Metauman

Prin cartea aceasta te invit să afli cine ești cu adevărat, pornind de la două întrebări simple. Când te simți foarte fericit, reușești să te și vezi astfel? Când se întâmplă să fii furios, simți că o parte din tine e complet lipsită de furie? Dacă ai răspuns „da" la ambele întrebări, poți să te oprești din citit. Ai ajuns unde trebuie. Ai reușit să depășești conștientizarea obișnuită, iar această depășire este lucrul de care ai nevoie ca să știi cine ești cu adevărat. În cazul tău, cunoașterea de sine va avea loc în fiecare zi. Cu timpul — sau poate chiar în acest moment —, îți vei vedea sinele trăind în lumină. Asemenea marelui poet bengalez Rabindranath Tagore, poți să spui: „Faptul că exist este o surpriză perpetuă".
Ar fi fascinant să te cunosc, pentru că existența ta este, fără îndoială, de-a dreptul neobișnuită — ai putea chiar să presupui că ești unic. Te uiți în jurul tău și vezi că marea majoritate a oamenilor sunt pur și simplu fericiți când sunt fericiți și mânioși când sunt mânioși. Dar nu și tu, pentru că tu vezi mai departe.

O prefață personală. Trecerea dincolo ... 7
Prezentare generală. A fi metauman este o alegere pentru toată viața ... 15

Partea I. Secretele metarealității

1. Prinși în mrejele unei iluzii ... 47
2. Eul este creatorul iluziei ... 77
3. Potențialul uman este infinit ... 99
4. Metarealitatea oferă libertate absolută ... 123
5. Mintea, corpul, creierul și universul sunt conștiință modificată ... 146
6. Existența și conștiința sunt unul și același lucru ... 174

Partea a II-a. Deșteptarea

7. Punerea experienței pe primul loc ... 201
8. Să treci dincolo de toate poveștile ... 222
9. Calea directă ... 240

Partea a III-a. A fi metauman

10. Eliberează-ți corpul ... 267
11. Recuperarea minții integrale ... 287
12. Conștientizarea fără alternative ... 308
13. O viață ... 325

O lună de deșteptare: 31 de lecții pentru metauman ... 341

Cuvânt de încheiere ... 407
Mulțumiri ... 413

Prin natura lor, experiențele sunt efemere. De îndată ce termin de spus „mulțumesc" sau mușc dintr-o ciocolată, sau îmi sărut strănepotul, experiența a dispărut. Pornind de la acest adevăr incontestabil, ai două opțiuni. Accepți cât de trecătoare este fiecare experiență sau poți să zăbovești asupra ei. Când alegi prima variantă, viața este un curent de experiențe proaspete, ca un pârâu ale cărui ape se înnoiesc mereu de la izvor. Nu ești bântuit de amintiri neplăcute și nici apăsat de anxietate în legătură cu ce s-ar putea întâmpla în continuare. Dacă alegi a doua variantă, acumulezi o seamă de obiceiuri, condiționări, lucruri care îți plac sau îți displac, precum și un catalog de lucruri pe care n-ai vrea să le repeți vreodată. A doua variantă este fundația egoului, ceea ce îl întărește, astfel încât posesorul lui să aibă sentimentul de siguranță. Dar este o variantă care pricinuiește și o mare pierdere, iar experiențele nu vor înceta să se întâmple doar pentru că vrei tu asta și, dacă menții aceeași stare, blochezi curentul vieții.
Ce ne determină să ne menținem starea în loc să o lăsăm să treacă? Un adevăr simplu: eul are o agendă. Iluziile create de minte nu sunt întâmplătoare. Eul se află la comanda interesului tău personal, și agenda lui servește unei porunci: „mai mult pentru mine". N-ar trebui să fim surprinși când „mai mult pentru mine" devine o dorință insațiabilă, ca în cazul miliardarilor care tânjesc după mai mulți bani sau al despoților care vor și mai multă putere. Un om obișnuit nu se regăsește în astfel de dorințe ex-treme. Dar nevoia de mai mult este puternică în oricine, pentru că oricine are nevoi și dorințe care vor să fie împlinite. Cu toții avem nevoie de securitate și de un sentiment de siguranță. Nevoia de dragoste ne face umani. Nevoia de explorare a lumii este un impuls irezistibil pentru copilul care se deplasează cu pași șovăielnici prin casă și se ciocnește de tot ce îi iese în cale.
Dar, căutând mai în profunzime, devine clar că eul se bazează pe nevoie. Te leagă de un program prin care îți găsești permanent nevoi noi, care nu se sfârșesc niciodată, ceea ce este opusul împlinirii. Împlinirea este starea în care nu ai nevoie de nimic, pentru că îți ești de ajuns. Societatea consumeristă promovează nevoia ca fiind normală — întotdeauna apare ceva nou de cumpărat care în sfârșit îți va așterne un zâmbet pe față. Astfel, o viață normală este în realitate o viață de lipsuri dominată de încercarea disperată și neîncetată de a umple o gaură neagră care nu se va umple niciodată. Când ai mereu nevoie de ceva, nu poți atinge împlinirea.
De aici reiese o revelație foarte importantă. Eul nu are o agendă. Eul este agenda. Egoul vine cu cerințe integrate, oricât de mult ne-am strădui fie să negăm aceste cerințe, fie să le împlinim. Nevoia este o formă de conștientizare, iar eul nu își va slăbi nicio clipă strânsoarea până când nu găsim o formă superioară a conștientizării.

O naștere misterioasă

Eul creează obstacole care împiedică accesul la metarealitate, asemenea unui zid gros, chiar dacă zidul este invizibil. În drumul nostru spre conștientizarea de sine, este important să înțelegem de ce ființele umane aleg să se izoleze în acest mod specific. A fost oare o vreme când eul era slab sau nu exista? Cu toate că acum este o parte integrantă a psihicului uman, egoul are o istorie. A lăsat indicii sub formă fizică, asemenea unei dâre de pași lăsate în pădure de o creatură invizibilă.

Să treci dincolo de toate poveștile

Dacă metarealitatea este „pretutindeni, întotdeauna și totul", rezultă un adevăr surprinzător. Nu putem să spunem nicio poveste despre ea. Toate elementele unei povești — început, intrigă, diferite personaje și final — nu au nicio relevanță. În schimb, toate celelalte lucruri din lume sunt organizate în jurul acestor elemente. Tu ești un personaj în propria ta poveste, care are nașterea ca început, moartea ca final și tot felul de răsturnări de situație și personaje ocazionale pe parcurs. Perspectiva de a renunța la povestea ta este aproape de neconceput — și totuși, acest lucru este absolut necesar pentru a te putea bucura de experiența metarealității. Trebuie să renunțăm chiar și la poveștile mistice, religioase și spirituale, pentru că ele transformă conștiința pură în ceva ce nu este, fie că acel „ceva" este Dumnezeu din Vechiul Testament, Nirvana sau un panteon plin de zei și zeițe. Întotdeauna au existat mesageri izolați care arată direcția spre o altă lume, aducând cu ei povești inspiratoare.
În reprezentarea pe care a dat-o Fecioarei cu Pruncul, Leonardo da Vinci a urmat povestea tradițională potrivit căreia, în copilărie, Sfântul Ioan i-a fost companion lui Iisus. Leonardo (și alți pictori renascentiști) îl înfățișează pe Sfântul Ioan arătând enigmatic cu degetul în sus, cu un zâmbet fericit pe față. Vezi raiul? Uite-l acolo, spune zâmbetul lui.
Cei care se deșteaptă văd lumea transcendentă direct. Cadrul temporal al eternității devine natural și este resimțit ca o curgere unitară. Buddha a spus cândva: „Această existență a noastră este la fel de trecătoare ca niște nori de toamnă. Să urmărești nașterea și moartea ființelor e ca și cum te-ai uita la mișcările unui dans. O viață este ca un fulger pe cer, curgând năvalnic ca un torent în josul unui munte abrupt". (Traducerea îi aparține lui Sogyal Rinpoche.)
În toate tradițiile spirituale, astfel de mesaje i-au atras pe credincioși către o lume transcendentă, dar niciuna nu a reușit să-l convingă pe omul obișnuit că viața de zi cu zi ar trebui să se concentreze pe trecerea dincolo. În niciun moment al istoriei deșteptarea nu a devenit virală. Undeva în evoluția conștiinței, Homo sapiens a ajuns la o bifurcație. La nivel colectiv, am fi putut să ne identificăm cu eul adevărat sau am fi putut să ne identificăm cu ego-personalitatea. Evident, am ales al doilea drum. Nu metarealitatea ne-a abandonat, ci noi am abandonat-o.
Aceasta a influențat decisiv modul în care ne vedem pe noi înșine. Eul adevărat este conectat la sursa lui, conștiința pură. Ego-personalitatea și-a avut sursa numai în poveștile pe care le imaginează și în care crede. Oamenii moderni s-au debarasat de mitologie și mulți resping religia organizată. Dar, la fiecare nivel, viețile noastre continuă să fie influențate de povești inventate de imaginația umană. Celălalt drum, care ducea la eul adevărat, și-a câștigat reputația de a fi mistic (adică, detașat de viața reală) și, după aceea, doar o mână de sfinți, înțelepți, poeți, artiști și clarvăzători au mers pe această cale.