Pam Gregory ne explică inteligent și clar, evitând capcanele
jargonului, credința astrologilor în legăturile secrete care guvernează
întreg universul și modul în care acestea influențează locul și menirea
omului. Astfel, după cum spun adepții astrologiei, devenind conștienți
de ciclurile planetare, de harta natală, decodificând realitatea
interioară și experiențele exterioare cu ajutorul acestui limbaj al
semnificațiilor, putem începe să trăim strategic și să valorificăm la
maximum ocaziile care se ivesc, desăvârșindu-ne destinul. Dincolo de
aplicațiile individuale ale astrologiei, autoarea discută impactul
acestei discipline asupra situației globale și a evoluției națiunilor.
Sprijinindu-se pe reflecțiile lui Galileo Galilei, Benjamin Disraeli,
Goethe, Pitagora, Socrate, Aristotel, Jung și mulți alții, ea pledează
pentru validitatea și relevanța astrologiei în călătoria la capătul
căreia am putea să ne descoperim pe noi înșine.
„O carte fascinantă, care țese firele istoriei, filozofiei, științei
și teoriei cuantice drept context pentru astrologie.“
— DR. JOE DISPENZA
„O capodoperă și o lectură obligatorie pentru orice astrolog
începător sau profesionist. Frumos scrisă și absolut captivantă, cartea
ne arată cum se poate bucura astrologia de respectul pe care-l merită cu
adevărat.“
— BARBARA GOLDSMITH, astrolog
„De mulţi ani, mă gândesc la natura hologramelor ori de câte ori
lucrez la o astrogramă natală. Începe ca o foaie de hârtie plată care
iese din imprimantă, dar curând, pe măsură ce fac deducţii, devine o
sferă strălucitoare de semnificaţii, multidimensională,
multistratificată, plină de simboluri bogate şi intersecţii geometrice
care au un înţeles profund pentru fiecare individ, extinse în timp şi
spaţiu. La fel ca o hologramă, nu e solidă; este expresia matematică a
energiei unui individ. E informaţie. Şi, la fel ca în cazul
hologramelor, unde întregul e inclus în parte, şi întregul astrogramei
poate fi regăsit în părţile sale componente, reprezentând semnificaţia
sacră a individului.“
— PAM GREGORY |