Psihoterapeuții care susțin teoria oboselii
relaționale vă vor încuraja pe tine și pe partenerul tău să evidențiați părțile
pozitive. De exemplu, ați putea programa împreună mai multe activități
distractive și pline de satisfacții, pentru a vă putea bucura din nou unul de
compania celuilalt Ați putea, de asemenea, să faceți gesturi grijulii și
amabile unul pentru celălalt în fiecare zi sau să-i aduceți partenerului o
ceașcă de cafea dimineața, pentru a-i arăta că vă pasă cu adevărat.
Mulți psihoterapeuți sunt de părere că problemele relaționale rezultă din lipsa
de încredere și din teama de vulnerabilitate. Să spunem că ești nervos din
cauza unei remarci a unui coleg sau a unui membru al familiei. La suprafață,
ești furios, dar sub această furie te simți rănit și înjosit. Eziți să îi spui
celuilalt că te simți rănit pentru că te temi să nu pari slab sau ridicol. În
schimb, arunci injurii în stânga și în dreapta, devii defensiv și încerci să o
pui la punct pe respectiva persoană. Deși tensiunea crește, furia pe care o
simți te protejează, pentru că nu trebuie să devii vulnerabil sau să riști
respingerea. Cu alte cuvinte, deficitul fundamental este o lipsă de încredere:
ne certăm din cauza temerilor noastre de intimitate. Terapeuții care susțin
această teorie vă vor încuraja să acceptați și să împărtășiți sentimentele
dureroase care se ascund în spatele furiei, ostilității și tensiunii.
Terapeuții psihanaliști și psihodinamici consideră că toate aceste deficite
interpersonale și probleme în a ne plăcea unii pe alții își au originea, în
cele din urmă, în experiențe dureroase și în răni îndurate pe parcursul
procesului de creștere. Ideea este că, dacă vei crește într-o familie
disfuncțională, este posibil să recreezi în mod inconștient aceleași tipare
dureroase și în viața de adult. De exemplu, dacă tatăl tău te-a criticat și
te-a umilit în mod constant, probabil că te-ai simțit de parcă nu erai
niciodată suficient de bun pentru a-i merita dragostea. Ca adult, este posibil
să fii atrasă de bărbați care sunt la fel de critici cu tine, pentru că simți
că rolul tău într-o relație de iubire este să fii supusă de către cineva
puternic și critic și probabil că încă încerci cu disperare să obții dragostea
pe care nu ai primit-o niciodată de la tatăl tău.
Când am început să tratez oameni cu probleme interpersonale, credeam în toate
aceste teorii ale deficitului, astfel că, în mod firesc, am încercat să îmi
ajut pacienții să corecteze deficitele care le cauzau conflictele. Cu
entuziasm, am învățat cuplurile cu probleme cum să comunice mai bine, cum să
își rezolve problemele mai sistematic și cum să se trateze reciproc într-un mod
mai tandru. De asemenea, i-am învățat cum să își dezvolte stima de sine și să
modifice gândurile distorsionate și tiparele comportamentale autodistructive
care declanșaseră toată furia și resentimentele. Uneori, am analizat trecutul
pentru a încerca să trasăm originile acestor tipare.
Am fost surprins să descopăr că niciuna dintre aceste tehnici nu a funcționat
foarte bine. Nu că nu ar fi fost niciodată eficiente - indivizii care au
învățat să asculte și-au împărtășit mai deschis sentimentele și i-au tratat pe
ceilalți cu mai multă iubire și respect, constatând adesea îmbunătățiri
dramatice și imediate în relațiile cu alți oameni. Dar acești indivizi au fost
puțini la număr și rari. Majoritatea oamenilor care s-au plâns în privința
relațiilor cu ceilalți nu au părut motivați să folosească vreuna dintre aceste
tehnici. De fapt, mulți dintre ei nu păreau interesați să facă ceva pentru a
construi relații mai prietenoase și mai satisfăcătoare cu oamenii cu care nu se
înțelegeau. Pretindeau că își doresc sincer o relație mai prietenoasă și mai
satisfăcătoare, dar ceea ce spuneau, de fapt, era: "Vreau să fii de acord
că soția mea (sau soțul meu) este o ratată (sau un ratat)".
Aceste experiențe au fost destul de diferite de cele pe care le-am avut tratând
oameni care sufereau de depresie și de anxietate. Aceștia erau, de asemenea,
chinuiți de gânduri negative denaturate, care curgeau constant în mințile lor,
cum ar fi: "Sunt un nimeni. Sunt un ratat. Ce este în neregulă cu mine? Nu
voi fi niciodată mai bun". Când le-am arătat cum să conteste și să
contrazică acele gânduri autocritice, sentimentele de depresie și de anxietate
au dispărut iar ei au fost încântați. Dar când am încercat să ajut indivizi
care erau furioși și aveau probleme în a se înțelege cu alții, a fost cu totul altceva.
|