Acest concept
poate fi dificil de înțeles la început. Cum se poate ca unde invizibile de
informație și de energie să fie percepute ca obiecte solide? Răspunsul ar fi că
evenimentele din domeniul cuantic se petrec cu viteza luminii, iar la acea
viteză simțurile noastre pur și simplu nu pot procesa tot ceea ce contribuie la
experiența noastră perceptivă. Noi percepem obiectele ca fiind diferite unul de
celălalt pentru că undele de energie conțin tipuri diferite de informație,
tipuri de informație care sunt determinate de frecvența sau de vibrația acestor
unde de energie. Este ca și cum ai asculta un radio. Un radio care emite pe o
frecvență, să spunem 101,9 FM, s-ar putea să nu difuzeze decât muzică clasică.
Dacă schimbi pe o frecvență ușor diferită a undelor radio, s-ar putea să auzi
numai rock-and-roll. Energia este codată pentru informații diferite, în funcție
de modul în care vibrează.
Așa că lumea fizică, lumea obiectelor și a materiei, nu este
compusă din nimic altceva decât din informație conținută în energia care
vibrează la frecvențe diferite. Motivul pentru care nu vedem lumea ca pe o
uriașă rețea de energie este acela că ea vibrează mult prea repede. Simțurile
noastre, pentru că funcționează așa de încet, nu sunt capabile să înregistreze
decât fragmente din această energie și activitate. Iar aceste comasări,
clustere, de informație devin "scaunul", "corpul meu",
"apa" și toate celelalte obiecte fizice din universul vizibil.
Acest lucru este similar cu ceea ce se întâmplă atunci când
urmărim un film. Precum știi, un film este compus din fotografii individuale,
cu momente de pauză între imagini. Dacă te-ai uita la film pe cilindrul din
camera proiectorului, ai vedea imaginile individuale și pauzele. Dar, atunci
când privim filmul în sine, imaginile sunt adunate una în cealaltă și redate
atât de rapid, că simțurile noastre nu mai percep frame-urile ca fiind
discontinue, în loc de asta, noi percepem un șuvoi constant de informație.
La nivel cuantic, diversele bucăți de câmpuri energetice care
vibrează la energii diferite și pe care noi le percepem ca obiecte solide sunt
porțiuni ale unui câmp de energie colectiv. Dacă am fi capabili să receptăm tot
ceea ce se întâmplă la nivel cuantic, am vedea că suntem cu toții parte a unei
mari "supe energetice" și că totul - fiecare dintre noi și toate
obiectele din domeniul fizic - reprezintă doar clustere de energie în această
supă energetică. În orice moment dat, câmpul tău energetic vine în contact cu,
și afectează, câmpul energetic al tuturor celorlalți; fiecare dintre noi
răspunde, într-un fel sau altul, la această experiență. Suntem cu toții
expresii ale acestei energii și informații comune. Uneori putem chiar să simțim
interconectarea. Această senzație este de regulă foarte subtilă, dar există
momente când ea devine mai tangibilă. Cei mai mulți dintre noi am trăit
experiența de a intra într-o cameră și de a observa "o tensiune atât de
compactă că ai fi putut să o tai cu cuțitul" sau de a fi în biserică ori
în moschee și de a simți cum suntem îmbrățișați, cuprinși, de o senzație de
pace. Aceasta este energia colectivă a mediului, care se îmbină cu propria
noastră energie și pe care o înregistrăm la un nivel oarecare.
În domeniul fizic, de asemenea, facem continuu schimb de energie
și informație. Imaginează-ți că ești pe stradă și simți miros de fum de țigară
de la cineva care merge la distanță de un bloc. Asta însemnă că inhalezi
respirația acelei persoane aflate la circa o sută de metri depărtare. Mirosul
este doar un marker, care te face să îți dai seama că inhalezi respirația unei
alte persoane. Dacă nu ar exista acest element de identificare, dacă persoana
care merge nu ar fuma, tot ai inhala respirația ei; însă pur și simplu nu ai
ști, dacă nu ar fi fumul de țigară care să te anunțe. Și ce este respirația? Ea
reprezintă oxigenul și dioxidul de carbon care vin din metabolismul fiecărei
celule a corpului acelui străin. Asta inhalezi tu, exact la fel cum alte
persoane inhalează respirația ta. Așa că noi facem, în permanență, schimb de
fragmente din noi înșine - schimb de molecule fizice, măsurabile, din
tru¬purile noastre.
La nivel mai profund, nu există, de fapt, granițe între noi înșine
și tot ceea ce se află în lume. Atunci când atingi un obiect, îl simți solid,
ca și cum s-ar afla o limită distinctă între el și tine. Fizicienii ar spune că
receptăm acea limită ca solidă pentru că totul este compus din atomi, iar
soliditatea este senzația pe care o creează atomii lovindu-se de alți atomi.
Dar gândește-te ce este un atom.
Precum putem
vedea, operațiunile trupului sunt organizate de către mintea nonlocală. Și, în
timp ce toate activitățile acestea se sincronizează, Deepak se bucură de
jogging. Nu își face griji dacă inima lui va pompa sau nu cantitatea potrivită
de sânge, nu se gândește că ficatul lui ar putea să uite să metabolizeze
glicogenul și să-l transforme în zahăr. Aceasta este treaba inteligenței
nonlocale. "Eul" local intenționează, iar "Eul" nonlocal
organizează toate detaliile, în mod sincron.
Dar "Eul" local nu cooperează întotdeauna, iar uneori ia
decizii greșite. Imaginează-ți un bărbat pe nume Jim Smith. El este la o
petrecere, iar "Eul" local al lui Jim Smith spune "Mă distrez la
această petrecere". Soarbe puțină șampanie, se relaxează și își face noi
prieteni. "Eul" nonlocal al lui Jim Smith de la petrecere se
distrează, de asemenea, făcându-și legături și bucurându-se de moment. Dar ce
ar fi dacă "Eul" local ar spune: "Este foarte distractiv. Poate
că ar trebui să beau mai mult și să mă îmbăt". A te îmbăta este un mod de
a te deconecta, deci, "Eul" nonlocal îl anunță pe "Eul"
local că decizia pe care o ia are un preț. "Eul" nonlocal îi dă
"eului" local dureri de cap și senzație de mahmureală a doua zi de
dimineață. Acesta este un mod de a comunica direct cu "Eul" local,
căruia îi spune că, dacă abuzezi de tine, te vei îmbolnăvi.
În cazul în care "Eul" local îl ignoră pe
"Eul" nonlocal, care face eforturi să îl convingă să renunțe la acea decizie,
va avea de-a face cu repercusiuni și mai rele. Dacă, de exemplu,
"Eul" local nu bagă în seamă acel mesaj și se îmbată în fiecare zi,
atunci Jim Smith cel local ar putea să își piardă slujba, să nu mai aibă
venituri, să își distrugă relațiile de familie, apoi, cine știe, să facă ciroză
hepatică și, într-un final, să moară. De ce? Deoarece decizia de a bea nu
servea nici interesele lui Jim Smith cel local, nici pe ale lui Jim Smith cel
nonlocal. Nu era o intenție pură, pentru că "Eul" local a deformat-o.
Și-a schimbat forma când a trecut din mintea nonlocală în mintea locală. O
intenție poate fi îndeplinită sincron numai dacă servește, concomitent, nevoile
"Eului" local și ale celui nonlocal. Intenția nonlocală este
întotdeauna evolutivă și, deci, se mișcă în direcția unei interacțiuni
armonioase, care servește binele mai mare.
Intenția își are întotdeauna originea în domeniul universal, în
final, intenția universală este cea care îndeplinește intenția locală, iar
acest lucru se întâmplă când ceea ce dorim satisface nevoile minții locale
(eu), dar și pe ale minții nonlocale (spiritul universal). Numai atunci
cooperează ambele minți, cea locală și cea nonlocală. Dar în joc intervine și
un factor care complică situația. Există miliarde de ființe umane și trilioane
de alte entități pe pământ, toate cu intenții locale. Să spunem că eu am de
gând să dau o petrecere și plănuiesc să fac multe prăjituri și dulciuri. Pentru
a mă pregăti, am cumpărat zahăr, făină și toate celelalte ingrediente de care
am nevoie. Toate sunt depozitate în cămară, unde atrag furnici și șoareci, care
au, de asemenea, intenția de a consuma zahărul și făina. Atunci când descopăr
activitatea șoarecilor, cumpăr insecticide și capcane pentru ei. Unii dintre
șoareci mor. Sosesc bacteriile, care încep să le descompună trupurile.
Dacă ne întoarcem și aruncăm o privire mai de ansamblu asupra
scenariului, observăm o conspirație de evenimente legate între ele. Toate au
apărut unul din celălalt și s-au creat unul pe altul. Pentru ca această întâmplare
să se petreacă, trebuie să crească grâul și trestia de zahăr. Asta implică
ferme, fermieri, ploaie, soare, tractoare, consumatori, angrosiști, vânzători
cu amănuntul, camionagii, căi ferate, burse financiare, magazine de băcănie și
angajați ai acestora, investitori, insecticide, combinate chimice, cunoștințe
de chimie și așa mai departe. Numărul de minți individuale implicate este
enorm.
Atunci apare destul de ușor întrebarea: Cine influențează ce?
Intențiile cui creează evenimentele? Intenția mea a fost să coc prăjituri. Oare
intenția mea influențează comportamentul întregii planete, de la fermieri la
analiști de piață, la prețurile la grâu - ca să nu mai aducem în discuție
comportamentul furnicilor și al șoarecilor din cămara mea? Oare intenția mea de
a servi prăjituri reprezintă singura intenție la care întreg universul trebuie
să coopereze? Un șoarece, presupunând că este capabil să se gândească la așa
ceva, ar putea să considere că intenția lui este responsabilă pentru crearea
acestei serii de evenimente, de la activitatea comercianților de cereale, până
la condițiile meteo, apoi la decizia mea de a face prăjituri. |
Adevăr Divin
