Expert în leadership și în business, Stephen R. Covey explică, în volumul de față, felul în care oamenii pot face importanta trecere de la obsesia excelenței secundare (faimă, avere, popularitate, imagine publică) la concentrarea asupra excelenței primare (caracter, integritate, dăruire de sine). El aduce în discuție și definește douăsprezece principii, care constituie un mecanism de
cel mai înalt nivel, după care trăiesc oamenii de succes și care ne călăuzesc spre asumarea valorilor excelenței primare:
IntegritateaContribuțiaPrioritățileSacrificiul
personalDăruireaResponsabilitateaLoialitateaReciprocitateaDiversitateaStudiul
continuuReînnoireaPredarea spre
învățare
„Cartea
aceasta este o colecție a celor mai
bune dintre eseurile tatălui meu, eseuri care n-au mai apărut până acum în
acest format. Nu sunt la fel de cunoscute precum alte scrieri ale sale, dar
sunt reprezentative pentru Stephen R. Covey și conțin unele dintre
ideile lui cele mai valoroase. Ele pot constitui un adevărat remediu, într-o
lume a aspirinelor și a bandajelor
temporare. Eu însumi m-am confruntat cu încercări dureroase în viață și vă pot spune din
experiența proprie că principiile pe care le-am învățat de la tata – principii clar enunțate în această carte – ne-au dat familiei mele și mie, personal, curajul și încrederea de a
merge mai departe, de a contribui cu ceva la mersul lumii în care trăim și de a ne găsi fericirea. Principiile acestea vă vor fi și dumneavoastră de ajutor, fără îndoială.“ Sean Covey |