Adevarul ultim despre iubire si fericire
Ghid pentru viață
Adevărul Ultim este acel adevăr care nu este valabil numai în momentul prezent, ci a fost întotdeauna și va rămâne astfel pentru totdeauna. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Omul nu poate crea acest Adevăr și nu îl poate modifica. El îl poate cel mult descoperi. Poate opta pentru a trăi la unison cu el. Cine face acest lucru descoperă în mod inevitabil o fericire fără seamăn, mai presus de tot ce și-ar fi imaginat vreodată! El se eliberează de toate limitările și descoperă că starea sa naturală este extazul, atotputerea și cunoașterea absolută. Acest Adevăr are o caracteristică unică, ce face ca el să nu poată fi perceput decât individual, în mod direct. El nu poate fi transmis de către o altă persoană sau de către o carte. Maeștrii și scripturile nu pot decât să indice direcția sau calea, pe care individul o poate urma sau nu, după cum dorește. De aceea, fiecare om trebuie să descopere singur Adevărul, dovedindu-și că acesta există. În acest scop, el nu trebuie să accepte nicio afirmație a unei alte persoane fără a încerca să și-o dovedească sieși. Cu alte cuvinte, el trebuie să asculte afirmațiile înțelepților, trebuie să reflecteze asupra lor, iar în final trebuie să își dovedească lui însuși că acestea sunt adevărate. Pe scurt, el nu trebuie nici să creadă orbește, nici să privească cu neîncredere o afirmație sau alta, ci este necesar să o verifice în practică. Numai prin demonstrarea ei prin experiență directă, ar putea-o accepta dincolo de orice îndoială, drept un adevăr. |
Cuprins:
Introducere ... 1 Obiectivul principal ... 3 |
Fragment:
Iubirea înseamnă identificare. înseamnă să devii una cu celălalt prin identificarea cu el. Orice face omul, el caută prin acțiunile sale iubirea. De aceea, iubirea este răspunsul la toate problemele. Ori de câte ori ne confruntăm cu o problemă sau alta, dacă devenim capabili să iubim mai mult, problemele noastre dispar. Atunci când iubirea devine desăvârșită, problemele dispar instantaneu. Iubirea este sinonimă cu înțelegerea. Ea înseamnă punere la unison și comunicare perfectă. Atunci când iubești pe cineva, îl sprijini în tot ceea ce face, căci îți dorești ca el să reușească și să obțină ceea ce își dorește. Cel mai mare ajutor pe care i-l poți oferi unei alte persoane constă în a o ajuta să înțeleagă Adevărul. Numai în acest fel îi poți oferi formula fericirii supreme. Iubirea este o putere în sine. Ea este forța de coeziune ce ține laolaltă Universul. Iubirea atrage, integrează și construiește. De aceea, ea influențează întreaga lume într-un sens pozitiv. Indiferent de legile pe care le adoptă, parlamentele nu vor putea vindeca niciodată această lume. În schimb, un număr suficient de mare de oameni care iubesc, o pot face cu ușurință. Aproape toți oamenii confundă aprobarea egotică cu iubirea. Aceasta nu îi conduce însă niciodată la adevărata satisfacție, tocmai pentru că nu este același lucru cu iubirea. De aceea, oamenii continuă să o solicite și să aibă nevoie de ea, dar acest mecanism nu îi poate conduce decât la frustrare. Iubirea nu este totuna cu sexul. Iubirea nu reprezintă o emoție. Oamenii au nevoie unii de ceilalți și confundă acest lucru cu iubirea. Iubirea adevărată nu are însă nimic de-a face cu atașamentul și cramponarea, și încă și mai puțin cu îngrădirea celuilalt. Iubirea umană nu dorește să fie împărtășită cu ceilalți, ci își urmărește doar propria satisfacție personală. Iubirea adevărată dorește să fie împărtășită, căci numai astfel devine fericită. Iubirii nu îi este niciodată „dor", căci dorul înseamnă separare. Iubirea este sinonimă cu unitatea, deci nu cunoaște separarea. Nimeni nu poate ajunge la iubirea adevărată în urma căsătoriei. Iubirea trebuie să existe înainte de căsătorie. Iubirea nu poate fi oferită unei persoane, dar refuzată alteia. Este imposibil să iubești pe cineva și să urăști pe altcineva. Dacă iubești pe cineva mai mult decât pe altcineva, înseamnă că prima persoană face ceva pentru tine. Aceasta este iubirea umană (condiționată). Cine iubește pe cineva numai pentru că acesta se poartă frumos cu el, face de asemenea dovada unei iubiri condiționate (umane). Iubirea adevărată este necondiționată. Ea se oferă inclusiv dușmanilor sau celor care i se opun. Noi ar trebui să iubim cu aceeași intensitate pe toată lumea. Iubirea nu poate fi obținută de la altcineva. Singura modalitate de a obține iubirea este oferirea ei. Cu cât cauți mai mult iubirea la alte persoane, cu atât mai puțin capabil te dovedești să o oferi. De aceea, omul ar trebui să își propună exclusiv să iubească, nu să fie iubit. Iubirea primită de la altcineva nu conduce decât la o stare de fericire temporară și la o inflamare a egoului. Cine iubește plenar nu știe ce înseamnă să nu fie iubit. Apogeul iubirii este iubirea oferită dușmanilor noștri. Cine își iubește dușmanii îi dezarmează pe aceștia de principala lor putere: aceea de a-l răni sufletește. Oricât de mult ar încerca aceștia să îl rănească, ei nu vor reuși decât să își facă singuri rău. Omul nu poate să își amplifice iubirea. Tot ce poate face el este să se elibereze de ură. Dumnezeu nu pedepsește niciodată. Omul se pedepsește singur! Grația divină este întotdeauna constantă și totală. Noi o primim însă în funcție de receptivitatea noastră. Nu te mai focaliza asupra creației. Focalizează-te asupra Creatorului ei. Abandonarea de sine este cea mai sigură cale. Devoțiunea înseamnă forțarea egoului să se supună. Smerirea egoului este un proces minunat. Când egoul se simte mărunt, partea divină din om devine automat mai mare. Nu trebuie să crezi că te împăunezi atunci când spui: „Eu Sunt Cel Ce Sunt", căci aceasta este însăși natura ta. Cu cât egoul devine mai smerit, cu atât mai liniștită devine mintea. Cu cât mintea devine mai liniștită, cu atât mai puternic strălucește Sinele. Prin investigarea continuă a propriei sale naturi, mintea descoperă că este limitată și că în spatele ei se ascunde atotcunoașterea. Atunci când te consideri parte integrantă din ceva, tu te separi de Unitate. Nu există decât o singură ființă: Eu Sunt Cel Ce Sunt. Cuvântul „eu" face trimitere directă la unitate”. Toate eurile sunt una! Întâiul nume al lui Dumnezeu este „Eu", adică Sinele tău. Cuvântul „solitudine" este totuna cu „unitate". În schimb, senzația de singurătate este direct proporțională cu gradul de separare de Sinele tău. De aceea, nu te mai considera separat, ci consideră-te una cu totul, cu orice persoană, ființă sau obiect. Fiecare zi reprezintă o oportunitate de a-ți dovedi măiestria. Adevărata Realitate este percepută prin intuiție, nu prin văz și auz. Cele cinci simțuri conduc la limitare. Dumnezeu și Adevărul nu pot fi cunoscute decât prin „simțirea inimii". Când această simțire se dezvoltă, omul continuă să vadă lumea exterioară, dar nu ca pe ceva separat de el, ci ca pe Sinele său. Cu alte cuvinte, el ajunge să se considere una cu lumea. În acest fel, experiența lumii exterioare devine subiectivă, nu obiectivă. În plus, lumea îi apare dintr-odată ca fiind armonioasă, nu dizarmonioasă. Această viață a limitării este doar o reflexie a Realității. Singurul lucru care te face să fii om este convingerea ta că ești om (în realitate, tu ești o ființă divină). Această convingere te conduce la lipsuri, limitare, boală și suferință. Iubirea este forța care te ajută să te întorci acasă (în lumea ta celestă). Ura este forța care te menține în această lume inferioară a aparențelor. Dacă încerci să îi ajuți pe cei care nu îți cer acest lucru, vei fi rănit. Nici nu este de mirare, căci acest lucru înseamnă să le impui voința ta. Atunci când încerci să ajuți pe cineva care nu îți cere acest lucru, tu îi dai de fapt apă la moară egoului tău. Această direcție este greșită, dar orice direcție greșită indică în același timp direcția corectă (cea opusă ei). Nu încerca niciodată să ajuți din punct de vedere spiritual pe cineva dacă sfârșești prin a fi rănit. Acest ajutor nu corespunde Adevărului. Atunci când Adevărul este aplicat, toată lumea are de câștigat. Sistemul educațional actual îl învață pe om adevăruri valabile în lumea limitării! Ieși din cușcă. Devino un înțelept. Noi trebuie să ajungem să privim toate mamele ca pe propria noastră mamă, toți tații ca pe propriul nostru tată și toți copiii ca pe propriii noștri copii. Limbajul este un instrument al dualității, bazat pe principiul separării. El presupune întotdeauna existența unui vorbitor, a unui ascultător și a subiectului discutat. |