Gândirea laterală - o introducere

Termenul de „gândire laterală” a fost inventat cu mai bine de patruzeci și cinci de ani în urmă, odată cu prima publicare a acestei cărți, iar teoria din jurul său este la fel de relevantă azi cum a fost atunci, poate chiar într-o mai mare măsură. A fost creat pentru a scoate în evidență o metodă de gândire care încurajează creierul să formeze noi idei printr-o abordare ușoară și firească a gândirii creative, într-o manieră separată și în contradictoriu cu gândirea logică, sau „verticală”, ridicată de obicei în slăvi. Din momentul în care ne începem educația formală suntem învățați să gândim procedând logic, pentru a avansa de la o idee la alta — deseori suntem chiar recompensați dacă facem astfel. De la o vârstă fragedă suntem învățați tehnici de rezolvare a problemelor - în general, cu ajutorul unei formule sistematizate care implică citirea, analiza și soluționarea de situații urmând o secvență de pași. Crearea de idei noi care să fie simple și eficiente - cele două scopuri ale gândirii laterale - pare să vină în mod natural, dar de fapt gândirea verticală poate fi un puternic inhibitor al unor astfel de idei noi. Gândirea laterală îi permite răspunsului la o problemă sau unei invenții să apară dintr-un proces de gândire nesecvențial ori privind o situație dintr-un unghi diferit.

Introducere 9

CAPITOLUL 1
Piatra neagră 13
CAPITOLUL 2
Ideea nouă 21
CAPITOLUL 3
Ideea dominantă 27
CAPITOLUL 4
Unitatea „T" 37
CAPITOLUL 5
Căutarea 67
CAPITOLUL 6
Drumul pietruit 81
CAPITOLUL 7
Șansa 95
CAPITOLUL 8
În acțiune 109
CAPITOLUL 9
Importanța 123
CAPITOLUL 10
Folosirea gândirii laterale 131

Rezumat 141

Este imposibil să săpăm o groapă într-un loc diferit prin săparea mai adâncă a unei aceleiași gropi.
Logica este instrumentul folosit pentru a săpa gropi mai adânci și mai mari, pentru a le face mai bune întru totul. Dar dacă groapa se află în locul greșit, atunci nicio îmbunătățire nu o va așeza în locul potrivit. Indiferent cât de evident le poate părea acest lucru tuturor celor care sapă gropi, este mai ușor să continui să sapi aceeași groapă decât să reiei totul de la început într-un loc nou. Gândirea verticală sapă mai adânc aceeași groapă; gândirea laterală încearcă să sape din nou în altă parte.
Refuzul de a abandona o groapă săpată pe jumătate se datorează parțial neplăcerii de a abandona efortul investit, dispărut în groapă fără vreun câștig. De asemenea, e mai ușor să continuăm să facem același lucru decât să ne întrebăm ce altceva să facem: există un angajament puternic față de el.
Este imposibil să privești într-o direcție diferită uitându-te mai bine în aceeași direcție. De îndată ce două gânduri se leagă unul de altul, apare o direcție și devine mai ușor să înlănțuim mai departe gânduri în același sens decât să îl ignorăm. Să ignori ceva poate fi dificil, mai ales când încă nu există vreo alternativă.
Aceste două tipuri de angajament față de groapa săpată pe jumătate pot fi privite drept angajamentul față de efortul investit și angajamentul față de direcție.
De departe, cea mai mare cantitate de efort științific este direcționată către extinderea, cu ajutorul logicii, a unei gropi acceptate. Sunt multe minți care fie fac mici zgârieturi, fie desprind bucăți mari din gropile pe care le sapă, potrivit propriilor capacități. Totuși, ideile noi, extraordinare și progresele nemaipomenite apar la oameni care ignoră groapa ale cărei săpături sunt în desfășurare și încep una nouă. Motivul pentru a începe una nouă ar putea fi nemulțumirea față de cea veche, ignorarea ei pur și simplu, o nevoie de a fi diferit care ține de temperament sau doar o toană. Acest țopăit din groapă în groapă este rar, pentru că procesul educației este de obicei eficient, iar educația este concepută în așa fel încât să-i facă pe oameni să aprecieze cărările care au fost bătăto¬rite pentru ei de aceia mai buni decât ei. Dacă ar proceda altfel, educația ar putea să ducă la haos. Caracterul de a fi adecvat și competența ar putea să fie construite cu greu por¬nind de la încurajarea nemulțumirii generale față de gama existentă de gropi. Nici educația nu e preocupată cu adevărat de progres: obiectivul său este de a face disponibilă pe scară largă acea cunoaștere care pare să fie utilă. Ea este comunicativă, nu creativă.
Să accepți vechile gropi, apoi să le ignori și să o iei de la capăt nu este la fel de ușor ca atunci când nu ai fi conștient de ele și de aceea ai fi liber să începi de oriunde. Mulți descoperitori extraordinari, cum ar fi Faraday, nu au avut niciun fel de educație formală, iar alții, ca Darwin sau Clerk Maxwell, nu au avut suficientă instruire pentru a-și ține în frâu originalitatea. Este tentant să presupunem că o minte capabilă care nu este conștientă de vechea abordare are șanse să dezvolte una nouă.
O groapă săpată pe jumătate oferă o direcție în care să se investească efort. Efortul are nevoie de o direcție și există mai multe lucruri frustrante decât efortul susținut cu înverșunare de a privi într-o direcție. De asemenea, efortul trebuie să fie recompensat cu rezultate tangibile; cu cât rezultatele apar mai repede, cu atât efortul este încurajat și mai mult.