„Este
important să ai principii clare deoarece îți vor afecta toate aspectele vieții,
de mai multe ori pe zi.”
Ce
îl face diferit pe Ray Dalio de ceilalți antreprenori ai lumii? Principiile
sale, sau altfel spus, cultura unică pe care a creat-o – aceea a meritocrației
ideilor bazată pe adevăr și transparență radicală și a luării deciziilor bazată
pe cântărirea credibilității –, pe care el crede că majoritatea oamenilor și
organizațiilor o pot folosi pentru a-și atinge mai bine scopurile.
Numit
de către revista CIO „Steve Jobs al investițiilor” datorită faptului că
principiile sale au schimbat radical domeniul investițiilor, Ray Dalio ne
propune în cartea de față să descoperim care sunt principiile care l-au ghidat
în business, dar și în viață. Motivația lui pentru scrierea acestei cărți,
devenite în foarte scurt timp bestseller, a fost aceea că, după părerea lui,
succesul său în afaceri nu s-a datorat faptului că ar fi avut el niște calități
excepționale de businessman, ci tocmai acestor principii, pe care le detaliază
pe parcursul cărții.
„Gândește
singur pentru a decide: 1) ce vrei, 2) ce este adevărat și 3) ce ar trebui să
faci pentru a obține ce vrei în lumina a ceea ce este adevărat... și fă asta cu
modestie și receptivitate, astfel încât să te foloseșți de cele mai bune păreri
disponibile”
Ș;i
pentru a te convinge că Principii nu este doar o carte de business sau
motivațională, trebuie să știi că ea cuprinde în egală măsură și o parte
autobiografică, care spune povestea omului de succes Ray Dalio. Așadar, cartea
este structurată în trei părți, destul de simetrice ca întindere, după cum
urmează:
• Partea
I: De unde vin • Partea
a II-a: Principii de viață • Partea
a III-a: Principii de muncă
În
final, te invit să te gândeșți la Principii ca la un posibil imbold. Un
imbold pentru a începe să privești lumea mai puțin superficial. Un imbold
pentru a începe să îți construiești în mod elaborat idei, opinii și principii
despre tot ce are legătură cu tine, cu familia ta, cu cariera ta și toți acei
indivizi care alcătuiesc cercul relațiilor tale. Gândește-te la Principii
ca la o carte, care, în mod sigur îți va schimbă perspectiva asupra vieții. Ș;i
nici măcar nu e nevoie să citești întreaga carte, e de ajuns următorul
fragment:
„Imaginează-ți
că, pentru a avea o viață minunată, trebuie să traversezi o junglă periculoasă.
Poți să rămâi în siguranță acolo unde eșți și să ai o viață obișnuită, sau poți
să riști să traversezi jungla și să ai o viață extraordinară. Cum ai aborda
această alegere? Stai puțin și gândește-te deoarece este genul de alegere pe
care trebuie să o facem cu toții, sub o formă sau alta”. |