Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit

Suntem cu toții în căutarea fericirii, dar o căutăm în locurile nepotrivite. Ne așteptăm ca împlinirea să vină din exterior și credem că fericirea se ascunde în lucrurile materiale. Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit descrie cum și de ce trebuie să căutăm în interior, să ne conectăm cu esența noastră adevărată, dacă ne dorim să găsim pacea și bucuria de a fi aici, acum, în această lume dezordonată. Cu toții avem potențialul de a fi fericiți, dar cum putem să-l deblocăm? Conform spuselor lui Gelong Thubten, călugăr budist care a lucrat cu cei mai mari antreprenori din Sillicon Valley, secretul este meditația. Acesta îți va fi ghid spiritual în această carte și îți va îndrepta pașii către cea mai importantă destinație: sinele tău. Autentic, vulnerabil, rănit și nesigur. Trebuie să-ți asumi tot ce trăiești, ce simți și vei primi garanția că, la finalul călătoriei, vei fi eliberat Și senin. În timp, cu exercițiu, chiar fericit!

Capitolul 1 Ce este fericirea? ... 5 Capitolul 2 Programat pentru fericire ... 17 Capitolul 3 Efectele stresului în secolul XXI ... 27 Capitolul 4 Meditația și Contemplarea conștientă ... 43 Capitolul 5 Cum a început totul ... 63 Capitolul 6 Clădește rutina ... 83 Capitolul 7 În adâncime ... 105 Capitolul 8 Fericirea este un efort de grup ... 127 Capitolul 9 Compasiune ... 151 Capitolul 10 Iertare ... 177 Capitolul 11 Umple exercițiile de energie ... 195

La un nivel mai adânc, confuzia ne face să vedem lumea printr-o lentilă profund distorsionată de deprinderile și de trecutul nostru. De obicei nu reușim să vedem lucrurile așa cum sunt ele.
Din cauza acestor trei deprinderi – dorința, furia și confuzia – experimentăm o aglomerare de trăiri negative. Majoritatea emoțiilor negative iau naștere din combinația acestora. Anxietatea, de exemplu, este un amestec între a dori în mod deosebit un anume rezultat și a respinge un altul, precum și de necunoașterea adevăratei naturi a lucrurilor. Mai mult, mintea noastră se agață compulsiv de anxietate: rămânem blocați în starea de anxietate simțind, în același timp, o puternică aversiune față de acea stare - nu o putem suporta, ne dorim să dispară - și nu reușim să ieșim din acea stare, iar, pentru că nu știm (confuzie), suferim. Meditația ne învață cum să facem să nu mai rămânem blocați în aceste deprinderi. Vom fi în continuare capabili să simțim emoție, dar ne vom lăsa mai puțin conduși și controlați de acestea. Scurtătura spre fericire constă în a ne schimba relația cu gândurile și emoțiile noastre. Aceste stări ale mentalului ne fac adesea să ne simțim neputincioși, dar meditația vindecă aceste dependențe. Când reușim să ne readucem atenția către respirație de fiecare dată când mintea noastră rătăcește, ne eliberăm de obiceiul de a rămâne blocați, legați și vom reuși să slăbim controlul negativității asupra noastră.

Ingredientele de bază ale meditației

Pentru a practica meditația este necesar să vă retrageți un timp într-un loc liniștit și să vă așezați pe un scaun sau pe jos. Acest lucru trebuie repetat de preferat zilnic. În capitolul următor veți găsi sfaturi utile în acest sens.
Lucrul cel mai important este să aveți informații corecte despre tehnicile utilizate. Această carte este gândită pentru a vă ajuta în acest scop; puteți, de asemenea, merge la cursuri de meditație cu un instructor bun, în cazul în care vă rămân nelămuriri. Prima tehnică de meditație pe care cei mai mulți o învață este cum să se concentreze asupra propriului corp. Deoarece corpul este ceva perfect tangibil, este cel mai ușor să începem de aici. O altă tehnică utilizată adesea este concentrarea pe respirație, pentru ca apoi să treceți la ceva mai subtil, o provocare ceva mai îndrăzneață. Există foarte multe alte metode, unele dintre ele se bazează pe simțuri cum ar fi auzul (sunetele apei, spre exemplu) sau văzul (fixarea privirii pe un obiect). Acestea reprezintă „metode de bază" în exercițiile de meditație, deoarece asigură suportul la care atenția se întoarce atunci când mintea hoinărește. Ne antrenăm capacitatea de concentrare mentală, dar și capacitatea de a readuce atenția la suportul ales când ne dăm seama că ne-am pierdut concentrarea, învățând astfel cum să evităm să rămânem blocați în gânduri și trăiri.

Capcana stării de bine

În prezent, motivul principal pentru care oamenii aleg să mediteze și să experimenteze contemplarea conștientă este dorința de a se simți mai bine. Se vorbește adesea despre „fericirea interioară". În realitate, călătoria în căutarea fericirii este o chestiune delicată. Căutarea fericirii se poate demonstra o încercare nesfârșită, iar străduința de a scăpa de stres poate genera și mai mult stres. Chiar și meditația devine în cazul acesta un alt fel de roată de hamster în care ne învârtim fără a ajunge vreodată undeva.
După cum am văzut, căutând fericirea undeva în afara noastră, ne identificăm cu absența ei - „dacă îmi trebuie, înseamnă că nu am acel ceva". Cu cât ne agățăm mai tare de această idee, cu atât mai multă dezamăgire vom experimenta. Același lucru se întâmplă și în cazul „fericirii interioare". Meditând pentru o stare de mai bine, afirmăm că aceasta ne lipsește, prin urmare perpetuăm o carență. În plus, cu cât încercăm mai abitir să scăpăm de stres, cu atât mai mult îi simțim povara, simplu fapt de a-l îndepărta creează și mai mult stres care trebuie îndepărtat. Cutumele hrănesc alte cutume.
Mulți se confruntă cu așa ceva și decid că, gata, au încercat meditația fără succes și trec mai departe la altceva. Aceasta este boala culturii moderne -marea căutare a factorului declanșator de mai bine și nesfârșitele achiziții menite să îl satisfacă. La fel procedăm și în cazul meditației: pornim la vânătoare căutând starea de mai bine.
La mănăstire am intrat să mă simt mai bine. Eram tare nefericit și foarte bolnav. Am început să meditez ca un drogat. Prima mea sarcină de călugăr a fost să fac paturile în camerele oaspeților, ceea ce era ideal pentru mine pentru că sunt leneș din fire și puteam trage de timp cât voiam. Uneori îmi luam poziția și meditam în camerele unde trebuie să fac ordine. Alteori meditam așezat pe vreo stâncă din grădină; mă plimbam puțin și apoi mă trânteam pe jos să meditez. Mi se părea că sunt foarte dedicat, că meditam ca un expert, dar, după câteva săptămâni, spre uimirea mea, cădeam în depresie, cu o senzație de greutate pe suflet.
Am discutat cu învățătorul meu și i-am povestit că meditația îmi provoacă depresie. S-a uitat țintă în ochii mei și mi-a zis „ești un drogat". Am rămas cu gura căscată. Apoi mi-a explicat că meditam ca un consumator de droguri, în căutarea stării de exaltare. Cu cât încercam mai mult să simt ceva, cu cât așteptările mele creșteau, cu atât mai mare era dezamăgirea. Această conversație a fost un punct de cotitură pentru mine, m-a ajutat să renunț la obsesia mea pentru rezultate. În Capitolul 1 am discutat despre cum viața modernă este dominată de căutarea remediilor imediate, a exaltării de moment. Oamenii caută obsesiv stimuli pentru simțuri iar fericirea este redusă la o „vibrație", la o senzație. Când începem să practicăm meditația avem tendința de a aduce cu noi această mentalitate: ne dorim ca meditația să ne dea un imbold de energie, precum cafeina sau consumul de droguri. Vrem neapărat să simțim ceva.