Sunetele care ajung în creierul tău prin mecanismele auzului
vor produce o reacție foarte diferită decât dacă altcineva ți-ar fi adresat
aceeași întrebare.
Einstein putea vedea mental că obiectele nu îi vor părea să
se deplaseze cu aceeași viteză cuiva care călătorește pe o rază de lumină și
altcuiva aflat pe un alt obiect în mișcare. Întrucât viteza oricărui obiect e
măsurată prin timpul necesar deplasării pe o anumită distanță, dintr-odată
timpul și spațiul trebuiau și ele să fie relative. Foarte curând, seria de
raționamente ale lui Einstein a devenit complicată: i-au trebuit zece ani, din
1905 până în 1915, ca să se consulte cu matematicieni pentru a găsi formularea
corectă a teoriei sale. La final, Teoria relativității generalizate a fost
elogiată drept cea mai extraordinară operă științifică realizată de o singură
minte. Dar nu trebuie uitat faptul că Einstein a spart codul spațiului,
timpului, materiei, energiei și gravitației folosind experiența imaginilor
vizuale.
Dovedește asta că îți creezi realitatea personală potrivit
experiențelor tale? Bineînțeles. În fiecare moment al zilei te raportezi la
realitate prin tot felul de filtre care îți aparțin doar ție. O persoană pe
care tu o iubești e detestată de altă persoană. O culoare pe care tu o
consideri frumoasă este urâtă pentru altă persoană. Un interviu de angajare
care pe tine te face să ai imediat o reacție de stres nu-i pune nicio problemă
unui candidat care are norocul să fie mai încrezător în el. Întrebarea reală nu
este dacă tu îți creezi realitatea – toți ne-o creăm –, ci cât de în profunzime
ajung intervențiile tale. Există oare „acolo" ceva care este real
independent de noi?
Răspunsul nostru este „nu". Toate lucrurile cunoscute
drept reale, de la o particulă subatomică până la miliarde de galaxii, de la
Big Bang până la sfârșitul posibil al Universului, sunt făcute să se conformeze
observației și, ca atare, ființelor umane. Dacă ceva este real mai presus de
experiența noastră, nu vom ști niciodată. Dă-ne voie să clarificăm faptul că nu
adoptăm o poziție neștiințifică sau împotriva științei. În timp ce Einstein
vedea imagini mentale ce aveau să răstoarne timpul și spațiul, alți pionieri
din fizica cuantică demontau într-un mod și mai radical realitatea obișnuită.
În timp ce teoriile relativității au fost în mare parte produsul unei singure
persoane (cu un mic ajutor din partea colegilor), fizica cuantică s-a dezvoltat
colectiv datorită multor fizicieni din Europa. Obiectele solide erau acum
privite ca nori de energie. Atomul a fost observat ca fiind mai mult spațiu gol
(dacă un proton ar fi de mărimea unui fir de nisip aflat în mijlocul unui
stadion de fotbal acoperit, un electron ar orbita în jurul lui la înălțimea
tavanului).
Revoluția cuantică ce a izbucnit în timpul vieții lui
Einstein a înlăturat treptat fiecare părticică sigură din lumea de
„acolo". Din punct de vedere intelectual, consecințele au fost
dezastruoase. Există un aforism celebru rostit de astronomul și fizicianul Sir
Arthur Eddington în timp ce contempla ciudățeniile domeniului cuantic: „Ceva
necunoscut face nu știm ce." Aceste cuvinte sunt în general interpretate
ca o remarcă usturătoare dintr-o eră trecută. Eddington, care a furnizat unele
dintre primele dovezi că teoria relativității corespunde într-adevăr
realității, a trăit înainte de perioada în care fizica își ațintea privirile
asupra unei explicații totale a cosmosului – o Teorie a Întregului –, pe care
unii o consideră iminentă.
După cum stau lucrurile, materia și energia întunecate sunt
presupuneri formulate prin argumente logice elaborate și meticuloase -
existența lor propriu-zisă înseamnă câțiva pași eliminați din „A vedea înseamnă
a crede".
Unii sceptici avertizează că fizica flirtează cu fante-zia.
Imaginează-ți că privești în jur la regnul animal și vezi niște cai galopând pe
întinderea câmpiei. Întorcându-ți privirea, mai vezi un mamifer marin cu un
corn, numit narval. Aceste realități vizibile îți permit să raționezi că
unicornii sunt reali, având corp de cal și corn de narval? Răspunsul nostru
modern este „nu", dar în Evul Mediu nu exista o diferență atât de strictă
între lumea reală și cea mitică. La ora actuală, cosmologia este încărcată de o
întreagă menajerie de creaturi mitice, de la quarcuri și superstringuri la
multivers, create doar prin deducție matematică.
Materia întunecată este un prim exemplu de „real prin
deducție". În primul rând, materia întunecată este dedusă din rotația
accelerată a stelelor dintr-o galaxie tipică. Stelele sunt atrase în jur de
forța gravitațională a unei mase exterioare mai repede decât poate explica
fizica. (NASA utilizează gravitația la fel atunci când dirijează o sondă
spațială aproape de o planetă uriașă precum Jupiter sau Saturn, astfel încât
gravitația planetei poate servi ca praștie, mărind viteza sondei în timp ce
trece rapid pe lângă ea.) După cum este măsurată în mod normal, galaxia tipică
nu conține suficient de multă masă pentru a explica rotația observată și nici
universul cunoscut.
În al doilea rând, majoritatea galaxiilor se află în roiuri
de diverse mărimi. Unele sunt mici, conținând doar câteva galaxii, în timp ce
altele sunt masive, conținând zeci de mii de galaxii și emițând cantități
uriașe de raze X. Aceste roiuri uriașe par să conțină mai multă masă decât este
calculată, fie în stele, fie în materialul gazos din interiorul roiului, fapt
ce este observat doar cu ajutorul razelor X. Prin deducție, undeva în
interiorul roiului trebuie să existe mai multă materie. În final, când galaxii
din planul îndepărtat sunt observate în timp ce lumina lor traversează un roi
de galaxii mai apropiat (precum roiul Bullet), curbarea luminii lor cauzată de
câmpul gravitațional din roiul apropiat - ce se comportă ca o lentilă
gravitațională -arată că în interiorul roiului există mult mai multă materie
întunecată. Aceste trei dovezi sunt în acord, pe baza aceleiași variabile:
gravitația. Ele duc la predicții numerice exacte, care au fost confirmate.
Deducțiile făcute nu sunt neconvingătoare, dar nu sunt nici suficiente.
Pentru a ilustra, imaginează-ți că te afli într-o încăpere
fără geamuri care se învârte asemenea unei stele. Simți forța centrifugă, în
timp ce ești izbit de pereți, și deduci că ceva din exterior trage de încăpere.
Aceasta e o deducție convingătoare, dar îi poți observa limitările: pentru a
descrie de unde vine forța exterioară (o tornadă, un elefant furios, un uriaș
care se distrează cu jucăriile lui?), nu se poate spune nimic la modul real, te
bazezi doar pe o deducție, în ciuda celor mai bune calcule făcute din
interiorul camerei, care îți spun cât de mare este forța aplicată.
ATUNCI CÂND DOMNEȘTE ÎNTUNERICUL
Întrucât în cadrul creației întunericul
pare să fie regula, rezolvarea misterului despre elementele din care e alcătuit
Universul trebuie să înceapă de acolo - dar este împiedicată aproape
imediat. |