Capitolul 5
Eros și extaz
„Pulsiunile erosului împreună
cu bătăile inimii
dau naștere extazului.”
Anaïs Nin
Există între Eros și
Dumnezeire o înrudire incomprehensibilă. Tradițiile spirituale ezoterice o
tăinuiesc și o revelează în același timp, inclusiv creștinismul care
metaforizează sublimul mistic în admirabile expresii erotice. „Cântarea
cântărilor” sau reprezentările artistice ale misticelor extaziate în comuniunea
vădit erotică ce este posibil a o avea cu Dumnezeu arată faptul că iubirea, în
amploarea ei, cuprinde incontestabile valențe erotice. Iubirea mistică, a
sufletului avântat către Dumnezeu nu doar că nu se putea lipsi de savoarea
erosului, ci îl aduce la o exaltare formidabilă. Cine s-;ar fi gândit că pe
măsură ce ne înălțăm spre Dumnezeu, sentimentul intimității cu El poate deveni
atât de erotic! (…)
Capitolul 4
Pagina 177-178
Extatica Tereza și poetica
mistică (1515-;1582)
„Sufletul este într-;atât de
adâncit în apa grației dumnezeiești încât nu mai poate nici înainta, nici da
înapoi. Am putea spune, o ființă care, ținând în mână lumânarea binecuvântată,
este pe punctul de a muri de moartea pe care o dorește.” (Sfânta Tereza,
Viața mea, capitolul al XVI-;lea).
Ilustră îndrăgostită și transmițătoare a unor inexprimabile delicii spirituale,
mireasă a lui Hristos și doctor al Bisericii, sfânta Tereza continuă,
fascinantă, să exercite o uimitoare putere asupra filosofilor, artiștilor și
preoților. Este cu siguranță cea mai cunoscută mistică, mereu actuală, una
dintre femeile extraordinare ale Evului Mediu și ale tuturor timpurilor: Sfânta
Tereza din Avila, numită și Tereza cea Mare. Ea și-;a dobândit un loc deosebit
în rândul sfinților prin activitatea de reformare a mănăstirilor de călugărițe
și călugări din Ordinul Carmelitan, prin viața ei țesută din suferințe, extaze
și minuni și prin scrierile pline de farmec și înțelepciune supraomenească.
În căutarea sa de a descrie experiențele mistice, Tereza de Avila deținea un
lexic al extazului care cuprindea zeci de termeni: extaz, răpire, beatitudine,
absorbție. „Aș vrea să explic diferența care există între împărtășanie și
beatitudine, între elevare, zborul sufletului și răpire. Toate sunt unul și
același aspect. Consider că sunt nume diferite pentru același lucru – extazul.”
Deseori mistica din Avila experimenta așa-;numitele străpungeri sau extazul
violent, în care îngerul îi penetra inima cu vârful de foc al unei sulițe. Se
spune că durata stărilor de extaz era de obicei de câteva ore. Tereza evocă o
stare extatică pe care a trăit-;o la un moment dat la intrarea în biserică:
„Odată ajunsă la biserică, am fost cuprinsă de o imensă beatitudine. Părea că
văd cerurile cum se deschid. M-;am împărtășit și am ascultat slujba, nu știu cum
am fost în stare de aceasta. Totul mi s-;a părut foarte scurt, astfel încât nu
mică mi-;a fost mirarea când am auzit ceasul bătând și mi-;am dat seama că
rămăsesem în această stare de extaz și beatitudine vreme de câteva ore.” (…)
Capitolul 5
Pagina 298
În intimitatea delicioasă,
indescriptibilă a fuziunii intime, realizată cu continență erotică amoroasă,
aspirația femeii devine capabilă să realizeze veritabile miracole și poate
prelua fulgerător și cu o mare ușurință aspectele complementare ale iubitului.
Coincidentia oppositorum este echilibrul perfect și armonizarea extatică a
valorilor opuse.
Sorbindu-;și frumusețea unul altuia, iubiții se dilată și se întregesc în starea
androginală glorioasă. Asemenea promisiuni vorbesc despre adevărate extaze,
beții delicioase ale simțurilor și ale sufletului ce se deschid pentru a lăsa
grația să inunde ființa cu o intensitate ce nu cunoaște măsură.
„Mai avusesem trăiri amoroase în care am perceput Adevărul Ultim dumnezeiesc,
dar de data aceasta tot ce am trăit a fost mult mai intens, zguduitor,
copleșitor, misterios, inefabil, revelator și durabil, față de ceea ce am
experimentat în ultimele luni.
Încă de la preludiu, am simțit că mă trezesc erotic intens, în timp ce urmăream
să captez în ființa mea energia Erosului Pur și a Iubirii Dumnezeiești.
Urmăream să mă centrez în centrul subtil fundamental de forță Sahasrara. De la
acel nivel modulam energiile foarte ușor, încât simțeam că puteam induce cu
ajutorul lui Dumnezeu trăiri frumoase.
La un moment dat, am simțit Gratia lui Dumnezeu Tatăl. El și-;a întors fața
către noi și era foarte prezent, deși Dumnezeu este întotdeauna cu noi. De data
aceasta am fost conștientă de comuniunea directă cu Dumnezeu, El lua parte la
fuziunea noastră și ne oferea grația Lui cutremurătoare.
Am început să îmi simt creștetul capului din ce în ce mai dinamizat și simțeam
o stare erotică foarte intensă în toată ființa, simțeam că se încărcase din
preaplin de energia sublimă a Erosului Pur și, prin empatie, mă simțeam foarte
dinamizată erotic, dar într-;un mod elevat, transcendent. (…)” |