Acolo, împinsă parcă de forte
nevăzute, făcu un foc, își uscă hainele tremurând, și bău ceva apă. Mâncare nu
avea. O terminase în urma cu 2 zile și de atunci își imagina că încă mai are
resurse de a merge până la capăt. Era a 2-a săptămână de călătorie. Zile
întregi mersese cu grupul care plecase din România pentru a ajunge într-o țară
vestică, pentru a avea o viață mai bună, mai frumoasă. Plecase și pentru a
scăpa de calvarul de acasă, de certurile și neînțelegerile la care fusese
supusă în ultimii ani.
În urmă cu 3 nopți însă, când
se trezise, constatase că era singură. Cei care o însoțeau plecaseră și
probabil uitaseră să o ia și pe ea. Sau poate avea legătură cu avansurile
făcute de către cel care îi călăuzea pe acel drum, avansuri care fuseseră
foarte frumos respinse. Nu voia să se gândească la asta. Nu ar fi ajutat-o cu
nimic. Tot ceea ce avea nevoie era să ajungă într-un oraș. Sau chiar și într-un
sat. Acolo știa sigur că ar reuși să se descurce cu puținele cuvinte în engleză
pe care le știa. Chiar dacă oamenii de prin partea locului vorbeau germana, sau
un dialect asemănător germanei. Se uită pe hartă. Nu era sigură unde era dar
presupunea.
Sunetul vreascurilor ce ardeau
sub copac o liniștea. Se ghemui sub un palton și adormi. Visa la momentul în
care se va întoarce și va reuși să repare toate greșelile trecutului. Toate
copilăriile și alegerile pe care le luase erau parcă acum împotriva ei. Dar
știa că poate schimba asta. Cu toată ființa ei era sigură că va găsi persoane
care să o ajute să ajungă exact acolo unde își dorea.
Se înălța. Deasupra trupului, a
copacului, a pădurii. Vedea de deasupra un drum la aproximativ un kilometru de
locul în care era și câteva case. Un sătuc. Continua să se ridice strat cu
strat prin ceața destul de deasă ce acoperea acea lizieră de copaci ce formau
un mic zăvoi. Îi era cald. În sfârșit, căldură! Se bucura că putea simți acest
lucru.
Așadar, scrie o scrisoare pentru persoana ta
de ieri. Spune-i tot ce ai pe suflet! Scrie această scrisoare în liniște, fără
grabă, cu sinceritate. E vorba despre Tine.
Apoi, imaginează-ți că te vezi la vârstă de 3-4 ani sau la
orice vârstă îți amintești tu că ai prima amintire a ta. Te uiți la acel
copilaș și îl iei în brațe, îl saluți, îl săruți ușor. Apoi îi povestești cele
mai frumoase evenimente din viață ta ca să le știe și el. Îi spui că totul vă
fi bine și îi mulțumești, pentru că datorită lui ești tu acum, aici!
— Seara, înainte de culcare, mulțumește pentru că ești în
viață, pentru că ești sănătos, pentru că ești iubit, pentru că ești Scânteie
Divină! Mulțumește pentru ziua de azi!
Karma neamului – Ziua 3 – Scrisoare către mama!
Această scrisoare nu cred că are nevoie de
explicații. După ce mulțumiți pentru nenumăratele lucruri pe care le-a făcut
mama voastră pentru voi (începând poate de la faptul că v-a dat viață) cereți
iertare pentru acele momente în care nu v-ați comportat cum ar trebui să ne
comportăm cu părinții.
Sunt cazuri în care poate nu am înțeles comportamentul mamei
în raport cu noi sau cu ceilalți. Scrieți exact cum vă simțeați voi în acele
momente, ca și cum v-ar asculta acum.
Această scrisoare se face chiar dacă mama noastră nu mai
este printre noi! Seara înainte de culcare (aprinde o lumânare, de orice fel,
dacă mama nu se mai află printre noi), citește din nou scrisoarea cu voce tare,
imaginându-ți că mama ta se află în fața ta și te ascultă. La sfârșit poți să
ai o conversație cu ea, cu voce tare sau nu, în care să îi spui tot ce nu ai
putut să îi spui vreodată.
— Seara, înainte de culcare, mulțumește-i mamei tale pentru
că te-a adus pe lume, pentru tot ce te-a învățat, pentru că te-a iubit!
Mulțumește pentru ziua de azi! |
Adevăr Divin
