Cu 12
Reguli de viață, Jordan Peterson, psiholog clinician și profesor apreciat
la Harvard și la Universitatea din Toronto, a ajutat milioane de cititori să
impună ordinea în haosul vieților lor. Acum, în această temerară continuare a
cărții precedente, Peterson oferă alte douăsprezece principii salutare, axate
pe modul în care putem face față greutăților inevitabile născute din dorința
noastră de a impune ordinea în lume. Într-o epoca în care voință umană se înstăpânește
peste fiecare domeniu al vieții – de la structurile noastre sociale la stările
noastre afective –, Peterson avertizează că prea multă siguranță este
periculoasă. În plus, el prezintă strategiile care ne vor ajuta să facem față
forțelor culturale, științifice și psihice care ne împing înspre tiranie și ne
mai învață că ne putem încrede în propriul instinct atunci când căutăm un sens,
o finalitate în viață, chiar și în acele momente (sau mai ales atunci) în care
ne simțim neputincioși. În vreme ce excesul de haos ne amenință cu
destabilizarea și anxietatea, ordinea care scapă de sub control ne poate
îngheța într-o stare de supunere resemnată. Dincolo de ordine îndeamnă la o
echilibrare a acestor două principii fundamentele ale realității înseși,
ghidându-ne totodată pe cărarea dreaptă și îngustă care le desparte.
Trăim
vremuri în care mulți oameni tineri (și chiar unii dintre cei trecuți de prima
tinerețe) au senzația că s-au rătăcit... Dl. Peterson discută despre acele
atitudini care îi vor putea ajuta să-și găsească un drum în viață. Iar
calea această nu este nici corectă politic și nici aprobată oficial, însă
este cât se poate de practică și de intensă, în același timp. Mesajul este:
Viața pe care o trăim are un sens.
• Peggy
Noonan, Wall Street Journal
|