Mintea carcinogenă

Depășirea crizei, obținerea creșterii posttraumatice și trezirea spirituală pot să revigoreze puterile naturale de vindecare ale corpului, susținând tratamentul medical și ducându-l pe pacient la o remisie stabilă sau la vindecare deplină.

Cartea Mintea carcinogenă li se adresează atât medicilor și psihologilor, cât și pacienților și publicului larg, oferind o hartă complexă pentru înțelegerea cauzelor personale ce contribuie la apariția și dezvoltarea bolilor, în scopul găsirii unor modalități noi de vindecare. O alternativă la abordarea biomedicală standard în prevenirea cancerului, cartea arată cum stilul de viață și noua mentalitate „anti-cancer" ne vor ajuta să devenim sănătoși si să rămânem astfel.

Cuvinte de apreciere ... 7
Cuvânt înainte ... 9
Introducere ... 11

Partea I Stres, psihosomatică și psiho-oncologie

Capitolul 1 Istoria psiho-oncologiei ... 21
1.1. Observații naționale ... 21
1.3. Paradoxul oncologiei ... 27
1.4. Dezvoltarea clinică a psiho-oncologiei ... 29
1.5. Dimensiunea spirituală a medicinei integrative și oncologiei ... 31
Capitolul 2 E cancerul o boală psihosomatică? ... 34
2.1. Mecanismele psihologice generale ale bolilor somatice ... 34
2.2. Caracteristicile biopsihosociale-spirituale ale pacienților psihosomatici ... 38
2.3. Modelul biomedical al originii și dezvoltării bolilor oncologice ... 41
2.4. Conceptul originii biopsihosociale-spirituale a cancerului ... 44
Capitolul 3 Stresul: acut, cronic și oncogen ... 46
3.1. Psihofiziologia stresului acut și suferinței acute ... 46
3.2. Stresul cronic, emoțiile și sănătatea ... 52
3.3. Stresul oncogen ... 67

PARTEA A II-A Predispoziția la cancer: Tulburări ale dezvoltării individuale

Capitolul 4 Modelul diateză-stres al bolii ... 73
Capitolul 5 Rolul eredității ... 78
Capitolul 6 Graviditatea (perioada prenatală) ... 85
Capitolul 7 Procesul nașterii ... 90
Capitolul 8 Perioada post-partum (postnatală) ... 93
8.1. Rolul tulburărilor din relația părinte-copil în patologie ... 95
8.2. Tulburările de atașament și alexitimia ... 101
8.3. Cum creează părinții credințe limitative și o imagine distorsionată a „sinelui" copilului ... 102
8.4. Mecanisme fiziologice și epigenetice ale tulburărilor de atașament care creează predispoziția psihosomatică ... 104
8.5. Traumele psihologice și tulburările de atașament din copilărie și contribuția lor la dezvoltarea cancerului la maturitate ... 107
8.6. Cauze psihologice în oncologia pediatrică ... 112
Capitolul 9 Trăsături specifice ale personalității canceroase ... 122
9.1. Tipurile principale de personalități psihosomatice ... 123
9.2. Tipul „C" de personalitate ... 125
Concluzie ... 133

Partea a III-a Factori provocatori: conflictul intrapersonal sau trauma psihică nerezolvat/ă

Capitolul 10 Trauma psihică acută ca declanșator al stresului cronic și conexiunea ei cu cancerul ... 146
10.2. Cancerul în stadiul incipient: dușman sau prieten? Teoria dr. Hamer 149
10.3. Tumoarea incipientă și soarta ei ulterioară ... 151
Capitolul 11 Conflictul intrapersonal oncogen cronic și cum poate fi el format ... 158
11.1. Conflictul nerezolvat și cauza sa, o nevoie nesatisfăcută ... 161
11.2. Falsa personalitate și vidul existențial ca bază a conflictului realizării de sine ... 190
11.3. Transcenderea sinelui ca semnificație ultimă a vieții ... 201
11.4. Semnificația vieții, spiritualitatea, sănătatea și cancerul ... 205
Capitolul 12 Mecanismele emoționale ale conflictului nerezolvat și trauma psihică: anxietatea, frica, furia și agresiunea ... 210
12.1. Cum e transformată agresivitatea reprimată în stres ... 216
12.2. Emoțiile negative și evitarea lor: o legătură fundamentală ... 239
12.3. Oare emoțiile determină „alegerea", de către cancer, a organului țintă? ... 251
12.4. Variante de dezvoltare a conflictului intrapersonal: psihicul sau corpul? Schizofrenie sau cancer? ... 254
Concluzie ... 260

Partea a IV-a Starea precanceroasă

Capitolul 13 Neputința și deznădejdea ... 265
13.1. Când toate încercările sunt în zadar... ... 265
13.2. Neputința învățată ... 267

Capitolul 14 Depresia - manifestată sau ascunsă ... 272
14.1. Rădăcinile depresiei - în copilărie ... 274
14.2. Depresia și cancerul ... 276
14.3. Explicația constă, oare, într-o formă ascunsă a depresiei? ... 279
14.4. Similarități între mecanismele biologice ale stresului cronic și depresie ... 283
Concluzie ... 285

Partea a V-a Inițializarea: pierderea voinței de a trăi și sinuciderea inconștientă

Capitolul 15 Un obiect de importanță capitală ca scop dominant al vieții ... 289
Capitolul 16 Dominantul autodistrugerii ... 293
Capitolul 17 Personalitatea „suicidală" și cea „canceroasă": ce au ele în comun? ... 298
17.1. Mecanisme biologice similare ... 305
17.2. Observații de confirmare efectuate de alți autori ... 307
17.3. Manifestarea emoțiilor avitale: cancer sau sinucidere? ... 309
Capitolul 18 Criza spirituală și existențială ca bază a autodistrugerii ... 312
Capitolul 19 Mecanismele biologice ale inițierii cancerului și relația lor cu stresul cronic și cu oncodominantul ... 318
19.1. Principalii hormoni de stres și cancerul ... 318
19.2. Alți hormoni implicați în mecanismele stresului cronic oncogen ... 322
19.3. Sistemul imunitar ... 327
19.4. Stresul oxidativ intracelular ... 332
19.5. Mutații și perturbări ale reglării genelor ... 334
Capitolul 20 În ce condiții devin periculoși carcinogenii? ... 345
20.1. Carcinogeni fizici și chimici ... 346
20.2. Carcinogeni biologici - oncovirusurile ... 347
Capitolul 21 De ce îmbătrânirea e un factor specific de risc pentru cancer? ... 351
21.1. Mecanismele epigenetice comune ale stresului, îmbătrânirii și cancerului ... 354
21.2. Cum reacționezi la stres îți determină sănătatea la bătrânețe ... 358
Concluzie ... 361

Partea a VI-a Tumoarea se va dezvolta sau se va dezintegra? Promovarea și progresia ca rezultat al activării cauzate de stres

Capitolul 22 Fenomenul inhibării spontane a creșterii și dezintegrarea tumorilor în stadiul timpuriu ... 368
Capitolul 23 Activarea bolii și metastazarea în stresul cronic ... 372
23.1. Angiogeneza ... 372
23.2. Apoptoza și anoikis ... 374
23.3. Metastazarea ... 375
Capitolul 24 Trauma psihică a rezultatelor diagnosticului în activarea stresului și progresia bolii ... 378
Capitolul 25 Aprofundarea crizei spirituale-existențiale ... 382
Capitolul 26 Stresul și complicațiile intervențiilor medicale ... 385
26.1. Intervenția chirurgicală ... 386
26.2. Chimioterapia și radioterapia ... 388
Capitolul 27 Factorii psihologici care afectează eficiența tratamentului medical ... 392
Concluzie ... 395

Partea a VII-a Deznodământul și consecințele cancerului

Capitolul 28 Moartea psihogenă ... 407
Capitolul 29 ulburările mentale și supraviețuirea pacienților ... 412
29.1 Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) ... 413
29.2. Aprofundarea depresiei inițiale sau apariția unei depresii secundare 416
Capitolul 30 Recidiva ca rezultat al suferinței continue ... 418
Capitolul 31 Creșterea posttraumatică drept sursă a remisiei ... 425
31.1. Cancerul ca „buton de resetare" al vieții ... 426
31.2. Stres post-traumatic sau creștere posttraumatică? ... 432
31.3. Creșterea posttraumatică duce la înțelegerea semnificației vieții și la îmbunătățirea sănătății ... 437
Capitolul 32 Modalități de atingere a creșterii post-traumatice ... 443
32.1. Ajutorul specialiștilor în atingerea
32.2. Cunoașterea de sine - calea spre creșterea posttraumatică spontană 448
32.3. Conștienta de sine și meditația drept cale de transformare a propriei personalități și de activare a resurselor interioare ... 453
32.4. Importanța unei abordări integrative, multimodale asupra terapiei 458
Capitolul 33 Vindecarea spontană: rezultatul unei transformări spirituale? ... 460
33.1. Mecanismele psihospirituale ale remisiei spontane a cancerului ... 461
33.2. Traumele psihice și conflictele interioare blochează creșterea spirituală și procesul de vindecare ... 468
Concluzie ... 472

Glosar ... 501
Bibliografie ... 508
Despre autor ... 585

Astfel, tipurile de atașament și natura reacției la stres pot fi transferate de la o gcnerafie la alta. Studiile au arătat că în 70% dintre cazuri există o corespondență între tipul de atașament al părinților și tipul de atașament al copiilor lor (securizant, evitant, ambivalent). Această corelație devine și mai semnificativă (75%) când numai categoriile de atașament „securizant" și „insecurizant" sunt comparate (van IJzendoorn M., 1995). Cercetări efectuate la Universitatea din Quebec (Canada) arată că majoritatea (83%) dintre copiii mici ai mamelor abuzate și neglijate au fost clasificați ca nesiguri, iar o proporție remarcabilă (44%) au manifestat dezorganizare în atașament. A existat o corelație puternică între atașamentul mamei și cel al copilului, care indică transmisia intergenerațională a atașamentului (Berthelot N. et al, 2015).
Una dintre căile biologice prin care tiparele insecurizante de atașament se transmit de la o generație la alta o reprezintă perturbarea axei hipotalamice-pituitare-adrenale și a producției de cortizol de către experiențe timpurii ale copiilor cu atașament insecurizant față de mamă (Ben-Dat Fisher D. et al, 2007, Yehuda R., LeDoux J., 2007).
Conform teoriei sistemelor familiale, modurile fundamentale specifice de relaționare dintre mamă, tată și copil reproduc, în fapt, istoria relațiilor de familie ale generațiilor trecute și e foarte probabil să fie reproduse de generațiile viitoare. Prin urmare, numeroase tipare comportamentale, îndeosebi alcoolism, incest, simptome fizice, violență și sinucidere, sunt repetate de la o generație la alta (Varga A.Y., Khamitova I. Yu., 2005). Studiind nevroza la copii și adolescenți, omul de știință sovietic A.I. Zakharov (1982) a ajuns la concluzia ca aceste distorsiuni constituie, de obicei, o reflexie clinică și psihologică a problemelor de familie chiar și pe parcursul a trei generații (bunici, părinți și copii). Aceeași imagine e observată și la disfuncțiile corporale: de exemplu, în studiul sindromului psihovegetativ, s-a descoperit că organismul copilului „copiază", practic, bolile și tulburările părinților, cel mai adesea ale mamei sau rudelor de pe linia acesteia (Gindikin V.Y., 2000).
Acest lucru e adevărat și pentru pacienții cu cancer. În particular, femeile cu cancer la sân ale căror relații cu mama erau caracterizate de sacrificiu excesiv de sine pe un fundal de agresiune reprimată au manifestat un astfel de comportament de sacrificiu de sine și reacție exagerată față de copii (îndeosebi fete) și au format în aceștia (a treia generație, deja) un grad ridicat de dependență față de mamă (Cutler M., 1954). Aceste date sunt confirmate de O.D. Rozhkova (2015) - la pacienții femei, ea a descoperit, cel mai adesea, un sistem familial închis, în care anxietatea acumulată circula în interior și nu era eliberată către exterior. Aceasta slăbește sinele individului și potențează procesele codependenței extreme în familie. Prin urmare, deseori, în mai multe generații ale unei familii cu pacienți cu cancer, autoarea a fost capabilă să observe un mecanism de transfer al modelului relațiilor codependente. Unul dintre pionierii psiho-oncologiei, Lawrence LeShan (1989), care a lucrat în acest domeniu mai bine de 15 ani, consideră că apariția cancerului în mai multe generații ale unei familii e asociată mai mult cu un bagaj emoțional în continuă creștere decât cu manifestări genetice.
Bernie Siegel (1998), un alt remarcabil psiho-oncolog, chirurg și oncolog, scria: „Condiționarea negativă e mult prea obișnuită. De-a lungul anilor am descoperit că pacienții mei tind să capete aceleași boli precum părinții lor și să moară la aceeași vârstă. Cred că acea condiționare reprezintă un factor cel puțin la fel de important precum predispoziția genetică. (Eu o numesc «genetică psihologică».) «Genele» psihologice sunt la fel de ajutătoare sau de distrugătoare precum genele fizice. Văd asta deseori când primesc desene de la un părinte și un copil ambii cu cancer. E incredibil să observ similaritatea. Unul este, deseori, un duplicat al celuilalt, deși au fost realizate la ani distanță - niciunul dintre pacienți nu a văzut desenele celuilalt. Un părinte neputincios, deznădăjduit produce un copil neputincios, deznădăjduit."
Cercetări moderne indică faptul că transferul eredității psihologice apare nu numai după nașterea copilului, din cauza condiționării sau, în termeni psihologici, a imprimării comportamentului părintelui asupra copilului, ci și prin transmisia informației epigenetice în procesul concepției.
Putem, de exemplu, să analizăm metilarea unor regiuni promotoare specifice ale genomului (din care începe expresia genei) celulelor T imunitare la bărbații adulți cu un istoric de experimentare a agresiunii fizice cronice între 6 și 13 ani. Aceasta a revelat că 448 de promotori ai genelor asociate comportamentului agresiv aveau un tipar de metilare diferit de cel al bărbaților din grupul de control, lipsiți de o copilărie traumatică (Provencal N. et al, 2014). Există motive să considerăm că acest tipar de metilare le va fi transmis copiilor acestor bărbați. Și asta întrucât un alt studiu a descoperit un caracter modificat al metilării genelor la adulții ai căror părinți au experimentat un nivel ridicat de stres în copilăria timpurie (Essex M. et al, 2013). Conform savanților de la Institutul Donders pentru Creier, Cogniție și Comportament din Olanda, circa jumătate dintre persoanele examinate prezintă o modificare epigenetică a receptorilor α2b-adrenergici, care face ca amigdalele lor să răspundă mai activ la stimulii emoționali. Astfel, părinții, transmițând către copii imprimările propriilor stresuri, fixate în starea de reglare genetică, își determină copiii să devină mai predispuși la experimentarea stresului (Cousijn H. et al, 2010).
Bruce Lipton, renumit biolog celular și promotor al științei, reflectează asupra conexiunii conform căreia părinții acționează drept ingineri genetici pentru copiii lor în lunile dinaintea concepției: „În stadiile finale ale maturizării ovulului și spermatozoidului, un proces numit imprimare genomică ajustează activitatea grupurilor specifice de gene ce vor modela caracterul copilului care va fi conceput. Cercetările sugerează că tot ceea ce se întâmplă în viața părinților în timpul procesului imprimării genomice are o influență profundă asupra minții și corpului copilului - un gând înspăimântător, având în vedere cât de nepregătiți sunt majoritatea oamenilor să aibă un copil."
În experimente pe animale s-a confirmat că trăsăturile comportamentale ale mamelor și taților sunt transmise epigenetic de la o generație la alta.