Conștiința dintr-o nouă perspectivă

Michael Graziano ne propune o perspectivă cu totul nouă asupra conștiinței. „Experiența subiectivă" este înțeleasă pragmatic, prin teoria schemei atenției - un model intern străvechi, simplificat, șlefuit de evoluție, cu două funcții principale: de monitorizare și control al atenției, oferindu-ne un model al sinelui, și de liant social, care ne permite să intuim intențiile celorlalți și să le anticipăm comportamentul. Dar cum putem analiza obiectiv o entitate esențialmente subiectivă? Michael Graziano pornește de la cele mai noi studii despre creier, multe dintre ele desfășurate în laboratorul său de la Princeton, dar și de la exemple din lumea animală, interpretate în cheie evoluționistă. Răspunsul lui la marea enigmă a conștiinței este surprinzător și cucerește prin limpezimea expunerii și prin rigoare, iar implicațiile morale ale descifrării experienței subiective sunt discutate cu talentul unui scriitor. Teoria schemei atenției elaborată de Graziano marchează un punct de cotitură, oferind un răspuns mecanicist plauzibil la problema dificilă a conștiinței. O carte despre probleme științifice complexe ideală pentru publicul larg.

1. Elefantul din cameră ... 9 2. Crabi și caracatițe ... 17 3. Inteligența centrală a broaștei ... 26 4. Cortexul cerebral și conștiința ... 37 5. Conștiința socială ... 60
6. Yoda și Darth: Cum putem descoperi conștiința în creier? ... 82
7. Problema dificilă și alte perspective asupra conștiinței ... 111
8. Mașinării conștiente ... 142 9. Transferul minților ... 164

Anexă: Cum se construiește conștiința vizuală ... 197
Note ... 209

6. Yoda și Darth: Cum putem descoperi conștiința în creier?

Prima întrebare pe care o pune oricine despre conștiință și despre creierul uman este: „Unde se află? În care parte a creierului e situată conștiința?" Desigur, să știi unde e localizată o funcție cum e conștiința nu explică ce este și cum apare. Să presupunem că nu știi nimic despre cum e stocată memoria într-un computer. Un tehnician ar putea să scoată carcasa, să indice un obiect dinăuntru și să spună: „Ãsta e cipul de memorie". Cu această informație nu știi mult mai multe decât știai înainte, dar măcar știi de unde să începi. Știi cărui obiect să i te adresezi pentru răspunsuri. Să sperăm că și localizarea conștiinței în creier va fi utilă în același mod.
Structura cerebrală indicată cel mai frecvent ca loc al conștiinței este cortexul cerebral, partea creierului care să dezvoltat cel mai mult pe parcursul evoluției oamenilor. A doua este talamusul. Cum am menționat înainte, talamusul are o conexiune strânsă cu cortexul și cele două fac schimb constant de informații, fiecare parte a talamusului comunicând în special cu o parte anume a cortexului.
O a treia ipoteză este o misterioasă structură cerebrală numită claustra, un strat subțire de celule situat imediat sub cortex, pe cele două părți ale creierului, aproape de urechi. În 1987, când eram un student naiv și fără experiență și când am început să lucrez pentru prima dată într-un laborator de neuroștiințe, l-am întrebat pe profesor dacă pot studia claustrai, mai ales pentru că nimeni nu părea să știe nimic despre el. M-a lăsat să încerc, dar claustrul este o zonă cerebrală atât de subțire, încât era dificil să obțin vreun rezultat palpabil, așa că am trecut la alte proiecte. Am în continuare o slăbiciune pentru claustru și citesc cu nerăbdare noile informații științifice despre el. E conectat la cortex printr-o rețea de procesare nu foarte diferită de cea dintre talamus și cortex. Dar, chiar dacă au fost descoperite conexiunile, funcția claustrului rămâne necunoscută. Același lucra se poate spune despre multe structuri cerebrale. Faptul că cea mai mare parte a creierului este un mister necartografiat reprezintă una dintre bucuriile pe care ți le oferă studiul neuroștiinței. Aceste trei structuri ale creierului sunt atât de strâns legate între ele încât formează un singur sistem. Ar fi corect să spunem că conștiința umană este probabil o funcție a cortexului, unde asteriscul înseamnă „plus alte structuri, ca talamusul și claustrul, fără de care cortexul nu funcționează". Întrucât cortexul se întinde atât de convenabil pe toată suprafața creierului, e mult mai simplu de studiat decât alte structuri și, prin urmare, e obiectul celor mai multe eforturi experimentale. Se încearcă acum să se descopere dacă toate părțile cortexului contribuie la conștiință sau dacă unele regiuni au un rol mai important decât altele. Oricare ar fi părțile cortexului care contribuie cel mai mult la conștiință, sunt probabil implicate și regiunile interconectate ale talamusului, claustrului și ale multor alte structuri cerebrale.
Specialiștii în neuroștiințe se fac uneori vinovați de ceea ce a fost numit zonologie - colorează cu roșu o zonă de pe suprafața creierului, îi atribuie o funcție și se poartă de parcă ar fi aflat ceva nou.

Dinamica atenției te face să focalizezi rapid procesarea pe stimulii puternici sau care ies în evidență, dar, în același timp, nu este complet aservită mediului - o poți controla, comenzi interne îndreptând-o spre un obiect sau altul. Și mai important este faptul că atenția poate trece cu ușurință de la un domeniu informațional la altul. Poate fi direcționată spre puncte spațiale (principala proprietate a atenției care a fost încorporată până acum în sisteme artificiale), dar poate fi focalizată și pe culoare, mișcare, gust, presiune tactilă sau pe ceva intern, cum ar fi o amintire sau o idee. Nu cunosc până acum în lumea inteligenței artificiale exemple de atenție de un asemenea grad de complexitate. Un motiv este că inteligența artificială tinde să fie dependentă de domeniu. De exemplu, să luăm cazul recunoașterii faciale. E o funcție importantă cu diverse aplicații, dar în principiu nu include chestiunea atenției. O versiune simplă de atenție spațială poate să îndrepte camera spre o față pe care vrei să o identifici și algoritmul de recunoaștere intră în funcțiune. Mașinăria nu trebuie să-și schimbe ținta atenției de la un domeniu de informație la altul, de la fețe la sunete, la gânduri, pentru că nu funcționează decât în domeniul recunoașterii faciale. În esență, sistemul nu are nici o relație cu atenția în afară de sensul cel mai simplu și mai evident de a-și îndrepta ochii spre o țintă. Atenția artificială este posibilă din punct de vedere tehnic, și sunt mulți oameni care lucrează la asta, dar până acum nu are generalitatea atenției umane. Se fac progrese însemnate în privința acestei prime componente a unei mașinării conștiente, dar mai e cale lungă până la un rezultat. A doua componentă de care mașinăria are nevoie e o schemă a atenției, modelul intern esențial care descrie atenția într-o manieră generală și, prin asta, informează mașinăria cu privire la conștiință. Un coleg mi-a spus odată că orice computer are un fel de schemă a atenției, o serie de informații care monitorizează distribuirea resurselor de procesare. Astfel, conform teoriei mele, orice computer e deja conștient. Un alt coleg mi-a spus că i-ar fi ușor să programeze întreaga teorie într-o jumătate de zi. Ar închega o versiune artificială de atenție vizuală, i-ar atașa un modul care urmărește variabilele, și gata, dispozitivul ar fi conștient, dacă ceea ce susțin eu ar fi corect. Un grup de colegi chiar a construit un dispozitiv cu atenție artificială care avea o schemă a atenției pentru monitorizarea și controlul atenției. Modelul intern chiar făcea mașinăria mai eficientă în privința controlului atenției, după cum era de așteptat. Dar era aceasta cu adevărat conștientă? Sunt destul de sigur că răspunsul e nu. Nici unul dintre aceste exemple nu posedă conștiință. O schemă a atenției nu e un talisman magic care determină apariția conștiinței dacă e plasat într-un computer. E un pachet de informații. Dacă acesta ar face o afirmație simplă, precum „Variabila A se încadrează în nivelurile acceptabile de toleranță", și dacă mașina ar putea să verbalizeze această informație, nu ți-ar spune: „Am o experiență conștientă!"; ți-ar vorbi despre variabila A. Nu e nimic magic în relația dintre o schemă a atenției și conștiință. Dacă schema atenției iar transmite mașinăriei că are conștiință, atunci mașinăria ar fi informată că are conștiință. Schema umană a atenției, fiind produsul a sute de milioane de ani de evoluție, are un conținut biologic ciudat și neuniform. Prezintă atenția ca proprietate invizibilă, ca pe o minte care poate să experimenteze sau să asimileze lucruri, o forță care îmi permite să acționez și să-mi amintesc, ceva care în sine nu are substanță fizică, dar care se află undeva înăuntrul meu. Schema atenției înseamnă mai mult decât un indicator care arată spre obiecte sau decât o serie de linii de cod. Construiește o imagine bogată a atenției și a consecințelor ei previzibile.