Sensul iubirii (carte tipărită)

Ultimii 20 de ani au fost marcați de o adevărată revoluție în științele naturale și sociale care i-a redat iubirii locul ei binemeritat în știință. După ce secole la rând omenirea s-a mulțumit să definească iubirea ca fiind un simplu mister, odată cu evoluția tehnologiei și a metodelor de investigare a creierului uman, neurobiologii au început să înțeleagă mai bine chimia emoțiilor. Iar aceste cercetări au dus la rezultate revoluționare în ceea ce privește cel mai profund sentiment uman care este, și va rămâne, dragostea. Noile descoperiri au răsturnat convingeri înrădăcinate atât cu privire la scopul și procesul iubirii romantice, cât și la însăși natura ființei umane. Acum știm cu siguranță motivul pentru care iubim, dar și cum putem să creăm, să remediem și să păstrăm dragostea. Mai mult decât atât, faptul că „cifrul iubirii a fost spart" ne ajută să vedem astăzi cum renaște dragostea între doi parteneri care, ieri, nu ar fi avut altă perspectivă decât divorțul. Descoperă ce spune teoria atașamentului și ce rol a jucat ea în această revoluție a iubirii, cum reușesc cuplurile să își refacă legătura emoțională cu ajutorul Terapiei Centrate pe Emoții create de Dr. Sue Johnson, studii de caz ce ilustrează cele mai frecvente probleme cu care se confruntă cuplurile și posibile căi de rezolvare ale acestora în Sensul iubirii – cartea pe care toate cuplurile ar trebui să o citească.

Introducere ... 11
CARTEA ÎNTÂI
Revoluția relației de cuplu ... 17

Capitolul 1. Iubirea: o schimbare de paradigmă ... 19
Capitolul 2. Atașamentul: secretul iubirii ... 45

PARTEA A DOUA
Noua știință a iubirii ... 77

Capitolul 3. Emoțiile ... 79 Capitolul 4. Creierul ... 109
Capitolul 5. Corpul ... 143

PARTEA A TREIA
Dragostea în acțiune ... 187

Capitolul 6. Dragostea și timpul ... 189 Capitolul 7. Destrămarea legăturilor ... 223 Capitolul 8. Reînnoirea legăturilor ... 261

PARTEA A PATRA
Noua știință aplicată ... 299

Capitolul 9. O poveste de dragoste ... 301 Capitolul 10. Dragostea în secolul XXI ... 331

Mulțumiri ... 375
Resurse ... 378
Bibliografie ... 379

PIERDEREA Șl REDOBÂNDIREA IUBIRII

Unii dintre noi suntem destul de norocoși că am avut în părinții noștri un model al felului în care arată iubirea sigură. Caz în care acesta e mai ușor de reprodus. Dar unii dintre noi, ca Marcie, trebuie să avem încredere în instinctele noastre și să învățăm toate acestea de la zero, alături de persoanele iubite la maturitate. În oricare dintre situații, toate relațiile ajung la conflict sau tulburări la un moment dat și legătura dintre parteneri începe să se destrame. Ținând seama de cât de puțin am înțeles despre iubire și relaționare, este uimitor pentru mine cât de mulți dintre noi au ajuns să își creeze relații pozitive și cât de mult luptăm încercând să reparăm relațiile care șchioapătă.
Faptul că știm cum funcționează atașamentul înseamnă ca nu ne aflăm pe un teritoriu străin atunci când ne trezim înstrăinați sau înfuriați de persoana despre care eram convinși că este Cea Aleasă și pe care o vedem acum ca pe un Străin sau chiar ca pe un Dușman. Putem să înțelegem că avem de-a face cu panica și suferința despărțirii și că o resimțim la fel cum o resimt copiii. Simțindu-ne respinși și abandonați, insistăm, căutăm și ne agățăm cu aceeași furie și disperare. Bowlby ne reamintește că „prezența și absența sunt termeni relativi". El atrage atenția asupra faptului că persoana iubită poate fi prezentă din punct de vedere fizic, dar absentă din punct de vedere emoțional. Atât în copilărie, cât și ca adulți, avem nevoie de o persoană iubită ușor accesibilă și receptivă, ca să ne simțim siguri în cadrul legăturii noastre. Această idee este surprinsă într-un schimb de replici obișnuit între partenerii romantici: „Sunt aici, nu? Nu fac lucruri pentru tine?" „Atunci de ce mă simt atât de singur?" Durerea despărțirii trece de obicei prin patru etape: prima este furia și protestul. Sarah, o fetiță de 4 ani, îi cere mamei: „Nu pleca, mami, vino înapoi!" Sarah, femeie adultă de 32 de ani, își atacă soțul spunând: „Chiar trebuie să te duci să o vezi pe maică-ta, Peter, chiar acum când sunt atât de ocupată cu copiii? Muncești mereu. Nu vorbești niciodată cu mine. Ești egoist. Uneori cred că nu ai deloc nevoie de mine!" În relațiile dintre adulți, furia fățișă poate să îl tacă pe partener să nu înțeleagă că dedesubt se află o suferință foarte reală. Ceea ce partenerul aude sunt criticile și ostilitatea; adesea, reacția lui este să întoarcă spatele pentru a se proteja.
A doua etapă este agățarea și căutarea. S-ar putea ca micuța Sarah să spună: „Vreau să mă iei în brațe. Nu vreau să mă joc. Vreau să stau la tine în poală". Sarah, femeia adultă, îi spune soțului ei: „Te-am rugat să vii acasă devreme de o mie de ori. Dar acum, în clipa asta, nici nu mă asculți. Spui că mă iubești, dar nu mă ții niciodată în brațe. Vreau sâ mă ții în brațe". După care începe să plângă. Dacă el îi răspunde cu răceală: „Păi, ai un mod ciudat de a cere asta. Ești mereu supărată pe mine. Cine ar putea să audă asta tot timpul?". Ca atare, nefericirea ei se adâncește.
A treia etapă este marcată de depresie și disperare. Pe Sarah, femeie adultă, s-ar putea să o apuce furia în acest moment și să amenințe că își părăsește soțul, în încercarea de a-l face să îi răspundă, sau ar putea să se închidă în ea, cu un sentiment de neputință, principalul simptom al depresiei.

EXPERIMENTUL 2

Acest experiment explorează nivelul de empatie și capacittatea de a citi intențiile partenerului.

A. Imaginează-ți că vrei să vorbești cu partenerul despre interviul de angajare pe care l-ai avut acum câteva ore. Ești îngrijorat în privința asta. Dar partenerul tău pare neatent. Începeți să vorbiți despre ce s-a întâmplat, iar el începe să îți dea sfaturi despre lucrurile pe care ai fi putut să le faci la începutul interviului ca să faci impresie bună. Spui:
1. „Poate că nu vrei să vorbești cu mine despre asta. Ce-ar fi să lăsăm baltă subiectul deocamdată?" 2. „Sunt foarte îngrijorat din cauza felului în care m-am descurcat. Am nevoie doar de alinare și sprijin." 3. „Îmi spui tot ce am făcut greșit și nici măcar nu mă asculți. Nu asculți."

Care dintre aceste trei posibilități vă îmbunătățește relația și are șanse să smulgă empatie și un răspuns afectuos de la partenerul tău?
Imaginează-ți acum că, indiferent de răspunsul tău, partenerul îți spune: „Ah, îmi pare rău. Poate că nu sunt chiar pe aceeași lungime de undă cu tine. Probabil că nu vrei decât să te sprijin. Interviurile astea sunt dificile."
Ce spui în continuare? Chiar dacă partenerul te-a dezamăgit la început, ai răspuns pozitiv la oferta ulterioară afectuoasă? Discută cu el cât de ușor sau de greu a fost pentru tine să accepți această încercare de a repara ruperea legăturii dintre voi.
B. Partenerul recunoaște că a uitat să vorbească cu meseriașul de care aveți nevoie ca să vină săptămâna viitoare, cum l-ai rugat. Așa că oftează și spune: „Astăzi mi s-a părut că totul merge prost în viața asta. M-am simțit deprimat." Tu spui: 1. „Asta mă îngrijorează foarte tare. Mă bazez pe tine să faci lucrurile pe care spui că le vei face. Dar arăți cam deprimat. Poate că ar trebui să începi să mergi la sală. Te-ai simți mai bine."
2. „Meseriașii au nevoie de timp ca să stabilească o programare. Cred că ar trebui să suni cât mai repede."
3. „Pari supărat. Totul a mers aiurea? Vrei să vorbim despre asta? Pari tare deprimat."

Dacă nu ai reușit să dai răspunsul cel mai empatic - știi care este! - reflectează la motivele pentru care ți-a fost greu să dai acest răspuns.
Să presupunem că neuronii tăi oglindă s-au activat. Nu te-ai conectat emoțional cu informația transmisă de ei? Ai fost cuprins și distras de propriile sentimente și nu ai putut să te concentrezi pe semnalele partenerului? Te-a împiedicat o convingere sau părerea că „îți îndeplinești sarcinile indiferent cum te simți"? Te simți anxios sau nesigur în legătură cu ce să spui atunci când partenerul îți vorbește despre un sentiment vulnerabil?
Nimeni nu poate fi empatic tot timpul, dar dacă vrem să construim o legătură plină de iubire, trebuie să știm ce ne blochează empatia și să învățăm cum să ne punem pe aceeași lungime de undă și să răspundem.