Realizarea Sinelui Cum Bucuria era permanentă, nu mai vedeam niciun interes în a face orice, nici în a avea orice întrucât mă simţeam complet, aici şi acum. Acţiunile se întâmplau spontan, aşa cum îşi face pasărea cuibul, aşa cum creşte copacul, etc. Fără întrebări, doar ceea ce îi trebuia mentalului pentru a mişca corpul. Odată cu această Pace, vedeam corpul mişcând în timp ce rămânea pe dinăuntru la fel de relaxat ca în starea de somn profund. Oricare ar fi fost stările de conştiinţă de zi cu zi – veghe, somn cu vise, somn profund – eram mereu Conştient; era evident că eram întotdeauna Asta. Faţă de prima fază a Trezirii – care a fost ca o ruptură bruscă a filmului, ca şi când ar fi fost retezat firul timpului şi spaţiului cu o lovitură bruscă, scurtă şi directă - a doua fază a venit cu o dulceaţă cu totul firească. Văzând lumea cu o privire necondiţionată, ca un prunc abia născut, am devenit astfel uimit de totul. Şi mai ales uimit de toate micile detalii, de toate «lucrurile mărunte şi neînsemnate». Pentru Conştiinţa Absolută totul, fără excepţie, este frumos şi pasionant. Ştiu că mentalul nu înţelege această frază dar acesta e Adevărul. Conştiinţa decondiţionată vede Frumuseţea pretutindeni pentru că Ea se Vede pretutindeni. Prima fază a Trezirii constă în a Realiza Conştiinţa «deghizată» în spatele personajului, în spatele formei care crezi că eşti. A doua fază -aşa cum a fost trăită aici – a fost de a Realiza că aceeaşi Conştiinţă intimă era de fapt « deghizată » în spatele tuturor formelor, fără excepţie. Aşa că înţelepţii spuneau adevărul când ziceau că «Totul este Unul»! Totul este aceeaşi Conştiinţă, totul este aceeaşi Viaţă, incluzând şi obiectele neînsufleţite. Iar această Viaţă eşti Tu: Prezenţă, Inteligenţă infinită, Bucurie şi Pace. Pentru ca atomii – care nu se ating între ei – să poată da formă unui obiect iar acest obiect să poată să îşi păstreze forma de o manieră stabilă, e nevoie de o Conştiinţă. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, nu ar exista decât o amestecătură de atomi în mişcare haotică. Indiferent dacă obiectul se află sau nu în mişcare, însăşi Esenţa a ceea ce Eşti este identică cu a unei linguri, a unui preş, a unei cupe de lut, a unei pietre, a prafului în vânt... Acest Adevăr este greu de acceptat pentru ego! Astfel, în timpul celei de-a doua faze, începeam să mă recunosc pretutindeni în totul. Odată, când eram în India, un prieten mi-a zis râzând: «Ştii, cei Treziţi pot vorbi cu un fir de iarbă ore în şir.» Ei bine, avea dreptate! Cel Trezit se trăieşte pe sine însuşi ca firul de iarbă şi, într-Adevăr, îl înţelege. Există o diferenţă între a şti şi a Cunoaşte. Ştiinţa este ceva învăţat în vreme ce Cunoaşterea este ceva Trăit. Iar a Cunoaşte cu adevărat înseamnă a se re-Cunoaşte în Totul. A re-Cunoaşte Aceea prin care totul este cunoscut este Cunoaşterea ultimă. Spunem a « re-Cunoaşte » pentru că este deja acolo, nu este o ştiinţă, nici măcar o cunoaştere care trebuie dobândită. Nu învăţăm să Fim! Şi nici nu putem explica acest lucru. Odată cu această Prezenţă, când vezi un copac nu mai vezi un copac: te vezi pe Tine însuţi în forma unui copac şi ştii ce înseamnă a Fi un copac. Asta este o Trăire foarte intimă, este de asemenea definiţia veritabilă a Iubirii. Iubirea înseamnă a fi Unul, a fi în Unitate. De altfel acesta este motivul pentru care Trezirea are loc prin Inimă. Prin Iubire transcendem separarea şi realizăm Unitatea. Există mai multe căi posibile, chiar o infinitate. Dar Inima este punctul comun. O pasiune iubitoare este adesea indispensabilă; în unele cazuri o renunţare totală şi spontană, o acceptare deplină este cea care va crea această «deschidere» a Inimii. |