„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o
familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit
însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la
Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a
călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit
de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca
totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie
contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu
lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui,
într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.
Sarcina – dacă nu vocația –
intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința,
spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau
nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască.
Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze
nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles
că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o
societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi
nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci
curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care
hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă
tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire. |
Adevăr Divin
