insula Iona se mândrea cu o colecție de morminte regale fără egal. Cei mai mulți dintre primii regi scoțieni, inclusiv cei deveniți faimoși datorită pieselor lui Shakespeare – Macbeth și victima lui, Duncan – erau înmormântați aici. Dar, cu douăsprezece secole în urmă, aceste plaje idilice au fost martore ale unor acte de violență ieșite din comun. La începutul anului 795, pe când călugării sărbătoreau un sfânt, nave având prorele sculptate sub formă de șerpi și dragoni s-au apropiat pe nesimțite, furișându-se până pe plajă, nu departe de cea mai importantă mănăstire. Insula s-a transformat astfel în ținta unor raiduri îngrozitoare, fiind devastată de bande de păgâni ciudați, veniți din nord. Așa deschide Lars Brownworth strania istorie a războinicilor nordici care au zdruncinat destinul creștinătății apusene timp de 300 de ani.

Termenul de „viking“ este încă asociat cu bărbații blonzi și voinici care săreau din navele cu cap de dragon pentru a ucide și a jefui tot ce le apare în cale. Autorul răzbate dincolo de clișeele și prejudecățile asociate epocii vikingilor. Sunt prezentate invaziile cărora le-au căzut pradă insulele britanice, coastele Franței, Spaniei, Italiei și ale insulelor din Mediterană, dar și expedițiile care i-au adus pe vikingi în contact cu civilizația kievană sau bizantină. De asemenea, prind contur figurile unor lideri uniți de dorința acerbă de cuceriri, printre care Leif cel Norocos, descoperitorul unei noi lumi, Ragnar Lodbrok, spaima francilor, Eric Topor Însângerat, unul dintre primii vikingi care au cotropit Anglia sau abilul, dar perfidul Harald Hardrada.

Pe de altă parte, autorul demonstrează, cu argumente pertinente, că vikingii nu au fost doar niște luptători sângeroși și sălbatici. Au fost făuritori de legi și au introdus pentru prima oară în insulele britanice judecata cu jurați. Au fost negustori și exploratori pricepuți, colonizând Islanda și numeroase alte insule. Au întemeiat actuala capitală irlandeză Dublin și au pus bazele unei fabuloase rețele comerciale, întinse de la Bagdad și până pe coastele Americii de Nord. Au influențat cultura și viziunea despre viață a populațiilor cu care au interacționat, lăsând o amprentă puternică asupra Evului mediu timpuriu.

Index biografic al lumii vikinge ix

Locuri xvi

Altele xix

Hărți xxi

Regatele anglo-saxone c. 800 xxi

Invaziile vikinge din secolele VIII-XII xxii

Rusia kieveană în secolul XI xxiii

Normandia & Anglia c. 1066 xxiv

Călătoriile apusene ale vikingilor xxv

Introducere. Ciocanul nordului 1 Prolog: Zorii vikingilor 6

NĂVĂLITORII 13

1. Pe teritoriul vikingilor 14

2. Lacrimile lui Carol cel Mare 30

3. Ragnar Lothbrok 45

4. Thorgils „Diavolul“ 54

5. Marea armată păgână 66

6. Anglia sub asediu 79

7. Ultimul rege al Angliei 88

8. Un regat viking în Marea Irlandei 96

9. Bătălia de la Clontarf 103

10. Rollo „Drumețul“

EXPLORATORII 125

11. Vikingii pe rivieră 126

12. Republica de la granița ghețurilor 135

13. Insulele apusene 145

14. Ținutul Vinului 154

NEGUSTORII 167

15. Rurik, războinicul „rus“ 168

16. Miklagård 177

17. Chemarea Bizanțului 188

18. De la rus la Rusia 197

ȚINUTURILE NATALE 207

19. Regi vikingi 208

20. Harald „Dinte-Albastru“ 214

21. Ispita argintului englezesc 223

22. Împăratul Nordului 230

23. Sfârșitul unei epoci 239

Epilog. Moștenirea vikingă 255

Bibliografie

În largul coastei de vest a Scoției întâlnim o mică insulă, Iona – un promontoriu acoperit de iarbă, cu plaje nisipoase, ridicându-se semeț din Marea Nordului. Astăzi este un loc pe care-l poți contempla în tihnă, oarecum netulburat de grupurile de vizitatori sau școlari care hoinăresc printre ruinele sale fermecate. Chiar și celor care cunosc istoria le e ușor să uite că, acum douăsprezece secole, aceste plaje idilice au fost martore ale unor acte de violență ieșite din comun.

Din punct de vedere simbolic, mănăstirea Iona reprezintă inima creștinismului scoțian, unul dintre cele mai vechi și mai importante centre religioase din vestul Europei. Ea a fost construită de călugărul irlandez Columba în secolul VI și a devenit principala sursă de răspândire a credinței creștine pe teritoriul întregii Scoții.

În primele secole, călugării au venit aici pentru a avea parte de singurătate, la adăpostul „deșertului“ Oceanului Atlantic, și au construit colibe simple, de piatră, în formă de stup, unde se puteau concentra asupra rugăciunilor și jurămintelor depuse, pentru a nu acumula bogății și pentru a rămâne supuși. Totuși, de-a lungul timpului, modesta comunitate a devenit un important centru de pelerinaj, dar și un mare centru medieval de educație. S-a transformat într-o școală care pregătea călugării, având săli speciale pentru transcrierea manuscriselor, numite scriptorium-uri, ceea ce a permis crearea unor opere de artă faimoase în întreaga Europă. Cea mai notabilă dintre acestea a fost „Cartea din Kells“, reunind cele patru evanghelii, care a fost descrisă de contemporanii irlandezi drept „cel mai prețios obiect al lumii apusene“.

De asemenea, în afară de comorile religioase, insula Iona se mândrea cu o colecție de morminte regale fără egal. Cei mai mulți dintre primii regi scoțieni, inclusiv cei deveniți faimoși datorită pieselor lui Shakespeare – Macbeth și victima lui, Duncan, erau înmormântați în cripta mănăstirii.

Vreme de secole, insula a fost o oază de pace, ocrotită de credința locuitorilor și de oceanul imens care o înconjura. Totuși, în anul 794, un val de spaimă a destrămat această liniște. La mănăstire a ajuns zvonul că mănăstirile surori din est ar fi fost ținta unor raiduri îngrozitoare, fiind devastate de bande de păgâni ciudați, veniți din nord. La începutul anului următor, pe când călugării sărbătoreau un sfânt, nave având prorele sculptate sub formă de șerpi și dragoni s-au apropiat pe nesimțite, furișându-se până pe plajă, nu departe de cea mai importantă mănăstire de pe insulă.

După ce au înaintat rapid pe nisipul alb al țărmului, pe locul numit mai târziu „Golful Martirilor“, în amintirea celor uciși, invadatorii s-au îndreptat către clădiri și au masacrat toți călugării care le-au ieșit în cale. Zdrobind ușile grele din lemn, străinii au ucis fără milă pe oricine a încercat să li se opună, iar sângele victimelor a umplut dalele pardoselilor din capelă. Orice lucru care părea valoros a fost luat, inclusiv veșmintele bogat împodobite ale călugărilor, smulse deopotrivă de pe trupurile morților sau viilor.

În vreme ce călugării rămași în viață s-au risipit în toate direcțiile, atacatorii au incendiat marea abație, după care s-au întors spre plajă, ducând cu sine o pradă considerabilă. În câteva minute, dispăruseră deja. În urma lor au rămas doar cadavre însângerate, clădiri în flăcări și o comunitate monastică spulberată.