Ce înseamnă „dragoste necondiționată"?
Uneori,
atunci când utilizăm prea mult un cuvânt, ajunge să se uzeze, își pierde forța,
iar sensul i se diluează. Mă voi opri așadar puțin asupra acestei expresii care
este utilizată atât de frecvent și care este uneori pusă în practică cu o
anumită lejeritate, fără a conștientiza prea bine ce oroare presupune.
După cum indică însăși expresia, dragostea necondiționată este o dragoste care
nu se asociază cu niciun fel de condiții. Este o dragoste neguvernată de legile
pieței, în care nu există „tu valorezi atâta, așadar eu plătesc atâta ca să fiu
lângă tine". Dragostea necondiționată nu este supusă cererii și ofertei;
într-o astfel de dragoste, nu există nimic de genul: „dacă ești drăguț cu mine,
te iubesc, dacă nu ești drăguț, nu te iubesc". Dragostea necondiționată
este o iubire care se naște, crește, se dezvoltă și nu moare aproape niciodată,
indiferent cine este persoana vizată. Aceasta nu trebuie să facă nimic special
pentru a o merita. Indiferent ce rele face această persoană, nimic n-o va putea
face să piardă dragostea al cărei obiect este. Așa cum Dumnezeu împarte mila sa
într-un mod arbitrar, cel care iubește necondiționat dăruiește acest tip de
iubire „pentru că așa stau lucrurile... pentru că așa îmi vine... pentru că e
dragostea mea...".
Orice s-ar întâmpla, dragostea necondiționată continuă să fie prezentă,
realitatea nu o afectează. Nu este o dragoste țesută din legături care se
stabilesc între două persoane pentru a face să circule ceva între ele. Nu, nu
este genul acela. Dragostea necondiționată nu are nevoie de reciprocitate, asta
ar fi o dragoste ratată, un semn de slăbiciune. In realitate, dragostea
necondiționată n-are nevoie de nimic. Este o dragoste care-l ignoră pe
celălalt, pentru că își este sieși suficientă. De acolo, din înălțimea
Olimpului său, dragostea necondiționată n-ar comite vulgaritatea de a se lăsa
zdruncinată de rele tratamente sau de a-și diminua intensitatea din cauza
indiferenței manifestate de celălalt. O dragoste necondiționată este imensă,
incomensurabilă, dar nu știe cum să coboare cu picioarele pe pământ pentru a
cunoaște și a iubi un om autentic.
Irene este o femeie care suferă din dragoste, la care vom reveni de mai multe
ori în paginile acestei cărți. Ea vorbea astfel despre Juan, băiatul cu care
trăia și care nu o trata prea bine:
Juan nu trebuie să facă nimic
special ca să-l iubesc. Pur și simplu, el, doar pentru că e el - sau pentru că
e bărbat - are toate calitățile, pentru că eu sunt cea care i le-a atribuit. Și,
bineînțeles, toate calitățile pe care i le atribui lui, mi le scad mie. Și pe
măsură ce mi se pare că el este din ce în ce mai minunat, am senzația că eu,
dimpotrivă, sunt din ce în ce mai nesemnificativă... |