„Puteam să văd la sute de metri în toate direcțiile. „Frumoasă”, nu descrie priveliștea, nici „maiestoasă”. Cel mai apropiat cuvânt la care puteam să mă gândesc era „divină”. Însă și asta era o descriere modestă față de cum arăta de fapt.”

Peak Marcello este prins de poliție în timp ce escaladează un zgârie-nori din New York și dus la Centrul Juvenil de Detenție. Aflăm între timp despre el că merge la o școală de genii, dar nu pentru că ar avea un talent special, ci datorită faptului că tatăl său vitreg, Rolf Young, este o persoană influentă. Însă asta nu înseamnă nici că el ar fi lipsit de talente. Profesorul său de engleză îl încurajează să scrie, considerând că are talent literar, în timp ce presa îl numește Băiatul Păianjen, Băiatul Zburător sau Puștiul Gecko, pentru că escaladează zgârie-nori. Dar talentul lui Peak nu este deloc întâmplător. Tatăl său natural, Joshua Wood este un alpinist cunoscut în întreaga lume, iar mama lui fusese de asemenea o alpinistă pricepută, dar a renunțat la acest sport din cauza unui accident.

Clădirea Woolworth se dovedește a fi o provocare mult prea grea pentru Peak Marcello, întrucât se rănește și aproape îngheață, fiind prins și ridicat de poliție pentru încălcarea proprietății. La Centrul Juvenil de Detenție află că ar putea face trei ani de închisoare din cauză că un băiat, inspirat de articolele scrise despre el, a încercat să escaladeze un zgârie nori și a căzut în gol, pierzându-și viața.

Roland Smith este un autor de bestselleruri pentru New York Times, publicând de-a lungul timpului peste 20 de romane pentru tineri. De profesie biolog și administratorul unei Grădini Zoologice, Roland Smith trăiește împreună cu soția lui, de asemenea scriitoare, la o fermă din Portland, Oregon.

„Pentru un alpinist, să spui că te oprești la Everest, este ca și cum ai spune că te oprești să-l vizitezi pe Dumnezeu.”

Dar soarta lui Peak Marcello nu avea să fie atât de dură. Părinții lui ajung la o înțelegere cu avocatul, reușind astfel să obțină eliberarea condiționată și o amendă de 150.000 de dolari, în schimbul promisiunii că băiatul va dispărea pentru o perioadă din peisaj pentru a opri „gura” presei. Acesta este motivul pentru care tatăl lui biologic, care fusese absent din viața băiatului în ultimii 7 ani, preluase custodia lui Peak și avea să îl ia cu el în Chiang Mai, Thailanda, unde locuia în momentul de față și unde avea o firmă de cățărări.

Lucrurile decurg uimitor de repede, astfel că, în scurt timp de la sentință, Peak este nevoit să își ia la revedere de la cele două surori vitrege ale sale, de la mama lui, și tatăl său vitreg, iar momentul nu va fi deloc ușor pentru niciunul dintre ei.

Ceea ce îl ajută să se liniștească în cele câteva ore în care trebuie să aștepte avionul spre o destinație foarte îndepărtată și total necunoscută, este să deschidă unul din cele două carnețele Moleskine, primite cadou de la profesorul său de engleză, și să se apuce să scrie.

Scrie despre el… Aflăm așadar că Peak fusese conceput într-un cort la umbra muntelui El Capitan din Parcul Național Yosemite, că crescuse într-o cabană aflată la baza unui perete vertical de 27 de metri, perfect pentru escaladări de antrenament, din Wyoming și că fusese nevoit să se mute din sălbăticie într-un apartament din New York, după ce mama lui l-a întâlnit pe tatăl său vitreg. La New York, Peak a început să se antreneze pe zgârie nori, în lipsa unor munți adevărați.

După ce clipele de așteptare iau sfârșit, Peak își începe călătoria spre noile orizonturi alături de un tată extrem de ocupat, cu care abia reușește să schimbe o vorbă, din când în când. Ajung în final la Bangkok, unde fac un popas și unde Peak va fi supus unei examinări medicale foarte amănunțite, la cererea tatălui său. Întrebând de ce era necesară o vizită medicală atât de serioasă, tatăl îi răspunde că este o formalitate legată de emigrare. După vizita medicală, își continuă călătoria, dar nu spre destinația stabilită inițial, ci spre Kathmandu. Iar următoarea oprire după Kathmandu avea să fie Everest.

„Nu știu dacă o să ajungi în vârf. Însă dacă ajungem acolo sus înainte de a cinsprezecea ta zi de naștere, o să fii cea mai tânără persoană din lume care a stat vreodată la înălțimea de peste 8839 de metri.”

De aici încolo începe un minunat roman de aventuri, foarte captivant pentru toate categoriile de vârstă, căci nu ai ocazia în fiecare zi, nu-i așa? să fii martorul unei expediții pe Everest.

Kathmandu

Prima oprire este la Kathmandu, un oraș care pentru Peak înseamnă „mister, aventură, posibilități”, în timp ce în realitate orașul este „zgomotos, murdar și poluat”. Peak va descoperi însă și acel Kathmandu plin de mister și posibilități, dar într-un alt loc, care îl va fascina. Începem să aflăm totodată, rând pe rând, din misterele Everestului (Sagarmatha, cum îi spun nepalezii), dar și a „fratelui său mai mic” - K2.

„Poate dura cel puțin două luni să ajungi în vârful Everestului, care are de fapt 8850 de metri. Dacă urci prea rapid, s-ar putea să ai rău de munte, sau edem pulmonar cauzat de altitudinea ridicată (HAPE – high-altitude pulmonary edema). Edemul pulmonar funcționează în felul următor: plămânii ți se umplu de lichid, nu poți respira, intri în comă și apoi mori”.

„Cealaltă problemă cu Everestul este că există doar o mică fantă ca să poți ajunge în vârf atunci când vremea este suficient de bună. Două săptămâni, poate mai puțin (În ultimii ani fanta este de două zile). Trebuie să fii poziționat în locul potrivit, la momentul potrivit, în condiția fizică potrivită, altminteri nu o să ajungi niciodată în vârf.”

„Șerpașii sunt oameni de munte care locuiesc pe pantele muntelui Himalaya. Fără ei și abilitățile lor în alpinism, nimeni nu ar ajunge în vârful Everestului.”

Peak se trezește lăsat în mâinile lui Zopa, un călugăr budist care a urcat Everestul de mai multe ori decât orice alt om. Misiunea lui este de a-l conduce pe băiat în Tabăra de Bază, dar și de a ține ceremoniile puja înainte de incursiunea alpiniștilor spre marile înălțimi. Știind că și-a lăsat băiatul pe mâini bune, tatăl își ia la revedere de la Peak urmând să se reîntâlnească atunci când Zopa va crede că este pregătit să urce muntele. Sun-jo este o altă cunoștință din noua viață a lui Peak, fiul unui fost șerpaș, mort pe K2, care își caută un loc de muncă la Kathmandu.

Tibet

Următoarea oprire din marea aventură a lui Peak este Tibetul, bineînțeles, după o scurtă incursiune in Nepal.

„În afara orașului, Nepalul era tot ce îmi imaginasem că va fi. Văi frumoase, sate rustice, câmpuri arate de pluguri trase de boi, toate pe fundalul Munților Himalaya, masivi și strălucitori. Urcasem pe muntele McKinley și Muntele Rainier, însă erau mici pe lângă aceste piscuri umplute cu zăpadă.”

Grație lui Sun-jo aflăm detalii triste din chinuita istorie a Tibetului, și înaintăm, încet, încet, împreună cu cele trei personaje, spre Tabăra de Bază. Ajungem în sfârșit la destinație după 10 zile. Ne aflăm deja la 5499 metri altitudine, dar mai avem încă mult până să „atingem” cerul.

Între timp, facem o vizită la sediul firmei tatălui lui Peak, pe care îl reîntâlnește aici. Peak Experience, firma lui Joshua Wood, se ocupă cu acordarea de sprijin expedițiilor de pe Everest. În Tabăra de Bază descoperim o nouă lume, cea pe care probabil numai „cuceritorii munților ajung să o cunoască”. Aflăm totodată noi secrete ale „acoperișului lumii”, dar și cât de mulți bani poți face din conducerea expedițiilor „în vârful lumii”.

Și pentru că nu există drum fără îndoieli, Peak ajunge să se întrebe dacă nu cumva tatăl lui îl folosește. Descoperă care este adevăratul interes al tatălui său în toată această poveste, dar asta nu îl deranjează suficient de mult, încât, să nu își dorească el însuși, din tot sufletul să cucerească muntele.

„Condiția fizică ajută, însă ca să treci de zona moartă, e nevoie și de oxigenarea sângelui și de noroc: lucruri asupra cărora chiar și un alpinist în cea mai bună formă fizică nu avea control”.

Everest

În cazul în care nu ești pasionat de alpinism, din această carte vei afla suficient de multe trucuri despre acest sport, încât să nu mai simți că alpinismul îți este total străin.. Asta pentru că Peak este atent, atât timp cât se află în Tabăra de Bază, la toate știrile care circulă despre ceilalți alpiniști, și despre celelalte expediții, și încearcă să învețe din experiențele lor.

În scurt timp, Peak, împreună cu prezentatoarea de televiziune Holly Angelo și echipa ei din New York, pregătită să anunțe întregii lumi marea veste, sau ceea ce trebuia să devină o știre de interes mondial, aveau să ajungă la 6 400 de metri (mai sus decât Kilimanjaro) în ABC (Advance Base Camp / Tabăra de bază Avansată).

Aici, la bază, condițiile meteo sunt foarte aspre. Mai sus, aveau să fie și mai și. Dar asta nu îi mai sperie pe cei pregătiți pentru ce-i mai rău… sau cel puțin… nu suficient de mult încât să-i facă să dea înapoi. Pe măsură ce muntele se transformă într-o autoritate, Zopa spunând că: „Nu poți să știi niciodată cui o să-i dea voie muntele și cui nu”, călătoria lui Peak spre „infinit” capătă valențe noi, acesta concluzionând:

„Tata a fost un străin pentru mine, însă aici, în munți, încep să-l cunosc prin intermediul conversațiilor șerpașilor, alpiniștilor și păstorilor. Am venit aici să văd muntele, însă ceea ce descopăr este… tatăl meu.”

Pe drumul spre vârful Everestului, Peak va afla și adevăratul motiv pentru care Sun-jo îi însoțește, care e legătura dintre el și Zopa, și mai ales, ce legătură emoțională puternică există între tatăl lui și Sun-jo, dar și cum ar putea acesta să scape de un viitor de șerpaș dacă va ajunge în vârf.

Călătoria spre vârful muntelui reprezintă pentru Peak drumul spre maturizare, întrucât traseul e presărat cu multe povețe și lecții de viață, dar mai ales, cu multe experiențe. Dorul de cei dragi, cu care mai vorbește din când în când la telefon, moartea care lovește nemiloasă în alpiniștii cutezători ce se avântă spre marele pisc, dar și momentul în care va lua o decizie total neașteptată, toate acestea la un loc, și multe altele, ne apropie de Peak și ne fac să vibrăm pentru el în fiecare moment al călătoriei.

Sfârșitul romanului este cu adevărat surprinzător și moralizator, și tocmai ineditul deznodământului conferă farmecul aparte al acestei cărți…

„Singurul lucru pe care o să-l găsești în vârful muntelui Everest este o priveliște divină. Lucrurile care contează cu adevărat sunt jos, departe.”

TEMA 9

CÂRLIGUL 12

CÂTEVA COPCI ȘI LA PÂRNAIE 1 6

PE MARGINEA PRĂPASTIEI 2 9

GEMENELE 3 9

ALPINIȘTI ENTUZIAȘTI 4 5

BANGKOK 5 3

HOTELUL DE PE PISC 6 1

ECHIPAMENTUL MORȚILOR 7 0

TIBET 8 3

PEAK EXPERIENCE 8 9

ALPINIȘTI MATERIALIȘTI 1 0 1

GÂFÂIT 1 0 7

ÎNTÂRZIAȚII 1 2 0

SACI GAMOW 1 2 6

ABC 1 3 6

SCRISORI DE-ACASĂ 1 5 4

SECRETE 1 5 9

URSUL ȘI IACUL 1 7 0

TABĂRA PATRU 1 8 8

OPRIRE 2 0 3

TRECUT DE FAMILIE 2 1 5

NELINIȘTE 2 2 9

CEDAREA 2 3 7

SCURTĂTURA 2 4 3

TABĂRA 3 1/2 2 5 2

TABERELE CINCI ȘI ȘASE 2 5 9

VÂRFUL LUMII 2 7 1

ÎN JOS PE MUNTE 2 8 3

DEZNODĂMÂNT 2 9 6

MULȚUMIRI

TEMA

NUMELE MEU ESTE PEAK. Da, știu: un nume ciudat. Însă nu îți alegi numele sau părinții. (Sau multe alte lucruri în viață, dacă tot veni vorba.) Putea să fie mai rău. Părinții mei ar fi putut să-mi pună numele Ghețar sau Abis sau Crampon. Nu glumesc. După spusele mamei mele, toate aceste nume erau pe listă.

Vincent, mentorul meu în literatură (la voi la școală, acesta ar fi profesorul de engleză), mi-a cerut să scriu compunerea asta ca temă de final de an școlar (la școala noastră nu se dau note).

Când Vincent o să vadă fraza pe care tocmai ați citit-o, o să spună: Peak, asta este o frază cu subordonate incorect legate și cu paranteze haotice. (Așa vorbește el), însemnând că este puțin confuză și fragmentată. Și o să-i răspund că viața mea este (plină de paranteze) și că haosul este cauzat de faptul că încep să-mi scriu tema pe bancheta din spate a unei camionete Toyota, în Tibet (China), cu un creion mecanic ce nu are gumă de șters și e puțin probabil să găsesc o gumă de șters pe-aici.

De asemenea, Vincent a spus că un scriitor bun ar trebui să-l atragă pe cititor începând de pe la mijlocul poveștii cu un cârlig, și apoi revenind la început și completând cu ceea ce se întâmplase înainte de cârlig.

Odată ce l-ai agățat în undiță pe cititorul tău, poți să scrii ce vrei în timp ce îl tragi încet spre tine.

Presupun că Vincent crede că cititorii sunt pești. Dacă așa stau lucrurile, atunci majoritatea peștilor lui Vincent au scăpat. A scris vreo douăzeci de romane, dintre care nu se mai reeditează niciunul. Dacă știa ce vorbește, atunci de ce trebuie să caut pe raioanele întunecate și prăfuite ale anticariatelor, ca să-i găsesc cărțile?

(Acum am făcut-o lată. Însă ține minte, Vincent: Scriitorii trebuie să spună brutalul adevăr cu vocea proprie și să nu le permită indivizilor, societății sau consecințelor să le dicteze cuvintele! Și credeai că nimeni nu te ascultă în clasă. Și să mai știi că mie îmi plac cărțile tale, altfel nu mi-aș pierde timpul încercând să le găsesc. Și nici nu aș încerca să aștern această poveste pe hârtie, stând pe bancheta din spate a unei camionete, în Tibet.)

Apropo...

În dimineața asta, am încetinit ca să ocolim un bolovan de mărimea unui autobuz de școală, care căzuse în mijlocul șoselei. În SUA am folosi dinamită sau echipamente grele ca să-l mutăm. În Tibet folosesc târnăcoape, baroase și deținuți în haine zdrențuite și peticite, ca să fărâmițeze complet bolovanul. Deținuții ne-au zâmbit pe când încercam să nu trecem cu mașina peste picioarele lor înlănțuite, pe șoseaua îngustă. Fețele lor vesele erau 11 acoperite de crestături și tăieturi de la fragmentele de piatră. Cei care nu fărâmițau bolovanul foloseau roabe de lemn primitive să care pietrișul către gropi, unde deținuți tibetani foarte bătrâni foloseau lopeți uzate și greble ca să astupe găurile. Soldați chinezi în uniforme verzi și cu puști pe umăr stăteau în jurul unor butoaie de o sută nouăzeci de litri în care făcuseră focul și fumau țigări. Prizonierii păreau mai fericiți decât soldații. M-am întrebat dacă bolovanul o să dispară până când urma să mă întorc eu.