Absolventă
a Facultății de Medicină de la București, dr. Mihaela Bilic este de 15 ani medicul
nutriționist care vrea să aducă din nou bucuria și plăcerea pe mesele
românilor. Autoarea unor cărți de succes, vândute în mii de exemplare (Silueta
dincolo de mituri, Trăiesc, deci mă abțin, Sănătatea are gust), promotoare a
multor campanii de educație nutrițională, Mihaela Bilic și-a propus să le redea
oamenilor încrederea în mâncare, arătând că sănătatea are gust!
Prin
intermediul numeroaselor emisiuni tv la care a fost invitată, dar și în cadrul
conferințelor și seminariilor pentru publicul larg, sfaturile și recomandările
ei au ajuns în multe case și au ajutat mulți români. Ca medic primar în
specialitatea diabet și boli de nutriție, cu un masterat de psiho-nutriție la
Paris, Mihaela Bilic ne îndeamnă să facem din mâncare un prieten și din
alimentația sănătoasă și echilibrată un stil de viață! Toată lumea îți vorbește
despre mâncare, oricine are o idee, o părere. În această avalanșă de
informații, ajungi să te simți pierdut, dezorientat, nu știi în cine să mai
crezi și te întrebi speriat: „Eu ce să mai mănânc? Ce am voie, ce trebuie?“.
Răspunsul
e în tine și ține de bun-simț, instinct, nevoi și plăcere. Mănâncă folosindu-ți
simțurile și lasă-ți corpul să spună ce-i face lui bine, de ce are nevoie. Iar
dacă ai întrebări sau nelămuriri, îți pun la dispoziție toate informațiile
științifice și experiența mea de medic nutriționist. Ca să-ți fie viața
„ușoară“ și plină de gust! Cum să hrănești o inimă
flămândă? Cu o supă caldă. :) E dietetică, sățioasă, echilibrată și sănătoasă! Ca
supa să iasă gustoasă, e musai să fie cu de toate, așa că am pus în oală subiecte cât mai diferite, informații variate și puncte de vedere
asumate.
Le-am
lăsat să fiarbă la foc mic, cât să se strângă postările de pe Facebook dintr-un
an întreg, le-am condimentat cu zâmbete, așa că voi le puteți gusta când veți pofti. Îmi doresc ca supa mea să fie pe toate gusturile
și pentru toate anotimpurile, mereu prezentă la masa
voastră, să vă umple golul din suflet și să vă hrănească
inima, să vă alunge grijile și să vă răsfețe simțurile. Ș;i, dacă nu vă săturați, puneți lângă ea și o „Tocăniță pentru suflet“.
:) Poftă bună la… citit! dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist |