Toți cei pe care îi urăști, de la soacra ta la un
criminal în serie, sunt, în adâncul inimii, la fel ca tine. A-ți închide inima
față de ei înseamnă a te îndepărta de ceea ce ești. Acest act de separare
creează o senzație de tensiune interioară și dorință arzătoare pe care le
resimt majoritatea oamenilor. În fiecare moment în care trăiești minciuna
separării, alimentezi încordarea din inima ta.
Bineînțeles că anumite persoane sunt dezgustătoare. Toți
suntem uneori. Dacă ceilalți ar putea să te vadă în întregime, la interior și
la exterior, ar vedea frumusețe strălucitoare și urâțenie respingătoare. Poate
că nu dai frâu liber distorsiunilor interioare la fel de fățiș ca măscăriciul
de la televizor, dar asta nu înseamnă că în tine nu este pic de întuneric.
Uneori, te dezguști chiar și pe tine.
Dezgustul, greața, ura, anumite aspecte din tine și din
ceilalți merită astfel de reacții instinctuale de aversiune. Însă nu dezgustul
creează suferință, ci izolarea o face. Separarea este un act de neiubire.
Pentru a evolua spiritual, pentru a aprofunda deschiderea
inimii tale, poți încerca să simți dezgustul fără să te izolezi. Poți învăța să
simți aversiune fără a te închide în tine. Adevărul este că izolarea reprezintă
sursa suferinței profunde în tine și în cei din jur. Dacă poți rămâne deschis,
simțindu-i plenar pe toți cei din jur, chiar și pe cei care te dezgustă, atunci
iubirea dăinuie.
Dezgustul poate fi reacția ta constantă față de unele
persoane și ocazională față de toată lumea. Însă a te închide și a te izola
reprezintă un act suplimentar de neiubire, care creează suferință în tine și în
lumea din jur. Izolarea este cea care reprezintă actul neiubirii, și nu ura sau
judecata.
Poți încerca să nu-i judeci pe ceilalți, însă și acest lucru
este bazat pe judecata conform căreia persoanele care nu judecă sunt
superioare. Adevărul este că a te simți bine sau rău ca reacție la de cei din
jur este un lucru natural și inevitabil. Problemele încep atunci când permiți
reacțiilor emoționale și judecăților mentale să creeze separare și închiderea
inimii. Atunci când îți încordezi abdomenul, îți închizi inima și te izolezi,
creezi în mod activ neiubire și suferință. Una e să fii dezgustat de un
ticălos, și alta să-ți închizi inima și să creezi separare.
Poți fi deschis ca iubire chiar și când cineva se comportă
într-un mod dezgustător. Dacă e nevoie, poți înfrunta un adversar, rămânând însă
tot timpul deschis și simțindu-i inima acelui oponent ca și cum ar fi inima
iubitei.
Încă o dată, când te izolezi și te închizi, creezi suferința
separării continue și perpetuezi durerea lipsei de iubire. Dezgustul și ura
reprezintă reacții emoționale naturale, însă închiderea inimii, izolarea față
de cei care te dezgustă reprezintă un act suplimentar de neiubire, momentul
original de suferință profundă.
Când privești în ochii celor care te tulbură cel mai mult,
încearcă să simți deschiderea din spatele fricii sau suferinței lor. Fie că se
află la televizor sau în fața ta, indiferent de cât de închistate sau
răstălmăcite ar fi acțiunile lor, pătrunde dincolo de chipul lor schimonosit de
suferință, în inima lor în care există aceeași aspirație ca și în inima ta.
Clipa lor prezentă este la fel de deschisă ca a ta, cu toate că pot alege să se
închidă în ei înșiși, refuzând să se deschidă față de iubire și creând
suferință.
Pătrunde în inima lor, fără închistare sau izolare.
Sincronizează-ți pulsul cu al lor, deschizându-ți inima și respirând așa cum ai
face dacă ai fi cu persoana iubită. Spune-le ce ai de spus, dar vorbește de la
nivelul deschiderii tale, urmărind să îi deschizi la rândul lor. Dacă este
adecvat, glumește ca să îi ajuți să se detensioneze, acceptând deschiderea
iubirii. |
Adevăr Divin
