Pe 17 mai 2014, amiralul William
H. McRaven s-a adresat absolvenților Universității din Austin în ziua
acordării diplomelor. Inspirându-se din sloganul universității – „Ce începe
aici schimbă lumea" – el le-a împărtășit celor prezenți cele zece
principii pe care le-a învățat în timpul antrenamentelor pentru trupele U.S.
Navy Seal, care l-au ajutat să depășească dificultățile întâmpinate nu numai în
cursul pregătirii și îndelungatei sale cariere militare, dar și în întreaga lui
viață. Apoi a explicat că oricine poate folosi aceste lecții fundamentale
pentru a se schimba pe sine și lumea în care trăiește.
Discursul amiralului McRaven a devenit viral, cu peste 10 milioane de
vizualizări. Dezvoltând cele zece învățături prezentate în discurs, McRaven
relatează acum întâmplări din viața lui și a oamenilor pe care i-a cunoscut în
timpul serviciului militar, care s-au confruntat cu situații dificile și au
luat decizii dure cu hotărâre, compasiune, onoare și curaj. Scrisă cu multă
modestie și optimism, această carte atemporală oferă sfaturi practice, simple,
dar înțelepte, și cuvinte de încurajare care îi vor inspira pe cititori să
învețe și din cele mai întunecate momente ale vieții.
„Orice lider ar trebui să citească
această carte… care îi va inspira pe copiii și nepoții voștri să devină tot
ceea ce pot."
• Wall Street Journal
„Plină de istorisiri personale
captivante din culisele securității naționale… Lecțiile lui McRaven, la fel ca
și discursul lui devenit celebru, se extind mult dincolo de făcutul patului. În
cele zece capitole ale cărții, autorul ne învață să nu ne lăsăm afectați de
eșecuri, să-i înfruntăm pe tirani și să dăm speranță celor din jur."
• Washington Post
„McRaven a sintetizat tot ceea ce a
învățat în timpul pregătirii pentru trupele SEAL și în cele aproape patru
decenii de Operațiuni Speciale ale US Navy într-o carte concisă, dar plină de
forță."
• USA Today
„O carte extraordinară în simplitatea
ei… idei superbe, inteligente și succinte."
• Forbes
„Este o carte pe care s-o discuți cu
cei din echipa de conducere executivă, ca un imbold pentru îndeplinirea
obiectivelor comune. Mai presus de toate, lectura acestei cărți te va emoționa
și îți va aduce lacrimi în ochi."
• Wall Street Journal
„Vrei să ai o zi bună? Încearcă să-ți
faci patul mai întâi.“
• New York Times |