În anii petrecuți la Zheng-po auzisem
povestindu-se că Lama Tsering descoperise un pergament sacru într-o peșteră
ascunsă din munți – o descoperire foarte norocoasă. Ïl întrebasem o singură
dată despre asta. Ridicase din umeri cu modestie și spusese doar „vorbe-n
vânt", felul lui de a elimina orice formă de speculație.
Biroul Sfinției Sale, Dalai Lama, te-a ales pe tine
să deschizi pergamentul și să revelezi textul pe care îl conține, pentru binele
tuturor ființelor vii, fiară excepție.
Iată scopul meu într-o singură frază. Era o afirmație
uluitoare - aproape de necrezut. Cum se făcea că, dintre toți oamenii din lume,
dintre toți practicanții budismului tibetan, mult mai înțelepți și cu mult mai
multe cunoștințe, tocmai mie, un occidental neiluminat, mi se încredința un
asemenea pergament?
Dar unde mai exact se afla pergamentul? În scrisoarea pe
care o redactase Lama mai era un singur paragraf scurt:
Te rog să-i arăți această scrisoare starețului de la
Mănăstirea Adăpostul Tigrului. Îți dau autoritatea să primești pergamentul.
Pentru siguranță, l-am păstrat în templul principal, în interiorul statuii lui
Sangye Menla.
Fie ca toate ființele să fie sănătoase, fericite și
să aibă viață lungă!
Semnat: Lama Tsering Gyatso
Mănăstirea Adăpostul Tigrului
Octombrie 1959
Mi-am cuprins fața în mâini și am gemut. Eram fără
cuvinte. Nici măcar nu puteam gândi. Când starețul se apropie de mine, i-am
înmânat scrisoarea.
Scopul meu de a revela terma lui Padmasambhava părea foarte
improbabil, iar acum, că statuia lui Sangye Menla fusese furată, devenea
imposibil. Cei doi localnici din Kham coborau deja muntele. Având în vedere că
nu exista vreo cale de comunicare cu lumea din exteriorul mănăstirii, până când
ajungea Sangay la poliție, atât hoții, cât și statuia aveau să fie departe.
M-am așezat pe scaun, cuprinzându-mi genunchii cu brațele.
După o pauză, l-am auzit pe stareț spunând:
— Va trebui să pornești la drum.
Revenit la biroul său, deschise un sertar și scoase o
cutiuță cu cărți de vizită.
— Să pornesc la drum? am întrebat eu, clipind confuz.
Răsfoindu-le cu rapiditate, o găsi pe cea pe care o căuta, o
scoase din cutie și scrise cu un stilou vechi detaliile pe o hârtie.
— Nu-mi pun multă speranță în poliție, spuse el, în timp ce
continua să scrie, așa că va trebui să luăm lucrurile în propriile mâini.
— Avem măcar vreo speranță că...
— încrederea de sine! îmi aruncă el o privire fermă. Este
treaba ta, scopul tău, pentru binele multelor ființe vii. E vremea să fim
puternici! Statuia aparține Mănăstirii Adăpostul Tigrului. Terma trebuie
revelată în acest ermitaj, și nicăieri altundeva pe pământ!
Oare pentru că era prima dovadă
clinică a rezonanței? m-am întrebat eu.
— De ce oamenilor le este mai
ușor cu o tastatură QWERTY decât cu una ABC, deși cea de-a doua ar trebui în
mod logic să fie mai la îndemână? întrebă George. Studiile au arătat că
oamenilor li se pare mai ușor de utilizat tastatura QWERTY. De ce testele IQ
arată rezultate mai bune odată cu trecerea timpului - un fenomen cunoscut drept
Efectul Flynn - până în momentul în care testul este resetat? Nu este pentru că
oamenii devin mai inteligenți. Ipoteza rezonanței susține că, atunci când facem
ceva — orice — care rezonează cu ceea ce au mai făcut sau fac mulți mulți
oameni, ne este mai ușor să facem acel lucru. Rezonând cu câmpul din jurul
nostru, tiparele de gândire devin încă și mai înrădăcinate și ajung să se
traducă în formă fizică. Stresul cronic se poate manifesta sub forma unei
tensiuni arteriale ridicate, a unei afecțiuni cardiace sau inflamatorii.
Legăturile sociale sau, mai bine zis, rezonanța pozitivă cu ceilalți, pot
condiționa o viață mai lungă mai bine decât orice alt factor care ține de
stilul de viață, cum ar fi dieta sau exercițiile fizice. Deci, ești ceea ce
mănânci, dar ești și ceea ce sau cel cu care rezonezi.
Urmăream cu atenție
explicațiile lui George:
— Dacă rezonanța negativă este
cauza bolilor, atunci lipsa bolilor implică să rezonăm cu ceva din câmp care
este extrem de puternic și pozitiv.
George dădea afirmativ din cap.
— Asta cerceta Alice?
— Bănuiesc că da, însă nu
cunosc detalii.
Tocmai mă întrebam ce energie
ar putea fi atât de puternică și pozitivă, când un adolescent intră în pub și
se opri la masa noastră. Era îmbrăcat sport, cu trening și adidași, și avea
fața îmbujorată, semn că tocmai terminase de jucat vreun meci.
— Suntem afară, îi vorbi el
direct lui George.
— Matt, acesta este fiul meu
vitreg, Jordan. Jordan își dădu părul negru la o parte de pe față și zâmbi, în
timp ce George își scoase portofelul din buzunar.
— Îți ajung 10? îi dădu el o
bancnotă. Jordan luă banii, zâmbind ștrengărește.
— Pot oricând să mă duc la
cazinou.
— Să nu cumva să îndrăznești!
îl avertiză George, când băiatul dădu să plece. Jordan a reușit performanța de
a fi singura persoană de 16 ani căreia îi este interzis accesul în cazinoul
Park Lane din Londra, spuse el, punându-și portofelul la loc. Poate sparge
orice rețea. A făcut în așa fel încât toate mașinile de jocuri mecanice să
scoată simultan toți banii timp de două minute întregi.
— Suficient timp ca să dea de
pomană bani, am cugetat eu, privindu-l pe Jordan îndepărtându-se.
— Celor de la cazinou nu le-a
plăcut, spuse George.
Nu mai era timp și mai aveam
atâtea lucruri de aflat.
— Sponsorul lui Alice – cât de
mult știi despre sponsorul elvețian?
— Aproape nimic. A apărut când
treceam la următorul meu proiect. Tot ceea ce știu e că este putred de bogat.
— El? Credeam că este o
fundație. George ridică din umeri.
— Entitate legală cu sediul la
Geneva. |
Adevăr Divin
