Cuvinte de încurajare
A
încuraja înseamnă „a inspira curaj", a face pe cineva să fie mai optimist
sau mai încrezător. Fiecare dintre noi se simte nesigur în anumite privințe. Ne
lipsește curajul, iar adesea lipsa curajului ne împiedică să realizăm lucrurile
pozitive pe care ni le dorim. Potențialul latent al unui prieten, coleg sau al
unui frate ar putea fi pus în valoare datorită cuvintelor tale de încurajare.
♦ „Ar trebui să dai
o probă pentru piesa aceea. Cred că ți s-ar potrivi foarte bine rolul."
♦ „Te-ai gândit
vreodată să participi la un maraton? Sunt convins că te-ai descurca."
Încurajează-i
să-și urmeze visul sau măcar să încerce să-l îndeplinească. Cuvintele tale de
încurajare s-ar putea să fie impulsul de care au nevoie pentru a încerca ceva
nou.
Parcă și acum mă văd, puștiul tăcut care stătea în spatele clasei, tipul
misterios și visător. Eram un elev mediocru și nu-mi plăcea în mod deosebit ora
de engleză. Nu consideram că sunt bun la scris, pentru că nu mă pricepeam la
partea de ortografie sau la gramatică.
Apoi am întâlnit-o pe doamna
Dominguez. Era profesoara mea de literatură din anul II. Ea a văzut ceva în
mine. Când primeam lucrările parcă nu mai erau atât de pline de corecturi cu
roșu, care îmi semnalau greșelile. Le primeam cu mici mesaje pentru mine.
„Tom, ai un dar."
„Tom, ideile tale sunt
profunde și originale."
„Tom, ai stofă de
scriitor."
Era prima dată când mi se
întâmpla asta. Doamna D. mi-a deschis ochii spre un talent pe care nici măcar
nu știam că îl am. Am fost acceptat la Northwestern anul următor. Ghici ce
vreau să studiez?
Scrisul
TOM
Uneori,
prietenii ne întreabă diverse lucruri în încercarea de a afla care este părerea
noastră. Un prieten îți spune: „Mă gândeam să candidez pentru un loc în
consiliul elevilor, dar nu sunt foarte sigur". Vei ignora comentariul lui
spunând: „Este doar un concurs de popularitate. Nu merită să-ți pierzi timpul
cu asta"? Îți vei descuraja prietenul spunând: „Nu știu. Este foarte mult
de lucru și e foarte greu să câștigi" sau îi vei spune câteva cuvinte de
încurajare, precum: „Mi-ar face mare plăcere să-ți ascult ideile pentru această
candidatură. Ai nevoie de un șef de campanie"?
Cuvinte de laudă
Cu
toții avem realizări. Ne propunem anumite scopuri și, când le îndeplinim, ne
place să ne fie recunoscute meritele. La Hollywood se acordă premii Oscar. În
lumea muzicii se înmânează premii, precum Grammy. La evenimentele sportive se
oferă trofee, iar în afaceri, plachete. În relațiile personale, cuvintele de
laudă împlinesc nevoia de recunoaștere.
Membrii societății în care trăim se pricep foarte bine la critici și fac asta
imediat când observă că ceva nu este în regulă. Suntem maeștri în arta
cinismului și a sarcasmului.
Este nevoie de mai multă disciplină și creativitate pentru a vedea lucrurile
bune - și pentru a spune asta. |