DRAGOSTEA ESTE „NOI" DECLINAT LA VIITOR...
Ea visează la acel „noi" în cadrul
căruia formează împreună cu Mathias un cuplu adevărat. Și exact în acest lucru
constă greșeala ei: cu toate că el nu i-a promis nimic, ea își permite să
viseze prea departe. Până în acest punct, amantul ei a urmat-o, însă dincolo de
limita aceasta, fanteziile lui Veronique nu mai au nicio bază reală, iar ea știe
acest lucru. Ar fi trebuit să-și interzică să viseze la acest „noi" pe
care el nu și-l dorește, de fapt. Iar pentru a evita suferința, este neapărat
nevoie să renunțe la a-și face fel de fel de planuri și speranțe.
Iată de ce este important să clarificăm întotdeauna în ce
punct ne aflăm, în fiecare etapă evolutivă a unei relații. Este necesar să ne
asigurăm că atracția este reciprocă, pentru ca decepția să nu fie prea mare în
cazul în care ne lovim de un refuz. Să avem certitudinea că la mijloc nu este
doar o atracție fizică. Putem întâlni un bărbat sau o femeie care să ne
tulbure, dar personalitatea sa să nu ne seducă. Se poate să nu iubim o astfel
de persoană, în cazul în care nu-i împărtășim valorile sau modul său de a vorbi
și de a fi nu este deosebit de atrăgător în ochii noștri, nu ne impresionează.
Au loc niște reacții doar la nivel fizic, corpul nostru vibrează într-un mod
plăcut. Dacă, în schimb, iubim o persoană cu adevărat, atunci este indicat să
ne asigurăm că și reciproca este valabilă și că nu urmează să ne angajăm într-o
relație unilaterală.
însă ni se spune „te iubesc". Chiar și în această
situație, este bine să știm să nu interpretăm asemenea cuvinte altfel decât
trebuie. Pentru unii, ele nu înseamnă decât „te iubesc acum, când mă aflu în
brațele tale". Pentru alții, același „te iubesc" echivalează cu
promisiunea unei căsătorii, poate chiar a unui copil.
Trebuie în continuare să ne asigurăm că suntem pe aceeași
lungime de undă.
Din păcate, se întâmplă ca partenerii să ne ghideze către
acel „noi" declinat la viitor. El sau ea consideră că „revoluția
iubirii" nu se poate concretiza decât prin a locui împreună, a ne schimba
modul de viață și a ne realiza, fiecare în parte, desigur, în cadrul acestui
„eu" descoperit lângă celălalt și care va putea înflori liber și pe deplin
atât împreună, cât și separat. Ajunsă în etapa aceasta, dragostea nu mai este
reversibilă. Nu ne mai putem întoarce la ce a fost, la viața și eul dinainte.
Dragostea aceasta, care ne-a transformat, conține în ea toate lucrurile din
care suntem alcătuiți în momentul de față. Iar dacă s-ar întâmpla ca ea să se
destrame, atunci și noi am fi atrași cu totul în această năruire.
Acesta este momentul în care unii aleg să lase totul în
urmă. Din proprie inițiativă sau datorită evenimentelor. Dacă Ergun decide să
revină în țara sa, după ce i-a promis Blandinei că o va lua de nevastă și că
vor avea împreună o mulțime de copii, tânăra, în mod firesc, se va lăsa pradă
unei tristeți nemărginite. Influențată de Ergun, ea și-a pus sub semnul
îndoielii trecutul ei de fată cuminte, fiică de cadru militar, ușor rigid și
xenofob. Tânăra s-a deschis către o altă țară, o altă religie, o altă cultură.
Nu poate reveni la ceea ce era înainte, fără a se simți înstrăinată de propria
familie, de mediul și valorile de altădată.
Cât despre prezentul ei... Acesta era în întregime legat de
Ergun. Ajunsese să vadă Franța prin ochii acestui bărbat. Trupul ei se înfiora
sub atingerea degetelor lui Ergun. Toate năzuințele ei se legau de el. Când
mânca o prăjitură cu cireșe, și-ar fi dorit să-i poată da și lui puțin să
guste. Iar descoperind romanul Aprilie spulberat, al marelui scriitor albanez
Ismaîl Kadare, se gândea să i-1 dea și lui să-l citească.
ORBIȚI ÎN FAȚA PROPRIEI NEFERICIRI
Și dacă această dorință obsesivă de a-l
„vindeca" pe celălalt nu este decât o modalitate de a uita de propriile
noastre neajunsuri și probleme? Resortul acesta psihologic este atât de
frecvent, încât americanii i-au găsit până și un nume: codependență. Simptomul
acesta constă în alegerea de către o persoană a unui partener care are o
problemă (alcoolism, toxicomanie, agresivitate etc), cu scopul de a se ocupa de
cineva căruia îi merge mai rău decât ei. A ne concentra pe problemele CELUILALT
prezintă avantajul (dacă îl putem numi astfel) de a le ascunde pe ale noastre.
Cel „cu probleme" din cadrul cuplului este, deci, celălalt. Niciodată noi.
Singura noastră problemă ajunge să fie, astfel, acest
partener care nu se ridică la înălțime. Boala sa (pe care poate că o
întreținem/o alimentăm sau o conservăm, chiar fără a ne da seama) ne permite să
ne distragem atenția de la noi înșine și să ne așezăm pe o poziție de victimă,
idealizându-ne rolul, fără să vedem că folosim această relație toxică de parcă
ar fi un drog, menit să anihileze propriile angoase.
Cu cât sunt mai grave propriile noastre dificultăți, cu atât
mai mult dăm vina pe problema partenerului că ne-a distrus viața. Disprețul
acesta, furia resimțită ne înlănțuie de partener, fără scăpare. Nu numai că e
obligatoriu ca el să nu se vindece, astfel încât noi să ne păstrăm iluzia pe
care o avem despre propriul echilibru, dar trebuie și să ne agățăm de ideea că
e neapărat nevoie ca el să se schimbe, fiindcă doar așa ne menținem orbi în
fața propriei dureri: „Furia și nu dragostea este cea care îi ține pe oameni
captivi în relații nesănătoase", explică Robin Norwood. Mai adaugă:
„Trebuie să ne recunoaștem propria neputință în a domina, schimba, controla și
chiar ajuta. Trebuie să ne vindecăm de nevoia de a ne afla în permanență în
luptă cu cineva, deoarece aceasta constituie singura cale de ieșire din
dependență".
DACÃ PERSOANA DE LÂNGÃ NOI S-AR SCHIMBA,
AM MAI IUBI-O?
Sunt și alte motive care ne determină să
vrem să schimbăm persoana pe care o iubim, în special teama. De data aceasta
însă nu mai vorbim despre boală. Persoana respectivă este prea bună pentru noi.
Calitățile ei ne agită, ne obsedează și nasc în noi tot felul de complexe.
Frumusețea, inteligența, bunătatea acestei persoane ni se par atât de
„prețioase", încât ne temem că nu ne ridicăm la înălțimea lor. |
Adevăr Divin
