Mergi spre tine însuți

În această carte, Annick de Souzenelle oferă o decriptare a înțelesurilor anumitor pasaje din Biblie, pornind de la semnificațiile literelor alfabetului ebraic. Acolo unde majoritatea exegeților se opresc la sensul istoric al scrierilor, autoarea descoperă un mesaj adresat generațiilor actuale, răspunzând la întrebări precum: „În ce etapă a dezvoltării sale spirituale se află umanitatea astăzi?"; „Ce semnificație profundă au evenimentele pe care le trăim în aceste vremuri?"; „Unde va duce dezvoltarea fără precedent a tehnicii actuale?"; „Ce trebuie să facem pentru a ne îndeplini menirea, atât pe cea personală, cât și pe cea universală?" etc. Cartea a fost publicată pentru prima oară în Franța, în anul 2013, iar ediția actuală cuprinde și un nou capitol, care reprezintă testamentul spiritual al autoarei. Această secțiune sintetizează etapele călătoriei interioare pe care fiecare dintre noi o avem de făcut, în decursul căreia ajungem treptat să facem pace între toate aspectele duale ale ființei noastre - cum ar fi spre exemplu între masculinul și femininul din interior - primind în final binecuvântarea divină și împlinindu-ne astfel vocația de a deveni UNA cu Dumnezeu.

INTRODUCERE ... 7

I. Omul este Unu și fiecare este unic! ... 19 II. Omul este o ființă care se transformă ... 35 III. Legământul - comunicarea ... 49 IV. Binecuvântarea - lumile îngerești ... 67 V. Limitele ... 83
VI. Scutul din fața sabiei ... 97
VII. „Mergi spre tine însuți" ... 123 VIII. Pastile ... 137
IX. Miracolul ... 147

CURCUBEUL - TESTAMENTUL MEU ... 163

1. Adam, Omul ... 167
2. Marea lucrare ... 181
3. Înălțarea lucrării mesianice în Vechiul Testament ... 195
4. Iisus și Maria ... 203

TESTAMENTUL MEU ... 219

Nu este oare și acesta chipul pe care Cel Etern îl ia în țesătura exilului? în capătul de sus al scării, în „EU SUNT", Cuvântul este Eternitate. Acolo nu mai există timp, iar spațiul este în mod cert infinit. Creația presupune în consecință numeroase alte spații-timpuri la care conștiința noastră nu are acces încă, dar care există, locuite de cete ale îngerilor. Iar dacă ne uităm la scara patriarhului ca la un Arbore a cărui sevă este conștiința noastră chemată să urce, într-un anotimp fabulos al primăverii, înțelegem atunci că YHWH, Cuvântul, Cel care ne cheamă, este rodul său. în această dinamică, rodul precedă Sămânța, iar aceasta ne întemeiază pe fiecare dintre noi. în această situație putem să înțelegem fragmentul din „Evanghelie", Bassorah, „informația" din „străfundul lucrurilor", în care Hristos, „EU SUNT", îi cere smochinului, care încă nu are decât frunze, să îi dea fructe. întrucât smochinul nu îi dă rodul său, el este transformat pe loc într-un pom neroditor de către Domnul. în realitate smochinul, simbol al Omului în calitatea sa de iubire, relativ roditor într-un timp al spațiului nostru comun, neînțelegând că El este dintr-un alt spațiu în care nu mai există timp, se dezvăluie sterp în esența sa divină. Sămânța sa Yod nu a încolțit. Aceeași poveste este prezentată și în Talmud unde i se cere unui roșcov să își ofere roadele în afara anotimpului obișnuit. Roșcovul însă, ”EțHaerub în ebraică, este arborele Săbiei! Iar noi știm că atunci când Sabia nu se făurește, ea ucide - numele chiar al roșcovului poartă în sine destinul său. Dacă nu participă la viața lui „EU SUNT", și el va fi transformat într-un pom uscat, fără roade! Omul este acest Arbore. Natanael sub smochin își oferă rodul. Iisus îl recunoaște. Avraam este acest Arbore, el, cel care, imagine emblematică a Tatălui, instituie în Isaac icoana lui Hristos istoric și a Fiului Omului din interiorul Omului. Atunci când Dumnezeu îi cere sacrificiul Fiului3 său, îi transmite din nou îndemnul „Mergi spre tine" de la începutul vieții sale de Om pe picioarele lui, adresat patriarhului în momentul în care, ascultând de Domnul său, pleacă din casa părinților pentru a se cufunda într-o aventură nebună. Atunci când am evocat această primă experiență numinoasă a lui Avraam, am trecut sub tăcere neînțelegerea pe care a avut-o traducătorul care a dat sens acestui pasaj biblic folosindu-se de o repetiție: „Ieși, vino...", textul original ebraic Lek Leka, în sine, putând lăsa loc unei confuzii, situație în care este citit doar la nivelul de înțelegere numit Pșat, adică nivelul literal.

Din acel moment Adam nu mai putea fi introdus într-o nouă dimensiune a lui însuși. Acest nou spațiu l-ar fi „ars", întrucât nu își dobândise structurile necesare pentru a-l putea trăi. El a fost așadar adus înapoi la starea animală specifică zilei a șasea a Facerii printr-un act de iubire și având ca scop păstrarea vieții lui, și nu printr-un act de pedepsire. Această regresie s-a înfăptuit fără ca Omul să își piardă calitatea de Chip al lui Dumnezeu, rămânând îmbogățit cu Sămânța dumnezeiască aflată la temelia ființei sale și care este mereu chemată să încolțească și să crească. Ne aducem aminte că drumul Omului este conturat de trei matrice, care structurează și corpul uman: matricea de apă la nivel pelvian, matricea de foc la nivelul toracelui și cea a craniului. Iisus trăiește simbolul botezului de apă sub mâinile lui Ioan Botezătorul în apele Iordanului, mergând să întâlnească peștii care se mișcă în ele. Acești pești reprezintă ei înșiși simboluri ale energiilor animale care sălășluiesc în inconștientul omenirii, un „Lot" Adamic. Ioan Botezătorul, numit și „înaintemergătorul", este cel care pregătește Traversarea pustiului, cu toată lipsa de siguranță pe care aceasta o aduce în raport cu polul pământ de ordin animal, și care invită la întoarcerea și la reînrădăcinarea în Dumnezeu. Iisus însă trăiește adevăratul botez de apă atunci când coboară în apele inconștientului fiecăruia dintre bolnavii care vin spre El, cu alte cuvinte atunci când se cunună cu partea feminină, cu ”Ișah a fiecăruia și fiecăreia, în vederea numirii și luării în stăpânire a animalului care a cauzat boala. Odată ce această coborâre în „Apele-de-Jos" este realizată, adică odată ce această lucrare masculină este desăvârșită, botezul de foc urmează de îndată. Iisus aduce atunci în matricea inimii energia animală capturată, acolo unde, la focul aceleiași iubiri care îl va călăuzi spre botezul de foc pentru a vindeca întreaga omenire, Iisus jertfește animalul a cărui energie își oferă informația și îl vindecă pe bolnav. Această informație, Bassorah, nu este alta decât cea depusă „în Sarah", BeSarah de altă dată, adică cea a nașterii Fiului Omului la persoana bolnavă vindecată, cea a încolțirii Arborelui Cunoașterii din această persoană. Iisus nu va înceta să alunge demonii, să răstoarne logicile acestei lumi, să inverseze valorile care constituiau legea și mențineau obligația de a-i da ascultare Cezarului! Iar atunci morții se trezesc din moarte și învie! Ultimul, Lazăr, ”Eli ”Ezer, aflat în mormânt de trei zile, învie din morți. ”EH ”Ezer înseamnă „ajutorul lui Dumnezeu". ”Ezer este numele calității acordate de Dumnezeu, ”Elohim, părții feminine ”Ișah din interiorul lui ”Adam, „astfel încât el să comunice cu aceasta". Lazăr cel înviat este „Ajutorul lui Dumnezeu" înviat, astfel încât Dumnezeu să comunice din nou cu Adam, mireasa Sa, iar ”Adam să comunice cu Dumnezeu! După ce această Mare Lucrare este săvârșită, Iisus se îndreaptă spre ultimul Său botez, cel al craniului. înainte de această etapă însă Mântuitorul sărbătorește Pastile cu ucenicii Săi. Cina este precedată de ritualul spălării picioarelor, așa cum era obiceiul în Israel în acea vreme să se înceapă orice masă, cu atât mai mult cea a Paștilor.