...Niciodată nu l-am certat pe un credincios
care are îndoieli; niciodată nu i-am cerut cuiva să creadă orbește.
Dacă făceam astfel, ar fi însemnat să dau dreptate tocmai acelora care-i
ceruseră să creadă ca ei, fără să-și mai pună
vreo întrebare. Dimpotrivă, am socotit că discuțiile,
cu idei dintr-o parte și din alta, sunt cât
se poate de folositoare, dacă ele sunt purtate cu cinste omenească și
numai din dorința de a afla adevărul. Ș;i
nu m-am înșelat. Am avut bucuria să văd roadele unor
asemenea convorbiri în sufletele celor ce veniseră cu credință
tulburată de îndoieli și plecau cu ea limpede
ca izvorul muntelui. Atunci am început să mă gândesc că vor fi fiind încă mulți
alții cu mintea vânturată de întrebări la care nu
sunt în stare să afle răspunsuri, dacă nu sunt ajutați
după cuviință. Ș;i cine să-i
ajute, dacă nu preoții lor? Dar oare toți
preoții au aceeași
vârstă matură și aceeași experiență
pastorală? Firește, nu toți.
Astfel m-am hotărât să scriu această carte, după puțina
mea pricepere, din dorul de a le fi fraților mei de
folos. Mai întâi am rânduit tot materialul pe capitole, după o anume pravilă a
mărturisirilor noastre de credință. Apoi am socotit
că înțelesurile ar fi mai la îndemână cititorului,
dacă voi așeza totul în chipul unui dialog, prin
întrebări și răspunsuri... Arhimandrit Cleopa Ilie