Atunci când viața ne pune în
fața unei situații neașteptate, cei mai mulți dintre noi se refugiază în
vechile strategii de adaptare care ne-au oferit siguranță când eram copii. Spre
exemplu, poate că te-ai retras în dormitorul tău pentru a-ți evita părinții
care se certau tot timpul. Ca adult, atunci când te confrunți cu o situație
haotică, cum ar fi pierderea serviciului, sau cu dificultățile din căsnicie, ca
modalitate de a scăpa de stres, te izolezi de ceilalți. Nu ceri ajutor. Nu
cauți sprijin emoțional. Și nu recunoști nici în fața ta, nici a celorlalți cum
te simți cu adevărat. Și suferi în tăcere.
În ciuda lucrurilor pe care le
cunosc despre îngrijirea de sine, nici eu nu sunt altfel. Câteva săptămâni după
operația lui Michael, am funcționat în „regim de supraviețuire", încercând
să împac nevoile lui cu cerințele construirii noii noastre case, cu conducerea
afacerii mele și cu scrierea unei cărți. Întocmeam liste lungi cu lucrurile pe
care le aveam de făcut, în efortul de a mă menține pe linia de plutire. Săream
de la una la alta într-o stare de multitasking perpetuu și adesea mă trezeam
neliniștită în miez de noapte. Pe măsură ce nivelul meu de stres creștea, am
început să folosesc mâncarea pentru a-mi potoli sentimentele de mânie și
frustrare, reacție obișnuită în cazul celor care oferă îngrijire. Mă simțeam ca
o oală sub presiune, gata să explodez, și, prin urmare, am făcut ce fac de
obicei când mă confrunt cu astfel de situații: am absorbit totul, am rezistat,
mi-am ignorat nevoile și am încercat să le rezolv eu pe toate. În majoritatea
zilelor mă simțeam singură și speriată, dar n-am spus-o nimănui, am continuat
să merg cu dârzenie înainte. N-a durat mult până când am ajuns să mă lupt ca să
rămân la suprafață. Ce se întâmplase cu Îngrijirea Profundă a Sufletului?
Am trăit cu ironia situației
mele zi după zi. Pe când eu scriam despre Îngrijirea Profundă a Sufletului,
viața mea exprima exact opusul - neglijarea lui totală!
În cele din urmă, când am fost
nevoită să admit că sunt depășită de situație, am căutat îndrumare la un
profesionist care avea experiență în a-i sprijini pe îngrijitorii aflați în
criză. S-a dovedit a fi un dar de la Dumnezeu, omul potrivit la momentul
potrivit. Odată, în timpul unei întâlniri, o observație de-a lui a atins un
punct sensibil. După ce m-a ascultat plângându-mă de cât de epuizată sunt, a
zis: „Mie mi se pare că, atunci când te simți împovărată, Cheryl, tu faci exact
opusul a ceea ce ar trebui să facă un om. În loc să lași din povară, cerând
ajutor și oferindu-ți spațiu să respiri, tu urmezi un tipar de neglijare de
sine. În loc să te întrebi pe tine de ce anume ai nevoie, tu calci pedala de
accelerație și te afunzi în nevoile celorlalți. Eu as zice că a venit timpul să
închei această tradiție de privare, nu crezi?"
Privare. Hmmm. Da, acesta era
un concept pe care nu îl luasem în considerare. Privare. Privat. A priva. Am
stat acolo o vreme, analizând variațiile acestui cuvânt. Da, asta este, am decis
în cele din urmă. Mă simt privată.
Lista mea de Nu absolut: Eu ....
• Nu mă mai grăbesc.
• Nu mai sar din pat dimineața. Îmi ofer spațiul și timpul
de care am nevoie ca să încep ziua într-o stare de serenitate și relaxare.
• Nu mai trăiesc fără animale de companie.
• Nu mai fac niciun compromis când este vorba despre nevoile
mele doar pentru a menține pacea cu ceilalți.
• Nu mai mănânc carne.
• Nu mai țin evidența și nu-mi mai plătesc eu facturile -
altcineva va face asta în locul meu.
• Nu mă mai cert cu oameni care văd dezbaterile ca pe un
sport.
• Nu mai folosesc cărțile de credit decât dacă pot să le
achit integral la sfârșit de lună.
• Nu mai păstrez ceva în casă care nu-mi place sau care nu
îmi este de folos.
• Nu mă mai abțin când cineva depășește limita.
• Nu mai merg la evenimente care necesită ore întregi de
sporovăieli inutile.
• Nu mai tolerez și nu mai particip la bârfe.
• Nu mă mai confrunt singur(ă) cu situații de viată dificile.
• Nu mai angajez pe nimeni - fie avocat, medic, funcționar
sau orice altceva - care nu mă tratează cu respect.
• Nu mai preiau telefoane în timpul mesei.
• Nu mai accept abuzul verbal din partea unui șef sau al
unui coleg de muncă.
• Nu mai merg la lucru când sunt bolnav(ă),
• Nu îmi mai păstrez opiniile pentru mine atunci când nu
rezonează cu ale celor din jur.
• Nu le mai permit normelor sociale să-mi dicteze ce ar
trebui să mă intereseze, fie că este vorba despre haine, artă, muzică sau altele
asemenea. Mie îmi place ce-mi place mie.
• Nu mai investesc timp în relații care nu rezonează cu cine
sunt eu și cu cine doresc să fiu.
• Nu mai accept ambalaje deteriorate la restaurante,
magazine etc.
• Nu mai citesc până la capăt cărți față de care mi-am
pierdut interesul.
• Nu mai accept corespondența nedorită în casa mea (la ușă
am o cutie pentru reciclare).
• Nu mai simt nevoia să-mi verific e-mailul de multe ori pe
zi.
• Nu mai mănânc când nu îmi este foame.
• Nu mă mai las prins(ă) în drama altor oameni.
• Nu mai simt obligația de a petrece timp cu membrii
familiei sau cu prietenii care aleg să trăiască în haos. |
Adevăr Divin
