PREGÃTIREA CORPULUI
EXERCIȚIUL DOI
În exercițiul de mai jos veți învăța cum
să vă relaxați fiecare parte a corpului, pregătind astfel meditația.
1. Așezați-vă comod și concentrați-vă pe laba dreaptă a
piciorului. Poate fi de ajutor să vă mișcați degetele de la picior. (Dacă
sunteți stângaci, începeți din partea stângă.)
2. Relaxați-vă laba piciorului și îndreptați-vă atenția
asupra pulpei drepte. Simțiți cumva o încordare acolo? Dacă da, scăpați de ea
încordându-vă mușchii și apoi eliberându-i.
3. Acum, mutați-vă atenția asupra coapsei drepte, apoi
asupra fesei drepte, a abdomenului, a pieptului, asupra brațului drept, până la
mână și înapoi la umăr, apoi asupra mușchilor feței și, în cele din urmă,
asupra creștetului. Fiți atenți de fiecare dată la orice încordare și
relaxați-vă. Cum reacționează fiecare parte a corpului? Fiți atenți atât la
senzația de la nivelul pielii, cât și la cele mai profunde, la mușchi și la
ligamente.
4. Continuați exercițiul înaintând în josul gâtului, pe
umărul stâng, brațul stâng, apoi înapoi și de-a lungul piciorului stâng, până
în vârfurile degetelor.
BENEFICII MENTALE
Conceptul de minte cuprinde trei niveluri
ale vieții noastre mentale. Acestea sunt nivelul conștient (gândurile,
sentimentele și emoțiile de care suntem conștienți în această clipă);
subconștientul (gânduri care ar putea deveni conștiente ulterior) și
inconștientul (un rezervor nesecat de amintiri, dorințe și temeri necunoscute,
care zac sub nivelul conștiinței obișnuite, dar care pot avea o influență
uriașă asupra gândirii și al comportamentului nostru). O bună parte din marile
tradiții, precum și anumite curente psihoterapeutice occidentale mai recente susțin
că dezvoltarea spirituală și psihologică depinde, într-o anumită măsură, de
îmbunătățirea comunicării dintre planul conștient și cel inconștient al mintii.
O astfel de comunicare are efecte pozitive nu doar asupra autocunoașterii și a
înțelegerii de sine, ci și asupra abilităților creative care zac adesea în noi,
într-o stare latentă.
|