Gurdjieff reconsiderat

„Luată în sine, ființa unui om prezintă multe aspecte diferite. Cea mai caracteristică trăsătură a omului modern este absența de unitate în el însuși și, mai mult, absența din el chiar a urmelor acelor calități pe care lui îi place să și le atribuie, cum ar fi, „conștiență lucidă", „voință liberă", un „ego permanent sau un Eu" și „capacitatea de a face". S-ar putea să fiți uimiți dacă vă voi spune că trăsătura principală a ființei unui om modern, care explică tot ceea ce lipsește din el, este somnul. Omul modern trăiește în somn, este născut în somn, și moare în somn. Despre somn, despre semnificația sa și despre rolul său în viață, vom vorbi mai târziu. Acum gândiți-vă numai la un singur lucru: ce cunoaștere poate avea un om care doarme? Iar dacă vă gândiți la asta, amintindu-vă în același timp că somnul este trăsătura principală a ființei noastre, atunci dintr-o dată, vă va deveni evident că un om, dacă vrea într-adevăr cunoaștere, trebuie înainte de toate să reflecteze la modalitățile de a se trezi, adică, despre cum să-și schimbe ființa...“

Notă cu privire la ediția în limba română ... IX
Lista ilustrațiilor ... XI
Prefață de Cynthia Bourgeault ... XIII Mulțumiri ... XXV

1. Disparu! Eteint! ... 1 Prolog la capitolele 2-6: deceniile unui Învățător ... 43
2. Ceai tibetan creație tare înțeleaptă ... 47 3. Prima expunere: Rusia (1912-1917) ... 61 4. Sonnez fort: Prieure (1922-1932) ... 79 5. Lux in tenebris: anii 1930 ... 195 6. Lâ-bas, rue des Colonels Renard ... 229 7. Marea Rugăciune: 1950-1956 ... 301 8. Derâdere ... 331
9. Povestirile lui Belzebut ... 379 10. Coda ... 399

Postfață ... 403
Note ... 407
Bibliografie ... 443
Credit și citări ... 45g
Index ... 459
Despre autor ... 475

Pentru el, cosmosul consta din numere, poate o infinitate de numere, însă chiar așa, ordonate prin numere și inteligibile prin numere. Pentru el, muzica era medicină -prin muzica sa putea să vindece pasiuni necuvenite și să stimuleze intelectele. Și cine poate uita că el a fost primul care a măsurat matematica octavei muzicale - și care avea să-i chinuie de-a pururi după aceea pe elevii de liceu cu pătratul ipotenuzei? În scopuri personale, el dansa uneori pentru a-și întări sănătatea, dar elevii săi trebuie să-l fi văzut dansând și apoi au încercat asta pentru ei. Ce era oare acel antic tai chi al său? Pe scurt, legenda lui Pitagora, omul de știință inspirat, educatorul și omul de spirit îndreptat către cele cerești, este aproape fără de sfârșit și infinit de atractivă. Chiar dacă mai târziu s-a clarificat într-o manieră explicită, prin dansurile și cărțile lui Gurdjieff, că în anumite aspecte el urma exemplul lui Pitagora, unora dintre cei aflați acolo încă din primele zile ale Institutului pentru Dezvoltare Armonioasă a Omului le devenise deja evident că Pitagora se afla în apropiere. Numele Institutului este pitagoreic, promisiunea sa este pitagoreică. Însă acesta nu a fost singurul semn. Se pare că Orage fusese primul care a observat; relatările ulterioare par să provină din aceasta. Denis Saurat, un profesor francez, care preda în Anglia și care vizitase Prieure în luna februarie a lui 1923, relata că Institutul era „«ceva de natura societăților pitagoreice» așa cum Orage anunță în mod vag, «însă mult mai sever»"16. Comentariul de încheiere este o exagerare care tachinează, prin compararea merelor cu niște portocale pe atunci demult pietrificate - cineva ar putea aproape să-l vadă pe Orage, adoptând o mimică teatrală sumbră - însă este adevărat că modul de viață din primii ani de la Prieure era solicitant. Clifford Sharp, un jurnalist englez având o conexiune cu Orage, avusese în acea iarnă, în mare parte aceeași impresie: Atât cât îi permitea cunoașterea acestui scriitor, singura instituție despre care există înregistrări și cu care ar putea cât de cât să fie comparată în mod plauzibil, este școala care fusese stabilită în Italia de Sud de către Pitagora, aproximativ în 550 î.e.n. Pitagoreicii trăiau într-o colonie și erau supuși la tot felul de abstinențe și exerciții fizice, ca pregătire pentru extraordinara muncă intelectuală pe care ei o înfaptuiau. Aceștia erau profund preocupați de ritm, de mișcare, de analiza octavei și de alte... subiecte care sunt studiate la Fontainebleau. Din anumite puncte de vedere, paralela este într-adevăr, aproape absurd de exactă... Nu este sugerat aici că Gurdjieff este un alt Pitagora, dar dacă sunt de căutat paralele, această paralelă este în mod sigur irezistibilă - și nici o alta nu este adecvată, cu excepția poate a unora care ar putea fi descoperite în originile arhitecturii gotice. Oricum, până în acest punct, în ceea ce privește lumea modernă, Institutul Gurdjieff este un fenomen unic. Posibilitățile acestuia sunt fie nimic, fie aproape infinite.

Încearcă să fii conștient de nevoile și posibilitățile momentului. Noi toți depindem de munca și inteligența fiecăruia." [Tchekhovitch a adăugat] când mințile noastre erau clare și alerte, iar noi devenisem sensibili la fiecare dintre nevoi, Dl Gurdjieff nu a mai spus nimic. Prezența lui a părut mai ușoară, mai simpatică, aproape frățească. Un zâmbet cald apărea pe fața lui, iar atmosfera devenea una de împărtășire subtilă a ceva. Două zile mai târziu, Gurdjieff le-a cerut rezidenților să analizeze mai în detaliu relațiile între minte, corp și simțire, precum și potențialul de transformare. Puterea de a te schimba nu se află în minte, ci în corp și în sentimente. Cu toate acestea, din păcate, corpul și sentimentele noastre sunt în așa fel alcătuite încât nu le pasă de nimic atâta vreme cât ele sunt fericite. Ele trăiesc doar pentru moment și memoria lor este de scurtă durată. Doar mintea trăiește pentru viitor... Meritul minții este că privește înainte. Dar numai celelalte două pot „face"... Până acum, în mințile celor care sunt prezenți aici a apărut... o dorință de a ajunge la ceva, de a schimba ceva.... Există în capul lor doar această simplă idee, însă fiecare a rămas așa cum era. Chiar dacă el muncește și zece ani cu mintea sa, chiar dacă studiază zi și noapte, își amintește în mintea sa și se străduiește, el nu va îndeplini nimic folositor sau real, pentru că în minte nu este nimic de schimbat. Revenind la analogia atelajului - cal, căruță, vizitiu, pasager, în care calul reprezintă energia emoțională, căruța reprezintă corpul, vizitiul reprezintă mintea - Gurdjieff a adăugat „ceea ce trebuie să se schimbe este dispoziția calului. Dorința trebuie să fie în cal și capabilitatea în căruță." Pentru moment, pasagerul este o succesiune schimbătoare de eu-ri, iar nu posibilul stăpân al atelajului. Programul Institutului, exercițiile acestuia, începând cu munca câmpului și terminând cu dansurile sacre, era menit să trezească și să unească cele trei energii ale minții, corpului și simțirii. Unite, acestea oferă fundamentul pentru ceva mai mult, pe care Gurdjieff l-a numit amintire-de-sine, iar amintirea-de-sine, la rândul său, oferă deschideri de un alt ordin. „Psihologia evoluției posibile a omului", așa cum a formulat-o Ouspensky cu o claritate succintă, a fost adusă la viață. În ziua care a urmat, încă o conferință, alta, de această dată concentrată exclusiv pe amintirea-de-sine. Este ceva strălucitor, oferind mai întâi un model pentru observarea-de-sine îndeaproape - pentru dezvelirea prin conștientizare directă a multiplelor componente ale sinelui cotidian - iar apoi, un model pentru concentrarea persistentă, care pătrunde în zone ale intenției, dorinței și receptivității care nu sunt cotidiene. „Nu trebuie să spun «eu» într-un mod pur și simplu mecanic, ca pe un simplu cuvânt, ci trebuie să observ rezonanța acestuia în mine însumi. Aceasta înseamnă că pronunțând cuvântul «eu», trebuie să «ascultați» cu grijă senzația interioară." Ascultare, rezonanță, senzație: Gurdjieff inițiase la Prieure o abordare a conștienței-de-sine și a posibilității de deplinătate a ființei. E adevărat că, în anii aceia, era un instructor de călărie exigent, îndemnându-i pe oameni.