Flavian, vol. 2

Gândindu-mă la cele petrecute și observând monahii care se apropiau de Sfântul Potir în razele luminoase ale soarelui ce răsărea, nu încetam să mă rog. Separat de lucrarea rațională a minții, continua rugăciunea neîntreruptă, concomitent cu bătăile inimii: ­„Doamne, ­Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, ­păcătosul!” Mi-e greu să redau senzațiile pe care le aveam, pentru că ceea ce reproducem noi prin cuvinte legat de auzit-văzut-simțit nu este capabil să cuprindă și să descrie mișcările nespuse ale harului dumnezeiesc din sufletul omului. Cel care a avut această experiență va înțelege despre ce este vorba, iar cel care nu a avut-o, nici un are rost să încerce. Mai bine să se roage ca să primească de la Domnul o astfel de mângâiere. Să simtă Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul său.