Acest
manual al celor care meditează, care te învață cum să traversezi cele mai
necunoscute regiuni ale minții, oferea o fenomenologie atentă a stărilor
meditative și a progresiei lor spre-nirvana (nibbana, în pali). Drumul către
marele câștig care este liniștea interioară, spune manualul, este o minte
concentrată, pe de o parte, și o conștientizare atentă, de cealaltă parte.
Reperele experiențiale pe parcursul meditației au fost concepute în mod
concret. De exemplu, concentrarea începe cu o simplă atenție acordată
respirației (sau oricăruia dintre cele peste patruzeci de puncte de focalizare
sugerate, asemănătoare unor pete de culoare - pentru a-ți concentra mintea).
Pentru începători, acest lucru înseamnă pași de dans nesiguri între o
concentrare maximă și o minte rătăcitoare.
La început, fluxul de gânduri ia forma unei cascade și, din această cauză,
câteodată, începătorii se simt descurajați deoarece au senzația că nu-și mai
pot controla mintea. De fapt, felul în care percepem torentul de gânduri pare
să se datoreze unei atenții acordate stării noastre naturale, ceea ce culturile
asiatice numesc „minte de maimuță", pentru că este caracterizată de o
frenezie aleatorie.
Pe măsură ce reușim să ne concentrăm mai intens, gândurile rătăcitoare dispar
în loc să ne tragă după ele pe aleile lăturalnice ale minții. Fluxul gândurilor
curge mai încet, ca un râu, și, în final, ajunge să se calmeze într-un lac
liniștit, după cum o veche metaforă ne spune să ne liniștim mintea prin
meditație.
Concentrarea susținută, notează manualul, aduce primul semn major de progres,
„concentrarea de acces", în care atenția rămâne fixată pe ținta aleasă,
fără să rătăcească. Odată cu acest nivel de concentrare vin sentimentele de
încântare și calm și câteodată fenomenele senzoriale cum ar fi flash-urile de
lumină sau senzația de ușurare a corpului.
„Accesul" presupune să fii la limita concentrării totale, concentrarea
maximă numită jhana (înrudită cu samadhi din sanscrită), în care fiecare și
toate gândurile care distrag atenția dispar. În jhana, mintea se umple cu o
imensă încântare, beatitudine și o concentrare care nu pot fi nicicum
stânjenite.
Visuddhimagga enumeră mai mult de șapte niveluri de jhana, progresul fiind
marcat de trăirile subtile succesive de încântare și extaz, precum și de o
stare de detașare mai intensă, împreună cu o concentrare mai mare și obținută
fără efort. În cazul ultimelor patru niveluri, chiar și în extaz, o senzație
relativ puternică se eliberează, lăsând în urmă doar concentrarea neștirbită și
liniștea. Cel mai înalt punct al acestei conștiințe mai rafinate care implică o
asemenea conștientizare este o jhana „nici a percepției, nici a
nonpercepției".
În timpul lui Gautama Buddha, concentrarea din timpul samadhi era considerată
un fel de autostradă a eliberării pentru yoghini. Legenda spune că Buddha a
practicat această metodă cu un grup de asceți, dar a abandonat-o și a
descoperit o variantă mai bună a meditației: analiza profundă a însăși
mecanicii conștiinței.
Jhana singură, se spune că a afirmat Buddha, nu este calea către o minte liberă.
|
Adevăr Divin
