Adevăr Divin
Mathnawi
Poeme, parabole și învățături sufite
| Combinație de poezie și povestiri cu tâlc inițiatic, lucrarea ne încântă atât prin stilul ei inimitabil, cât și prin profunzimea cu care, sub aparența unor întâmplări banale, autorul ne introduce în învățătura sufi, de o profunzime și sensibilitate fără egal. |
44.00 37.40 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Jalal ud-Din Rumi este unul dintre cei mai cunoscuți maeștri sufi din toate timpurile. Supranumit uneori și „Sultanul Iubirii", Rumi a fost o personalitate complexă: poet, jurist, cărturar al Islamului, teolog și mistic, fondator al ordinului Mevlevi (cunoscut și ca „ordin al dervișilor rotitori", datorită adeziunii adepților săi la practica ceremoniei spirituale Sama - ritual complex care include cântul, dansul inițiatic și o sumă de alte practici interne). Lucrarea sa esențială, Mathnawi, textual „Versetele spirituale", scrisă în persană, este una dintre cele mai citite și traduse lucrări ale sale. Combinație de poezie și povestiri cu tâlc inițiatic, lucrarea ne încântă atât prin stilul ei inimitabil, cât și prin profunzimea cu care, sub aparența unor întâmplări banale, autorul ne introduce în învățătura sufi, de o profunzime și sensibilitate fără egal. |
Cuprins:
Notă asupra ediției ... 5 CARTEA ÎNTÂI Prolog ... 15 CARTEA A DOUA Prolog ... 95 CARTEA A TREIA POVESTEA I Călătorii care au mâncat puiul de elefant ... 163 CARTEA A PATRA POVESTEA I Profetul și oaspetele său necredincios ... 299 CARTEA A ȘASEA Prolog ... 365 |
Fragment:
POVESTEA I A fost odată un prinț, care, în vreme ce se afla la vânătoare, a zărit o fată minunată și a căzut pe loc în mrejele iubirii. Făgăduindu-i tinerei averi și comori fără seamăn, prințul reuși să o cucerească. Nu trecu mult timp și fata căzu grav bolnavă. Prințul trimise după toți vracii din ținut. Deși toți spuneau: „Prin voia lui Dumnezeu1 vom afla leacul potrivit", nimeni nu reuși s-o vindece. Așa că prințul se cufundă în rugăciune și drept răspuns la ruga sa, i-a fost trimis din ceruri un tămăduitor. Acesta îi izgoni pe toți vracii palatului și cu multă iscusință reuși să afle adevărata taină a bolii preafrumoasei fete - o dragoste nefericită pe care o purta unui giuvaergiu din Samarkand. Urmând sfatul iscusitului vraci, prințul trimise în Samarkand după giuvaergiu și aducându-l în ținutul său, îl însură cu frumoasa care suferea din pricina dragostei. Vreme de șase luni, cei doi trăiră împreună în cea mai deplină fericire și armonie. După ce s-au scurs cele șase luni, tămăduitorul, urmând porunca divină, i-a turnat giuvaergiului o licoare vrăjită, astfel încât acesta să-și piardă forța și frumusețea. Tânăra și-a pierdut dragostea pentru el și s-a reîntors la rege. Această poruncă divină a fost asemeni poruncii date de Dumnezeu lui Abraham de a-și înjunghia propriul fiu, Ismail; ea nu este deloc diferită în spirit de fapta acelui înger din ceruri care l-a înjunghiat pe sclavul lui Moise. De aceea, nu se cuvine ca această poruncă să facă obiectul disputei omenești, fiind mai presus de înțelegerea muritorilor de rând. Descrierea Iubirii Cel ce iubește face dovada dragostei prin suferința inimii; POVESTEA VII Următoarea povestire este despre Bilkis, regina din Saba, a cărei minte fu iluminată de sfaturile lui Hupu trimise ei de către Regele Solomon. Simțurile exterioare sunt la fel de opuse adevăratei rațiuni pe cât i-a fost Abu Jahl lui Muhammad; iar când locul simțurilor exterioare este luat de intelectul lăuntric, omul vede că trupul este doar spumă, iar inima, oceanul nemărginit. Vine apoi povestea despre un filosof pedepsit cu orbirea fiindcă a căutat nod în papură versetului: „Ce crezi? Dacă dis-de-dimineață apele-ți vor fi secat, cine-ți va da atunci apă curgătoare limpede?"1 Acesteia îi urmează povestea lui Moise și a păstorului. Moise l-a auzit odată pe un păstor rugându-se astfel: „O, Doamne, arată-mi unde ești, ca eu să pot deveni robul Tău. Îți voi curăța încălțările, îți voi pieptăna părul, îți voi coase hainele și-ți voi aduce lapte". Când Moise l-a auzit rugându-se în chipul acesta lipsit de noimă, l-a dojenit, zicându-i: „O, zăludule, deși tatăl tău a fost un om pios, tu ai devenit un necredincios. Dumnezeu este Duh și nu are nevoie de lucruri atât de grosolane pe cât îți închipui tu, în neghiobia ta". Păstorul fu atât de rușinat de mustrarea aceasta încât își rupse hainele și fugi în pustie. La care se făcu auzită o voce din cer: „O, Moise, unde mi-ai alungat servitorul? Misiunea ta este să împaci poporul meu cu Mine, nu să-i alungi de la Mine. Am dat fiecărui neam obiceiuri diferite si forme diferite de-a Mă slăvi si a Mă adora. Eu nu am nevoie de laudele lor, căci sunt mai presus de ele. Nu la vorbele rostite îmi plec eu urechea, ci la inima cu care sunt dăruite. Nu de cuvinte meșteșugite am Eu trebuință, ci de o inimă arzătoare. Felurite sunt căile prin care oamenii îmi arată devoțiunea lor, dar câtă vreme rugăciunile lor sunt sincere, Eu le primesc". Formele religioase sunt indiferente Vocea Domnului lui Moise îi grăi astfel:
De ce l-ai alungat pe servitorul Meu?
Eu te-am trimis ca oameni să-Mi aduci,
Iar nu ca să-i alungi departe de la sânul Meu.
Pe cât se poate, zâzanie nu face între ei;
"În ochii mei, cel mai scârbavnic lucru e divorțul". |