Cauza diabetului de tip 2: prea mult zahăr Toate alimentele sunt alcătuite din trei componente
principale, denumite macronutrienți. Acestea sunt proteinele, grăsimile și
carbohidrații, iar ele sunt tratate în mod diferit de sistemul digestiv. După
ce mâncăm, alimentele sunt descompuse pentru o absorbție mai ușoară. Proteinele
sunt descompuse în aminoacizi. Grăsimile sunt descompuse în acizi grași.
Carbohidrații, compuși din lanțuri de zahăr, sunt descompuși în zaharuri mai
mici, inclusiv glucoză. Aminoacizii, acizii grași și glucoza sunt transportate
în organismul uman prin sistemul circulator. Când mâncați zahăr, organismul secretă hormonul insulină
pentru a ajuta la transportarea zahărului în celule, unde este folosit pentru
energie. Dacă zahărul nu este ars suficient cu ajutorul activității fizice,
după zeci de ani, celulele ajung să fie pline ochi și nu mai fac față. Iar când
insulina nu mai poate forța zahărul în celulele pline până la refuz, zahărul în
exces se varsă înapoi în sânge. Zahărul circulă în sânge sub formă de glucoză,
iar o cantitate prea mare de glucoză – cunoscută ca nivel ridicat de glucoză în
sânge – reprezintă primul simptom al diabetului de tip 2. Imaginați-vă organismul ca pe un castron plin cu zahăr. La
naștere, castronul este gol. După câteva zeci de ani, dacă mâncați în exces
zahăr și carbohidrați rafinați, castronul se umple treptat. Când se umple, la
următoarea masă zahărul este forțat să încapă, dar se revarsă peste marginile
castronului. Nivelul ridicat de glucoză din sânge reprezintă doar o parte
a problemei. Când există prea multă glucoză în sânge, insulina nu pare să-și
facă treaba obișnuită de a transporta zahărul în celule.
Spunem atunci că organismul a devenit rezistent la insulină. Dar nu e cu
adevărat vina insulinei. Principala problemă e că celulele debordează deja de
glucoză. Glucoza nu este multă doar în sânge, ci și în toate celulele. Diabetul
de tip 2 este pur și simplu fenomenul de revărsare a unei cantități prea mari
de glucoză în întregul organism.
Ca răspuns la excesul de glucoză din sânge, organismul
secretă și mai multă insulină pentru „a depăși“ această rezistență, ceea ce
forțează și mai multă glucoză în celulele pline până la refuz, pentru a menține
normal nivelul din sânge. Metoda funcționează, dar efectul e temporar. Problema
excesului de zahăr nu a fost abordată, doar transferată de la sânge la celule,
făcând ca rezistența la insulină să se agraveze. La un anumit punct, chiar și
cu mai multă insulină, organismul nu mai poate forța glucoza în celule. |