Credeam că problema e doar la mine

Când aud cuvântul rușine, oamenii dau adesea unul dintre cele două răspunsuri: „Nu sunt sigur la ce te referi prin rușine, dar știu că nu vreau să vorbesc despre asta" sau: „Ah, rușinea. Mi-e cunoscut sentimentul, dar nu vreau să vorbesc despre asta." Ca cercetător în domeniu, înțeleg reticența de a vorbi despre rușine - este atât de puternică, încât uneori ne e rușine chiar și să vorbim despre rușine. Dar, după ce mi-am petrecut șase ani intervievând sute de femei în legătură cu viața lor, iată ce am aflat: fiecare dintre noi simte rușine. Este o emoție absolut universală. Cu cât înțelegem mai puțin rușinea și cum ne afectează emoțiile, gândurile și comportamentul, cu atât exercită mai multă putere asupra vieții noastre. Însă, dacă putem găsi curajul de a vorbi despre rușine și despre compasiunea de a asculta, putem schimba modul în care trăim, iubim, ne creștem copiii, muncim și construim relații. Oamenii vor să creadă adesea că rușinea le este rezervată doar persoanelor mai puțin norocoase, care au supraviețuit unor traume teribile, dar acest lucru nu este adevărat. Rușinea este ceva ce simte fiecare dintre noi. Și, deși ni se pare că se ascunde în colțurile noastre cele mai întunecate, rușinea ne pândește de fapt din toate locurile familiare – aspectul fizic și imaginea corporală, rolul matern, familia, creșterea copiilor, banii și munca, sănătatea mintală și fizică, dependențele, sexul, îmbătrânirea și religia. Această carte oferă informații, idei și strategii precise pentru a înțelege rușinea și pentru a ne clădi „reziliența la rușine". Nu putem deveni niciodată în totalitate imune; însă putem să ne dezvoltăm reziliența de care avem nevoie ca să recunoaștem rușinea, ca să o depășim constructiv și ca să învățăm și să evoluăm de pe urma experiențelor noastre. Pornind de la interviurile luate, am descoperit că femeile care prezentau un nivel crescut de reziliența la rușine aveau patru lucruri în comun. Consider acești factori ca fiind cele patru elemente ale rezilientei la rușine. Ele constituie esența acestei cărți. Odată ce învățăm mai multe despre reziliența la rușine și începem să aplicăm aceste elemente în viața noastră, putem depăși produsele secundare ale rușinii - teama, învinovățirea și lipsa de legături afective — și să avansăm în direcția curajului, a compasiunii și a legăturilor afective de care avem nevoie pentru a trăi cea mai bună și mai autentică viață posibil.

Mulțumiri ... 13 Introducere ... 19

UNU
Să înțelegem rușinea ... 45

DOI
Reziliența la rușine și puterea empatiei ... 89

TREI
Primul element: recunoașterea rușinii și înțelegerea factorilor declanșatori personali ... 147

PATRU
Cel de-al doilea element: practicarea conștientizării critice ... 185

CINCI
Cel de-al treilea element: disponibilitatea de a crea legături cu ceilalți ... 229

ȘASE
Cel de-al patrulea element: deschiderea de a vorbi despre rușine ... 281

ȘAPTE
Cum să practicam curajul într-o cultura a fricii ... 309

OPT
Cum să practicam compasiunea într-o cultura a învinovățirii ... 369

NOUÃ
Cum să practicam legăturile afective într-o cultura a lipsei de legături ... 413

ZECE
Cum să cream o cultura a legăturilor afective ... 459

Recomandări, resurse și referințe ... 483 Indice ... 497

• Cât de realiste sunt așteptările mele?
• Pot fi toate aceste lucruri tot timpul?
• Se află aceste așteptări în conflict reciproc?
• Descriu cum vreau eu să fiu sau cum vor alții să fiu?
• Dacă cineva mă percepe ca având aceste identități nedorite, ce se va întâmpla?
• Pot controla modul cum mă percep alții? Cum încerc să fac asta?

în timpul celui de-al doilea interviu al nostru, Jillian mi-a împărtășit răspunsurile la aceste întrebări de verificare a realității. (Identitățile ideale ale lui Jillian sunt slabă, atrăgătoare, sigură pe sine, naturală și tânără. Identitățile sale nedorite sunt de vârstă mijlocie, obosită, grasă și neîngrijită.) Iată răspunsurile ei:

Cât de realiste sunt așteptările mele? Nu sunt deloc realiste. Sunt de vârstă mijlocie și sunt foarte obosită. Nu par mereu obosită, dar vârsta nu mi-o pot schimba. Adevărul este că nu voi fi mereu slabă și atrăgătoare. Când am început inițial să mă gândesc la asta, mi s-a părut că sunt realiste. Dar, cu cât aflu mai multe despre așteptările pe care mi le asum și despre imaginile cu care mă compar, cu atât îmi dau mai mult seama că nu pot să le ating cu adevărat. Fetele din reviste au 16 sau poate cel mult 20 de ani. Aș putea să mă simt atrăgătoare și într-o bună formă fizică, dar nu voi arăta conform standardelor din filme. Adevărul este că nu e în regulă să arăți de 40 de ani. Este în regulă să ai 40 de ani, atât timp cât arăți ca și cum ai avea 25 sau 30. Am văzut o reclamă deunăzi în care fotomodelul spunea: „Nu mă deranjează vârsta pe care o am. Pur și simplu nu vreau să o arăt." De ce nu? Dacă ar spune: „Hei, America! Asa arăți la 40 de ani!", atunci toate femeile ar vrea să-și arate vârsta.

Pot fi toate aceste lucruri tot timpul? Nu. Nu pot. Arăt bine uneori. Sunt mândră de cum arăt din când în când. Dar sunt în continuare dură cu mine pentru că nu arăt excelent tot timpul. Uneori, sunt acasă, în halat și papuci și cu părul prins la spate și mă gândesc: „Ce neglijent arăți." Chiar și atunci cred că ar trebui să port lenjerie de la Victoria”s Secret. încep să detest televiziunea.

Se afla aceste așteptări în conflict reciproc? Da! Aceasta a fost întrebarea care mi-a deschis cel mai mult ochii. Nu pot arăta sigură pe mine când mi-e teamă că oamenii vor crede că sunt grasă și demodată. Și nu arăt atât de natural când corsetul modelator mă strânge de mă sufocă. Mă gândesc de asemenea la bronzul artificial. E atât de frig aici timp de șase luni pe an. Când vine primăvara, toată lumea vrea să arate bronzată. Până vara, toți sunt de un portocaliu intens pentru că se duc la solar. Asta nu e deloc natural. Nu te poți preface că ești naturală și sigură pe tine în felul acesta. Le admir pe femeile care spun: „Am 50 de ani și așa arăt la vârsta mea. Nu-mi pasă dacă îți convine sau nu."

Și, exact așa cum au descris femeile, rușinea le produce bărbaților un sentiment copleșitor de teamă, vinovăție și lipsă de legături afective. De fapt, dacă analizezi modelul rezilienței la rușine de la pagina 457, acesta se aplică în totalitate și bărbaților. După ce am intervievat 51 de bărbați, sunt sigură că experiențele lor legate de rușine și strategiile pe care le utilizează pentru a-și clădi reziliența la rușine reprezintă, repet, în esență, același proces de bază pe care îl trăiesc și femeile. Dar există diferențe uriașe atunci când vine vorba de așteptările socio-comunitare care duc la rușine și mesajele care întăresc aceste așteptări. în cazul bărbaților, așteptările și mesajele se centrează în jurul masculinității și a ce înseamnă să „fii bărbat". Cu alte cuvinte - „cum trăim rușinea" ar putea fi similar, dar „motivul pentru, care trăim rușinea" este cât se poate de diferit. În capitolul 2, ți-am prezentat pânza de păianjen a rușinii și modul în care femeile resimt cel mai adesea rușinea sub forma unei rețele formate din așteptări socio-comunitare stratificate, conflictuale și competitive, care ne dictează cine ar trebui să fim, ce ar trebui să fim și cum ar trebui să fim. Când am discutat cu bărbații, nu am auzit nimic legat de așteptări socio-comunitare stratificate, conflictuale și competitive. Așteptarea, clară și simplă în cazul lor este: Nu lăsa oamenii să vadă nimic din ce poate fi perceput drept slăbiciune. • Cine ar trebui să fie bărbații? Oricine, atât timp cât nu sunt percepuți ca fiind slabi. • Ce ar trebui să fie bărbații? Orice, atât timp cât nu sunt percepuți ca fiind slabi. • Cum ar trebui să fie bărbații? Oricum, atât timp cât nu sunt percepuți ca fiind slabi. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă slăbiciunea, putem începe prin a examina definițiile rușinii pe care le-am auzit de la unii dintre bărbații pe care i-am intervievat: • „Rușinea înseamnă eșec. La muncă. Pe terenul de fotbal. în căsnicie. În pat. În legătură cu banii. în legătură cu copiii tăi. Nu contează în legătură cu ce – rușinea înseamnă eșec." • „Rușinea înseamnă să greșești. Nu să faci ceva greșit, ci să greșești." • „Rușinea apare când oamenii cred că ești slab. Este degradant și umilitor să fii văzut ca orice altceva decât puternic." • „A dezvălui orice slăbiciune e rușinos. în esență, ruși-nea este echivalentă cu slăbiciunea." • „A arăta teamă este rușinos. Nu poți să arăți teamă. Nu poți să te temi. Indiferent de ce se întâmplă." • „Rușinea înseamnă să fii văzut ca «tipul pe care îl poți bumbăci în vestiar»."