Iubește în toate direcțiile din exteriorul
tău, nutrind același sentiment pe care îl ai când te deschizi față de persoana
cea mai dragă ție.
Apoi practică iubirea față de tot ceea ce se află în tine - chiar și față de
ungherele cele mai secrete ale rușinii și perversității - cu aceeași iubire pe
care i-o oferi persoanei celei mai dragi din viața ta. Poate că vei avea nevoie
de ceva timp ca să faci asta sau poate că o vei putea face pe loc.
Dacă iubești o persoană, îl poți iubi pe Dumnezeu. Dumnezeu este tot, respectiv
ceea ce se află dincolo de tot - tot ceea ce poți iubi. Iubește tot și pe toți
cei pe care îi cunoști și pe care nu-i cunoști, și îl vei iubi pe Dumnezeu.
Deschide-te în fața a tot ceea ce există în tine și în afara ta, chiar și în
fața nepătrunsului mister de dincolo de toate. Deschide-te pentru a simți și a
iubi totul, ceea ce se vede și ceea ce rămâne necunoscut. Asta înseamnă să te
deschizi față de Dumnezeu sau să-l iubești pe Dumnezeu.
Fiecare clipă în care iubești atât de plenar înseamnă iluminare. Dar din cauză
că ești obișnuit ca de regulă să-ți contracți sentimentele, s-ar putea ca o
clipă mai târziu să te trezești absorbit într-o activitate precum scobitul în
nas sau scărpinatul bărbiei, în timp ce acționezi în vederea păcii mondiale
scriindu-i congresmanului tău.
Iubirea ta ar putea fi trunchiată zile în șir pe măsură ce te afunzi în îndeplinirea
îndatoririlor, pe măsură ce te pierzi în treburile și în emoțiile tale - să îți
crești copiii, să reușești în carieră, să conversezi, să faci sex sau să
mănânci. Poate că nu te deschizi față de Dumnezeu de dragul experienței
temporare. Viața ta mereu schimbătoare nu te va împlini niciodată definitiv,
iar tu știi asta.
Iluminare instantanee înseamnă să iubești, chiar acum, ca și cum ai iubi
persoana cea mai dragă ție. Indiferent ce simți sau ce trăiești acum, pe plan
interior sau exterior, poți iubi fără nicio reținere. Asta înseamnă să-1
iubești pe Dumnezeu.
Așadar, începe prin a simți persoana pe care o iubești cel mai mult, și
deschide-te incluzând fiecare aspect al fiecărui moment în deschiderea iubirii
tale.
Faptul de a te oferi în felul acesta, cu deschidere, înseamnă iluminare
instantanee.
Faptul de a uita să iubești reprezintă viața obișnuită, caracterizată de o
suferință subtilă. |