„Nu am nici corp, nici suflet, dar sunt Sufletul tuturor
sufletelor."
„Nu am ajuns să mă cunosc, încă, pe mine.
Nu sunt creștin și nici evreu, sau magician, ori musulman, nu sunt din est sau
vest, nu sunt dintr-un anumit ținut, sau dincolo de o mare, sau dintr-un loc
anume, nici de altundeva de pe pământul acesta, sau de lângă vreo apă, sau foc,
sau din alt spațiu. Nu vin din cerul cel mai înalt și de niciunde de pe această
lume - nu aparțin acestei existențe - aproape că nici nu ființez. Nu sunt din
India sau din China, nu m-am întors din Bulgaria sau Sasqsin, nu vin de pe
teritoriul Irakului și nici din țara Khurasan.
Nu sunt din această lume, dar nici de dincolo - nu am
coborât din rai și nici din iad. Nu mă trag din Adam, dar nici din Eva și nu
vin din paradis și nici din Ridwan. Locul de unde sunt eu este fără margini,
drumul meu este fără vreun sens - nu am corp și nici suflet, dar sunt Sufletul
tuturor sufletelor. Ființa mea este dincolo de dualitate și locuiesc în
amândouă lumile ca în una". (Rumi)
Când, încă, nu se cunoaște pe sine,
fiecare ființă experimentează mai întâi „ce nu este" și cine „nu
este". De aceea, Rumi spune: „Nu am ajuns să mă cunosc, încă, pe
mine". Când nu te cunoști pe tine, știi foarte bine cine nu ești, dar nu
știi, încă, cine ești.
Tu te identifici cu rolurile tale, cu lucrurile materiale,
crezi că ești gândurile tale, corpul tău, că cel care poartă un nume ești tu,
că ești savant, filozof, copil, bătrân, șofer sau doctor. Crezi că ești
musulman sau creștin, „dintr-un loc anume" sau dintr-o lume anume.
Dar acestea sunt, cu excepția corpului, creațiile tale. Dacă
ele sunt bune, dacă-ți plac, dacă-ți face bine cum ai construit acest Eu al
tău, este minunat, dar nu ești tu acesta, ci construcția ta.
Îndată ce vii pe lume începi să înveți ce este lumea și te
definești pe tine însuți continuu, privind această lume și învățând de la
ceilalți ceea ce știu ei despre lume. Totul ți se pare solid, palpabil, real
și, astfel, creionezi în interior percepția că solidul și palpabilul sunt
adevărate.
Solidul și palpabilul sunt adevărate, dar ele sfârșesc prin
a deveni așa cum le percepi. Percepția ta le definește și apoi ele se regăsesc
în tine, nu așa cum sunt în realitate, ci așa cum le-ai perceput.
De aceea, trecutul nu este altceva decât suma percepțiilor
pe care le-ai avut despre lucruri, evenimente, situații și oameni, nicidecum
ceva palpabil.
Dacă privim în trecutul omenirii, ce găsim? Singurele
lucruri palpabile sunt monumentele, pietrele, oasele, obiectele. Nici măcar
copacii de acum milioane sau mii de ani nu mai există.
Suferințele pe care le-au trăit oamenii
în trecut, unde sunt? Unde este frica lumii, unde se ascunde furia războiului,
unde este ura miliardelor de oameni care au trăit pe Pământ?
Unde sunt iubirile zdrobitoare și unde este fericirea
tuturor celor ce au trăit vreodată în trup? Unde sunt victoriile marilor
cuceritori ai lumii, ce a rămas din toate cele pe care oamenii le-au crezut
capăt de lume?
Ei, bine, în mod evident, toate emoțiile
și sentimentele trăiesc atâta vreme cât trăim noi.
Dacă stingi candela, întunericul revine. Nu dispare
nicăieri, dar el este util, creierul are nevoie de el pentru a se odihni,
pentru a se reîncărca cu energie, culmea. Glanda pineală lucrează perfect
pentru tine când întunericul este desăvârșit. Nu-i interesant?
Întunericul odihnește în ascuns, lucrează pentru viață, dar
noi credem că numai lumina face asta. De fapt, ambele ipostaze sunt părți
fundamentale ale vieții și existența nu-i posibilă fără vreuna dintre ele.
„Limitele tale îți sunt provocarea",
spune Rumi.
Da, limitele îți spun precis ce ai de
depășit, ce ai de făcut ca să treci pârleazul. Fără ele nu știi pe unde te
afli, fără ele s-ar putea să nu ai scop sau să nu-l observi.
Nu te supăra, așadar, că ai limite. E bine să știi că sunt
lucruri care nu pot fi schimbate și lucruri care pot fi schimbate. Să fii
conștient că nu poți schimba nici măcar gândul unui copil dacă el nu alege să-l
schimbe, nu poți schimba timpul, gravitația, nu poți muta soarele din loc, dar
sunt multe alte limite pe care le poți depăși.
Să știi ce poți schimba și ce trebuie să
accepți ca fiind de neschimbat, înseamnă să gândești corect și să te simți
stăpân pe tine însuți în această lume.
Să vindeci în tine iraționalitatea,
complexul de inferioritate și pe cel de superioritate, ce se nasc din percepția
greșită că poți schimba totul sau din percepția că nu poți schimba nimic în
viața aceasta.
În realitate, unele lucruri pot fi schimbate, altele nu.
Unele limite pot fi depășite și chiar trebuie, altele nu. Ce minunat să știi
asta, să înțelegi când e da și când e nu înseamnă să suferi cu mult mai puțin
și să te simți mai încrezător în tine însuți și-n divinitatea care te însoțește
în fiecare clipă.
De exemplu, nu putem schimba nici măcar un gând în
mintea altui om fără ca el să aleagă, de fapt, gândul pe care îl propunem noi
ca fiind adevărat. Când ceilalți gândesc invers decât noi, văd lucrurile din
alte unghiuri, nu putem schimba viziunea lor. Dar avem puterea să acceptăm că
aceea este o viziune, pur și simplu, reprezintă un mod de a gândi, care nu ne
atacă pe noi, ci este doar diferit de felul în care gândim noi.
Ce gândesc și aleg alți oameni nu putem schimba noi, ci
numai ei înșiși. Ce gândesc alți oameni trebuie acceptat, pur și simplu. Doar
ce gândim noi putem schimba. Aceasta-i libertatea absolută a ființei umane,
aceea ce a-și schimba orice gând.
Spune-ți așa:
„Sunt lucruri pe care le pot schimba și este minunat.
înțeleg că sunt lucruri pe care nu le pot schimba și atunci
accept ceea ce se întâmplă ca fiind o binecuvântare pentru mine.
Ceea ce mă face să sufăr, dacă nu pot schimba, dacă ține de
altă persoană, este ceea ce îmi va aduce fericire cândva. Respect liberul
arbitru al fiecărui om și înțeleg deplin propria mea libertate de
alegere". |