Farmacia supremă pentru vitalitate conţine o mulţime de opţiuni pentru a-ţi da înapoi ceasul biologic şi pentru a te face să te simţi mai energic şi mai activ. Vorbim despre paşi concreţi, pe care îi poţi face astăzi, pentru a-ţi recupera energia şi funcţionalitatea fără dureri – şi chiar înfăţişarea tinerească. Eu şi Peter am fost hotărâţi să găsim un expert în produse nutraceutice – pe cineva în care să putem avea încredere că se află la acea unică intersecţie dintre expertiza clinică, cea în materie de reglementare şi în materie de ingrediente. Şi am avut norocul să îl cunoaştem pe dr. Hector Lopez căruia îi încredinţăm şi propria listă de suplimente alimentare. Hector nu are doar o pregătire medicală variată – în medicină sportivă, biochimie nutriţională şi medicină integrativă şi regenerativă – dar acum, ca cercetător, se concentrează în principal pe suplimentele alimentare şi pe hrană. Experienţa lui ca om de ştiinţă şi medic se întinde pe un deceniu, după care, în ultimii 15 ani, s-a îndepărtat de medicină, devenind lider în ingrediente inovatoare, cercetare clinică, reglementare/siguranţă şi, mai recent, în tehnologii pentru produse naturale bazate pe învăţarea automată a IA. Eşti îngrijorat că un supliment ar putea să nu fie sigur sau pur? La fel eram şi noi, motiv pentru care am apelat la dr. Lopez. Hector este lider de opinie în ce priveşte siguranţa şi reglementarea. A fondat în parteneriat companii care să avanseze cercetarea clinică în domeniul suplimentelor, dar şi o companie importantă care să impună reglementările. Ba chiar mai mult, este expert în a descoperi, dezvolta şi aduce noi compuşi bioactivi pe piaţă pentru brevetare. Gândeşte-te la suplimente alimentare, ingrediente alimentare, băuturi şi produse naturale. El supraveghează aprobarea acestor ingrediente în condiţii de siguranţă. Personal, mi-a oferit un avantaj necinstit în oceanul foarte complex şi adesea ameţitor al suplimentelor şi declaraţiilor în ce priveşte efectele asupra sănătăţii. Ca să îţi faci o idee despre ce vei găsi în acest capitol, iată cele mai promiţătoare metode terapeutice şi medicamente despre care vei afla şi care au potenţialul să îţi schimbe viaţa în bine: 1. Ai auzit de peptide, acele molecule bioactive care creează masă musculară slabă şi revitalizează dorinţa şi funcţia sexuală atât la bărbaţi, cât şi la femei? În mod surprinzător, sunt create după mini-proteine care se găsesc în alimentele comune, iar profilul lor de siguranţă este remarcabil. 2. Vei afla despre un medicament prescris la scară largă, ieftin, care tratează şi previne în siguranţă diabetul, despre care experţii spun că este posibil să te protejeze de cancer, afecţiuni cardiace şi boala Alzheimer. 3. Vom analiza felul în care readucerea hormonilor la un nivel optim te poate revitaliza şi îţi poate da vârsta biologică înapoi cu ani buni. 4. Ştiai că sunt suplimente alimentare disponibile la scară largă care au beneficii reale pentru longevitatea celulară, sănătate şi o viaţă cu performanţe de top – atât în sala de fitness, cât şi în afara ei? Multe dintre ele sunt folosite de sportivii de performanţă – iar acum apar informaţii ştiinţifice promiţătoare în legătură cu beneficiile lor pentru a rămâne sănătoşi şi activi în timp ce înaintăm în vârstă şi noi, ceilalţi. După cum vei vedea, unele dintre aceste soluţii se vând fără prescripţie medicală, ca suplimente alimentare, pentru care reglementările FDA nu impun aprobare de punere pe piaţă. Altele, clasificate ca medicamente, sunt aprobate deja de FDA şi nu necesită decât o reţetă de la medic. Dacă doreşti mai multe informaţii, poţi să vizitezi LifeForce.com unde dispunem de telemedicină şi medici care pot să te consulte pentru a-ţi înţelege nevoile şi a-ţi da sfaturi. Pentru că eu şi Peter căutăm mereu ultimele inovaţii, de fiecare dată când ne pică sub ochi un studiu revoluţionar, primul nostru apel este către dr. Lopez, cu scopul de a-i folosi vasta experienţă în ingredientele inovatoare, siguranţa suplimentelor, asigurarea calităţii şi cercetarea clinică. Aşa a devenit el un lider în dezvoltarea de produse nutraceutice inovatoare, de ultimă generaţie. Eu şi Peter folosim produsele nutraceutice create de el pentru regimul nostru individual şi nu folosim nimic dacă nu este analizat de el. |