Ah... totul devenea mai clar deci! Mişcarea Porţii fusese semnul vestitor pe care nici unul dintre noi nu părea să-l fi înţeles.
Şi cu toate acestea, ştiam că subtilul intră în transformare întotdeauna înaintea densului! Totul vine întotdeauna din interior... şi propria mea metamorfoză, cea care mă împingea spre Baldrinn, trebuia să exprime această lege pentru că devenisem în felul meu, un fel de „pâlpâire de umbră'' pentru poporul meu.
O tăcere de o natură ciudată s-a instalat treptat sub frunzişul unde mă protejasem. Se părea că totul trebuia să se redefinească, de la cea mai mică formă, până la cântecul energiei care circula.
Tindrell s-a apropiat de mine din nou.
– Am cunoscut deja aceste mişcări de lumină umbroasă. A fost cu puţin timp înainte de reapariţia prezenţei tale în această lume... dar nu au fost astfel de trosnituri.
Nu i-am zis nimic lui Tindrell şi am făcut tot posibilul pentru a-mi risipi gândurile, astfel încât să nu capteze imaginile care nu vor întârzia să scape din mine, cu siguranţă...
Eram sigură că ştiam de ce rafala eterică pe care tocmai o traversasem fusese atât de puternică. Confidenţele pe care Baldrinn mi le făcuse înainte de a mă îndepărta de el mă lăsau să o ghicesc.
Druizi şi vrăjitoare sau magiciene, mi-a spus el, îi propuseseră să activeze mai multe ritualuri pentru a face mai vizibil Marele Portal prin care sperase atât de mult să mi se poată alătura.
Astfel de lucruri ce proveneau din lumea oamenilor - se zicea printre Elfi - dereglau adeseori raporturile între universuri. Nu erau nici bune nici rele în sine, dar riscurile trebuiau asumate...
Nimeni nu interferează fără consecinţe cu ordinea lucrurilor care oferă lumilor toată supleţea lor.
– Magia preoţilor? a spus deodată Tindrell intrând foarte direct în lumina sufletului meu. Ţi-ai imaginat asta... Tocmai ai spus-o. Ştiai deci asta!
Eram atât de obosită! De ce să îi ascund ceea ce înţelesese deja? Nu mai vroiam să mint, minciuna nu se născuse din Lumea mea şi îmi pierdeam lumina şi forţa mea de suflet minţind. Nu eram obligată să neg Chemarea care creştea în pieptul meu. Poate că, de altfel, ştia mult mai multe decât mine despre aceste practici umane.
– Da, asta e, a continuat ea, preoţii din Lumea de Metal - sau cei care le-au succedat căci se spune că timpul trece atât de repede acolo - îl mai caută poate încă pe omul cu părul roşu. Cheamă Poarta să se manifeste şi să se dilate... Se joacă cu stabilitatea noastră şi a lor dat fiind că totul este conectat!
Remarca mamei mele a fost un alt şoc pentru sufletul meu. Nu mai ştiam ce să înţeleg din tot ceea ce se întâmpla. Omul era în mod definitiv dăunător aşa cum îl descrisese dintotdeauna Tradiţia noastră?
Eram deci şi eu o dăunătoare în loc de” a fi „deschizătoarea de drumuri'' care sperasem să fiu? Orizontul meu se întuneca din nou.
|
Adevăr Divin
