În sistemul care predomină astăzi în majoritatea
relațiilor dintre oameni apropiați, fiecare dintre protagoniști încearcă să
gestioneze ambele extremități ale eșarfei relaționale, fapt care duce adeseori
la relații de alienare, de constrângere sau de dependență.
Având în vedere tradiția familiei, ar trebui să
votezi cu dreapta...
Și, totuși, nu poți să pleci doi ani în străinătate și s-o
lași singură pe maică-ta! Nu se face așa ceva!
- Nu mai vorbesc despre celălalt și nici nu-l mai las
să vorbească despre mine.
Mă opresc deci din a cultiva „relația de tip claxon"
(pe bază de tu, tu, tu..): „Acum vii? Ai văzut ce oră e? Mâine o să fii
obosit!" ; „Dar oprește-te odată, nu vezi că devii obositor, enervant?"
- Accept să vorbesc doar de „la capătul meu de relație",
exprimând lucrurile doar din perspectiva mea: „Am să îți cer să te duci la tine
în camera, nu mai suport țipetele tale!"
- Vorbesc despre ceea ce simt eu și-l invit pe celălalt să vorbească despre
ceea ce simte el:
„Eu chiar n-am chef să ies în seara asta, dar care sunt
planurile tale?"
„Sunt nervos, iritat și am nevoie de părerea ta."
- Să mă înțeleg cu celălalt nu înseamnă neapărat să am aceeași părere, aceleași
sentimente sau același punct de vedere.
Pot să fac schimb de idei, de cunoștințe și de informații
diferite cu cineva:
„Avem viziuni diferite asupra acestor probleme, mi-aș dori
să am mai mult timp la dispoziție pentru a sta de vorbă cu tine."
„Când îmi vorbești despre acea persoană, nu-mi doresc să
particip la conversație pentru că ea nu este de față, dar dacă dorești să-mi
spui ce sentimente ai tu față de ea, atunci da, te pot asculta..."
- Încerc să fac mai bine diferența între ceea ce vine de la celălalt (și îi
aparține) și ceea ce vine de la mine (și îmi aparține):
„Se pare că ți s-au înecat corăbiile astăzi, iar eu nu sunt
pe aceeași lungime de undă cu tine în dimineața asta..."
„Ție ți se pare neimportantă situația asta, însă pe mine
continuă să mă preocupe..."
Pot uneori, dar nu întotdeauna, să-mi transform
dorința în cerere, dar știu că celălalt poate spune „da" sau „nu",
dar și „poate" sau „nu știu". Pe scurt, știu că celălalt este liber
să se poziționeze la rândul său. Nu uit niciodată că dorința și materializarea
ei se bazează pe două registre relaționale diferite.
Dacă cererea este ascultată, înțeleasă, vom vedea
după aceea cum este posibil să o transformăm într-un proiect, având capacitatea
de a face ca dorința să treacă înspre o realitate accesibilă, viabilă.
Este la fel de important ca celălalt să nu pună
stăpânire pe dorința mea căutând să o satisfacă imediat.
E adevărat, visam la rochia aceea, dar asta nu
însemna că voiam să o și am!
Tată, eu nu vreau să mă limitez doar la colecționarea
timbrelor numai pentru că tu îmi oferi un nou clasor la fiecare zi de naștere.
Mai am și alte hobby-uri, tată!
Dacă-mi recunosc dorința ca fiind a mea și nu ca
fiind a celuilalt, atunci îmi păstrez și responsabilitatea realizării ei. De
aceea iată un sfat surprinzător: Nu vă încredințați dorințele oricui!
La fel, dacă recunosc dorința celuilalt ca fiind doar a lui,
nu mă voi simți obligat să i-o satisfac. Voi rămâne liber în fata cererii sale:
Mă bucur că m-ai invitat la cină, dar în seara asta
prefer să ascult muzică. Mi-ar plăcea să stabilim o altă zi pentru a lua cina
împreună.
Spunem de obicei:
Nu crezi că ar fi timpul să nu ne mai uităm la televizor și să mergem la masă?
Când am putea spune astfel:
Chiar mă deranjează, aș vrea să oprești televizorul ca să putem merge la masă
și să mâncăm împreună. Da, asta e dorința mea!
Caracteristica unei dorințe este că are nevoie să fie
recunoscută, apreciată sau pur și simplu auzită. Toate dorințele sunt
exprimabile, dar aceasta nu implică faptul că vor fi toate acceptate. |
Adevăr Divin
