Pasul al patrulea
Stabilește-ți prioritățile din listă
înainte de a începe munca. Folosește Regula 80/20, potrivit căreia 20% dintre
lucrurile notate acolo vor reprezenta 80% dintre rezultatele obținute. Uneori,
funcționează mai degrabă Regula 90/10. Iar în unele cazuri, o acțiune de pe
listă valorează mai mult decât toate celelalte acțiuni laolaltă.
Mereu există un soi de competiție între activitățile pe care
le consideri „distractive si ușoare" si activitățile ce ți se par „grele
și obligatorii". întrebarea este întotdeauna: Care dintre ele va câștiga?
în cazul majorității oamenilor, tendința firească este de a
amâna, lăsând pe altă dată exact acele sarcini și activități care pot avea cele
mai însemnate consecințe asupra succesului și fericirii lor viitoare.
Folosește metoda ABCDE pentru a-ți organiza lista înainte de
a începe.
A = Trebuie făcută. Aici vorbim despre o sarcină esențială, pe care e
absolut obligatoriu să o îndeplinești ca să ai succes și să rămâi într-o
poziție de control. Nerealizarea ei atrage consecințe grave.
B = Ar trebui făcută. Aceasta reprezintă o sarcină care trebuie efectuată
mai devreme sau mai târziu, dar nu este la fel de importantă precum cele din
categoria A. în cazul neîndeplinirii ei, consecințele nu sunt foarte grave.
Regula cere să nu te apuci niciodată de o sarcină B câtă vreme nu ai finalizat
o sarcină A.
C = Agreabil de făcut. Este vorba despre ceva plăcut și distractiv, cum ar fi
o șuetă cu un prieten, verificarea e-mailului sau alte activități în spațiul
virtual. Deși agreabile, astfel de lucruri nu au absolut nicio consecință
asupra activității tale productive. Regula spune: Socializarea online scoate
munca din ecuație.
D = De lăsat în sarcina altora. Reprezintă o activitate pe care o poți delega altei
persoane, ca să-ți găsești răgazul necesar efectuării acelor treburi pe care le
poți face doar tu. Potrivit regulii, deleagă orice este posibil, astfel încât
să-ți rămână mai mult timp în care să lucrezi la sarcinile de maximă importanță
pentru cariera ta.
E = De eliminat. Aici, regula este să nu devii mult prea ocupat. Nu
poți să cauți în permanență modalități de a lucra mai eficient și să te apuci
de tot mai multe treburi. Singura cale de a-ți controla timpul si viata este să
elimini unele sarcini. în acest sens, probabil că e de preferat regula: Pur și
simplu spune „Nu!"
Prin urmare, de acum înainte, dă deoparte
orice sarcină sau activitate care nu reprezintă cea mai bună, cea mai eficientă
utilizare a timpului tău. |