Când
vine vorba de investiții, toate cărțile îți servesc aceeași rețetă: cheltuiește
mai puțin decât câștigi, economisește restul, investește economiile la bursă și
ai toate șansele ca economiile tale să se dubleze la fiecare 7 ani. Dar la
bursă uneori pierzi, alteori câștigi, în funcție de perioadele bune sau rele pe
care le traversează economia. Experții te vor sfătui să vinzi atunci când
știrile din economie sunt bune și prețurile acțiunilor sunt mari și să cumperi
atunci când veștile din economie sunt rele și prețurile acțiunilor scad. Însă
Jason Kelly te atenționează în legătură cu caracterul alunecos al bursei de
valori din cauza căruia până și cei mai pricepuți manageri de investiții ajung
să piardă bani, fiind de părere că:
„Piața este la fel de înșelătoare
în momente de minim sau de maxim și fiecare nou moment înșelător le oferă
investitorilor o nouă ocazie de a o da în bară.”
Este important de precizat faptul că la
americani dacă metoda 3Sig este aplicată într-un cont de pensii, profiturile
anuale realizate vor fi scutite de impozit, ceea ce deocamdată nu este
funcțional în România. Însă la fel de important de precizat este și faptul că
3Sig funcționează foarte bine și în conturile normale de tranzacționare.
Jason Kelly te convinge să urmezi metoda lui
de investiții, denumită prescurtat 3Sig, arătându-ți pentru început ce nu
funcționează la bursă. După ce îți face o prezentare generală a planului,
autorul îți explică fluctuația prețurilor, dat fiind faptul că această
fluctuație este necesară pentru a putea beneficia pe urma cumpărării și
vânzării.
Cartea lui Kelly este foarte explicită și
abundă în exemple concrete, făcând-o ușor de parcurs până și de un neinițiat în
domeniul investițiilor. Iată mai jos care sunt chestiunile cele mai importante
și întrebările la care îți va răspunde această carte:
• 3Sig
reechilibrează un plan de acțiuni înapoi la ținta sa de creștere în fiecare
trimestru;
• Ceea
ce experții nu doresc ca tu să afli este că prețul e tot ceea ce contează.
Ideile nu ajută la nimic; părerile specialiștilor sunt confuze. Singurul lucru
care contează este valoarea unei investiții, fie că aceasta se află sub un
anumit nivel propice pentru a cumpăra, fie că este deasupra nivelului care
indică un moment bun de a vinde. Partea bună este că putem afla acel nivel.
• Volatilitatea
este o oportunitate pentru investitori și atât timp cât o investiție nu va da
faliment, o volatilitate mai mare va aduce mai mult profit. De altfel, indicele
volatil care nu poate să dea faliment este principalul tip de investiție în
3Sig.
• Cum
poți învinge indexarea și cum poți realiza un plan automatizat de cumpărare a
minimelor și de vânzare a maximelor anulând astfel neajunsurile determinate de
faptul că nu suntem suficient de buni la anticiparea bursei?
• De
ce 3% pe trimestru este obiectivul corect de performanță?
• Cum
utilizezi sumele câștigate dintr-un fond de siguranță cu obligațiuni pentru a
utiliza mai mult din fondul nostru de acțiuni atunci când piața nu reușește să
livreze 3% într-un trimestru și să reaprovizionăm fondul de obligațiuni vânzând
profitul excedentar atunci când piața livrează mai mult de 3% într-un
trimestru;
• De
ce e bine să păstrezi o parte a planului în obligațiuni sigure?
• Care
e adevărul în legătură cu mitul cumpărării și vânzării?
• Care
este cel mai indicat lucru atunci când planul nostru rămâne fără putere de
cumpărare?
• De
ce acțiunile companiilor mai mici au performanțe mai bune decât cele ale
companiilor mai mari când vine vorba de profit?
• Ce
este costul mediu unitar și de ce acesta este principalul concurent al 3Sig dar
și care sunt slăbiciunile lui?
• Ce
avantaje prezintă recomandările automate de a vinde / cumpăra ale 3 Sig?
• Ce
înseamnă regula „ai pierdut 30% menține-te pe poziții” și cum să o aplici?
• Cum
să investești treptat un fond mare în numerar, ce tehnici poți folosi pentru
gestionarea fondului de obligațiuni al planului tău, care este utilitatea unui
cont care cumpără în punctele de minim și cum să-ți corectezi fondul de
obligațiuni pe măsură ce îmbătrânești și devii mai reticent față de riscuri?
• Care
sunt cele 5 etape ale procedurii trimestriale, care este cel mai solid factor
care prezice performanța și de ce 3Sig este ideal din acest punct de vedere?
• Cum
poți evita impozitul pe câștiguri de capital pe termen scurt?
• De
ce sunt mai populare fondurile cu dată țintă, dar și ce dezavantaje au acestea?
În capitolul 7 autorul te ajută să înțelegi
mai bine toate datele teoretice prezentate până acum cu ajutorul unui studiu de
caz care, te va ajuta totodată să conștientizezi experiența din viața reală a
derulării planului, astfel încât să știi la ce să te aștepți când îl vei
implementa în viața ta.
Cu ajutorul lui Mark, Garrett și Selma trei
investitori care lucrează la aceeași companie și au același venit, vei vedea
concret care sunt avantajele 3Sig în comparație cu alte planuri de investiții.
Garrett va urma recomandările experților zero-val, Selma va folosi metoda
costului mediu unitar, iar Mark va utiliza metoda 3Sig. Autorul îți va arăta
pas cu pas ce venituri lunare au aceștia, cât economisesc lunar, cum și unde
investesc banii economisiți, cum fluctuează câștigurile lor din acțiuni și
obligațiuni în funcție de evenimentele din economie timp de 12 ani (din 2001
până în 2013) și ce sume ajung să economisească în final fiecare dintre ei. Un exemplu
practic foarte util și mai ales foarte convingător pentru a înțelege mai bine
tehnica de investiții a lui Jason Kelly!
La finalul cărții autorul te încurajează să
treci la acțiune aplicând metoda 3Sig, obținând astfel mai mult timp pentru
tine și lucrurile care îți plac:
„Bursa de valori este mintea de
maimuță a umanității prezentată într-o formă exagerată. Pentru mulți nu există
cacofonie mai mare, nici o distragere mai mare de la viață decât ciclul de
știri privind piețele financiare. O cale mai luminată de navigare a pieței este
să te detașezi cu totul, să reduci haosul la o listă concisă de prețuri, să
vezi lista aceea de doar patru ori pe an, să permiți unei formule neemoționale
să-ți spună ce-ți transmit acele prețuri să faci și apoi să faci asta. Această
stare mai elevată de investire nu are doar rezultate mai bune, ci costă și mai
puțin și îți ia mai puțin din timpul tău limitat de pe Pământ.
Viața trebuie trăită, nu
irosită agitându-te stresat într-un mediu cu validitate zero. Pune-ți ambiția
în domenii în care intuiția face o diferență. Nu o uza pe un demers inutil de a
ghici viitorul. Pune-ți siguranța financiară pe pilot automat și îndreaptă-ți
atenția spre altceva. Sper că te-am ajutat să faci asta. Ești prea important ca
să te irosești pe acțiuni.” |