Respirația (Lifestyle Publishing)

Dar de ce trebuie să învăț cum să respir? Toată viața mea am respirat. Această întrebare, pe care probabil ți-o pui acum, m-a sâcâit constant încă de când mi-am început cercetările. Presupunem, în dezavantajul nostru, că respirația e o acțiune pasivă, ceva ce se întâmplă în mod firesc: respiri, trăiești; nu mai respiri, mori. Dar respirația nu este un proces binar. Și cu cât exploram mai profund în acest subiect, cu atât mai implicat mă simțeam la nivel personal în răspândirea acestui adevăr fundamental. Asemenea majorității oamenilor ajunși la maturitate, m-am confruntat și eu cu probleme respiratorii de-a lungul vieții. Așa am ajuns la cursurile de respirație cu ani în urmă. Și precum celor mai mulți dintre noi, am descoperit că niciun medicament antialergic, niciun inhalator, nicio combinație de suplimente sau regim alimentar nu e de mare ajutor. În cele din urmă, „pulmonauții" de nouă generație au fost cei care mi-au oferit un tratament, ba chiar mult mai mult de-atât. Un om obișnuit va respira de circa 10000 de ori până când va termina de citit această carte. Dacă îmi fac treaba bine, începând de acum, cu fiecare respirație a ta vei înțelege mai bine ce reprezintă și cum trebuie făcută. De douăzeci de ori pe minut, de zece ori, pe gură, pe nas, prin canulă traheală sau tub de oxigen — respirația nu e la fel. Modul în care o facem chiar este important. Când vei fi respirat de 1.000 de ori, vei fi înțeles deja de ce omul modern este singura specie care are dinții strâmbi, și de ce acest lucru are legătură cu respirația. Vei înțelege cum ni s-a deteriorat capacitatea de a respira de-a lungul erelor, și de ce oamenii cavernelor nu sforăiau.

Introducere ... 13

PARTEA I. EXPERIMENTUL ... 25

Capitolul 1. Cea mai deficientă respirație din tot regnul animal ... 27
Capitolul 2. Respirația pe gură ... 45

PARTEA A II-A. PIERDUTA ARTÃ ȘI ȘTIINȚÃ A RESPIRAȚIEI... 63

Capitolul 3. Nasul ... 65
Capitolul 4. Expiră ... 84
Capitolul 5. Respiră lent ... 104
Capitolul 6. Respiră mai puțin ... 123 Capitolul 7. Mestecă ... 148

PARTEA A III-A. RESPIRAȚIA+ ... 187

Capitolul 8. Uneori, mai mult ... 189 Capitolul 9. Ține-ți respirația ... 220 Capitolul 10. Rapid, lent și deloc ... 243

Epilog. Un ultim respiro ... 265

Mulțumiri speciale ... 279
Anexă. Tehnici de respirație ... 283 Note bibliografice ... 295

Abia când am ajuns acasă în seara aceea și mi-am clătit sinusurile de câteva ori, am putut să inspir adânc pe nas. Îmi iau haina și ies desculț în curte. Privesc norii răsfirați pe cerul nopții, navigând ca niște nave spațiale. Deasupra lor, câteva stele încăpățânate străpung haloul cețos format în jurul Lunii noi. Expir aerul perimat din piept și inspir adânc. Simt duhoarea acrișoară și stătută de noroi. Sau izul de balsam de buze al unui covoraș umed. Aroma proaspătă a lămâiului și parfumul de anason al frunzelor veștede. Toate aceste miresme, aceste arome pământești, îmi explodează în cap ca un curcubeu. Mirosurile sunt atât de pronunțate și stridente încât aproape le pot vedea — un miliard de puncte colorate într-un tablou de Seurat Inspir din nou și încerc să-mi imaginez toate moleculele care-mi invadează gâtul și plămânii, pătrunzând tot mai adânc, în sânge, hrănindu-mi gândurile și senzațiile. Mirosul este cel mai vechi simț1. Stând aici singur, cu nările adulmecând, mă gândesc că respirația este mult mai mult decât simpla inhalare a aerului în plămâni. Este cea mai intimă legătură cu natura înconjurătoare. Tot ceea ce tu, eu sau altă ființă vie am băgat vreodată în gură, în nas sau am absorbit prin piele, este praf de stele vechi de 13,8 miliarde de ani. Această materie capricioasă desprinsă din stele s-a răspândit în tot universul ca să se recompună ulterior laolaltă. A respira înseamnă a absorbi tot ceea ce ne înconjoară, a prelua mici bucăți de viață, a le înțelege și a le da înapoi. Respirația reprezintă, în esență, reciprocitate. Respirația, sper eu, are capacitatea de a reface sănătatea. Începând de astăzi, voi încerca să vindec toate prejudiciile pe care le-am cauzat organismului meu în ultimele zece zile de respirație orală și voi încerca să-mi protejez sănătatea în viitor. Voi pune în practică învățăturile vechi de milenii, provenite de la zeci de „pulmonauți", înțelegându-le metodele și măsurând efectele. Împreună cu Olsson, voi explora tehnici de dilatare pulmonară, de dezvoltare a diafragmei, de inundare a corpului cu oxigen, de piratare a sistemului nervos vegetativ, de stimulare a răspunsului imun și rese-tare a chemoreceptorilor din creier. Primul pas este faza de recuperare, pe care tocmai am încheiat-o. Să respir nazal tot timpul, zi și noapte. Nasul este esențial, deoarece purifică aerul inhalat, îl încălzește și îl umezește, facilitându-i absorbția. Cei mai mulți dintre noi știm asta. Dar există ceva ce oamenii nu iau niciodată în considerație, și anume că are un rol neașteptat în multe alte probleme, cum ar fi de exemplu disfuncția erectilă. Sau faptul că poate declanșa o cavalcadă de hormoni și substanțe chimice care scad tensiunea arterială și facilitează digestia. Sau cum reacționează în etapele ciclului menstrual. Cum reglează ritmul cardiac, cum relaxează vasele sangvine ale degetelor de la picioare, cum consolidează memoria. Cum densitatea părului nazal poate fi un factor determinant în astm.

A constatat că pacienții cu astm, hipertensiune și alte afecțiuni manifestau același tipar: respirau excesiv. De cele mai multe ori inspirau și expirau pe gură, inhalând un volum de circa 15 litri de aer pe minut. Respirația unora era atât de zgomotoasă, încât se auzea de la câțiva metri distanță. Datele indicau faptul că aveau suficient oxigen în sânge, dar prea puțin dioxid de carbon, aproximativ 4%. Ritmul cardiac în repaus ajungea la 90 de bătăi pe minut. Pacienții sănătoși, de asemenea, împărtășeau același tipar respirator: mai redus. Inspirau și expirau de aproximativ zece ori pe minut, inhalând în total circa 5-6 litri de aer. Pulsul lor în stare de repaus se situa între 48 și 55 de bătăi pe minut, și aveau un nivel de dioxid de carbon de 50 % în expirație12. Buteyko a dezvoltat un protocol bazat pe tiparele respiratorii ale celor mai sănătoși pacienți, pe care ulterior avea să-l numească „eliminare voluntară a respirației profunde". Tehnicile folosite de el au fost numeroase și diverse, dar scopul fiecăreia era să instruiască pacienții să respire întotdeauna cât mai aproape de nevoile lor metabolice, lucru care însemna de cele mai multe ori să inhaleze mai puțin aer. Câte respirații efectuau pe minut era mai puțin important pentru Buteyko, atâta timp cât nu respirau mai mult de aproximativ șase litri de aer pe minut în stare de repaus. După câteva sesiuni de exersare a acestor tehnici, pacienții raportau furnicături și căldură la nivelul mâinilor și degetelor de la picioare. Ritmul cardiac al acestora încetinea și se stabiliza. Hipertensiunea și migrenele, grave pentru mulți dintre ei, se ameliorau. Cei cu o stare bună de sănătate se simțeau și mai bine. Sportivii raportau performanțe mai mari. Cam în aceeași perioadă, la câteva mii de kilometri spre vest, în orașul industrial Zlin din Cehoslovacia, Emil Zatopek, un atlet de 1,85 m înălțime, își testa propriile tehnici de restricție respiratorie. Zatopek nu își propusese să devină alergător. Când conducerea fabricii de pantofi în care lucra l-a selecționat să participe la o cursă locală, a încercat să se eschiveze. Le-a spus că nu este apt, că nu e interesat, că nu ar alerga niciodată într-o competiție. Dar a trebuit să participe, și a ieșit pe locul doi din 100 de concurenți. Întrezărind un viitor mai luminos în atletism, Zatopek a început să ia sportul mai în serios. Patru ani mai târziu dobora recordurile naționale în cursele de 2000, 3000 și 5000 de metri. Zatopek și-a dezvoltat propriile metode14 de antrenament ca să obțină un atu. Alerga cât putea de repede ținându-și respirația, lua câteva guri de aer și apoi relua ciclul. Era o versiune extremă a metodelor lui Buteyko, dar Zâtopek nu o numea Eliminare Voluntară a Respirației Profunde. De fapt, nimeni n-a făcut-o. Tehnica a devenit cunoscută sub numele de „antrenament în hipoventilație". Particula „hipo", care în limba greacă înseamnă „sub" (de exemplu „ac hipodermic"), este antonimul lui „hiper", care înseamnă „deasupra". Ideea de antrenament în hipoventilație înseamnă să respiri mai puțin. De-a lungul timpului, abordarea lui Zâtopek a fost ridiculizată și ironizată de cei mai mulți, dar el și-a ignorat criticii. La Jocurile Olimpice din 1952, a câștigat medalia de aur la cursele de 5000 și 10000 de metri. La scurt timp după performanțele sale, Zatopek a decis să concureze la maraton, un eveniment pentru care nu se antrenase și la care nu participase niciodată.