Cartea „O inimă
pentru inimi: Confesiuni – prof.dr. Maria Dorobanțu”, a apărut deopotrivă la Editura Academiei Române și la Editura Dharana și este o „carte
interviu” semnată de scriitoarea Maria
Timuc.
În cuprinsul întregii cărți se regăsesc „confesiuni” ale doamnei prof. dr. Maria Dorobanțu, profesor de cardiologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și șef al Clinicii de Cardiologie la Spitalul de Urgență Floreasca din București.
„O inimă pentru inimi: Confesiuni – prof. dr. Maria Dorobanțu” este prima carte
interviu din seria „Personalități și destine”, care urmărește, prin simplitatea și firescul întrebărilor, să aducă în prim plan calitățile psihologice ale unui medic și profesor care a trăit inspirat, dând valoare propriei vieți, familiei sale, țării sale și, în primul rând, omului
care se confruntă cu boala și cu moartea, așa cum se întâmplă într-un spital de urgență.
Prefața cărții este semnată de Jean Paul Bounhoure, Profesor Emerit al Facultății de Medicină din Toulouse, Președinte de onoare al Societății Franceze de Cardiologie,
Membru emerit al Academiei Naționale de Medicină din Franța, care scrie, între altele:
„Era în anul 1991 când am avut plăcerea și șansa de a o cunoaște pe dr. Maria Dorobanțu. Ea obținuse o bursă de cercetare post-doctorat pentru un stagiu în Serviciul
meu de Cardiologie la CHU de
Rangueil, la Toulouse. Foarte rapid am fost impresionat favorabil de calitățile sale profesionale.
Vorbind cu mare ușurință limba noastră, Maria a demonstrat calități umane remarcabile, dorință și aptitudini excepționale pentru a se integra cu succes în echipa mea. (….) În
15 ani, dr. Maria Dorobanțu a devenit o personalitate eminentă a Cardiologiei românești și europene. Invitată ca lector la numeroase manifestări științifice internaționale, ea face cinste țării sale. Talentul său pentru cercetarea clinică aprofundată, claritatea conferințelor și a articolelor sale, a editorialelor foarte
pertinente i-au permis să acceadă la un loc important în Cardiologia românească și europeană. Pentru mine este o mare mândrie de a fi contribuit la formarea sa inițială de cardiolog”.
Pentru elevi, pentru studenți, pentru cei tineri, dar și pentru cei vârstnici va
fi o lectură
interesantă și, sperăm, una care îi va inspira pe cititori grație reperelor psihologice
pe care le vor putea găsi cu toții în povestea vieții Mariei Dorobanțu, între care amintim:
munca susținută, curiozitatea științifică, empatia, altruismul, etc.
Maria Dorobanțu este membră a Academiei Medicale din Franța, unde mai sunt doar trei români, Acad. Victor
Voicu, Prof. Irinel Popescu și Acad. Nicolae Manolescu. De asemenea, este
un profesor și un medic deosebit, care păstrează parfumul inconfundabil al
vechii arte medicale moștenită de la marii profesori din
trecut.
Toate acestea, precum și alte calități umane, pe care le veți descoperi singuri,
citind cartea, fac din Maria Dorobanțu un model care poate fi urmat.
***
Iată
mesajul doamnei Maria Drobanțu adresat tinerilor, mesaj care încheie cartea „O inimă pentru inimi”:
– „Iată ce îmi doresc pentru copii, pentru tineri...
Indiferent ce drum vor alege în viață, să rămână OAMENI, onești, riguroși. Să aibă principii pe care să nu le trădeze pentru beneficii
efemere, să rămână deschiși către semenii lor, să aibă respect față de alții și față de ei, să păstreze mereu deschise ferestrele minții și ale sufletului către cunoaștere, să aibă orgoliu profesional și să păstreze vie dorința de progres, capacitatea
de a ști, de a întreba,
capacitatea DE A SE MIRA. Cei care vor urma cursurile unei facultăți să-și onoreze toată viața statutul de CETÃȚEAN ACADEMIC, iar dacă această facultate va fi Medicina,
să respecte întot¬deauna principiul Hippocratic
„Primum non nocere”.
Sau, altfel spus...
„Să vrei
mai mult decât se poate vrea,
Să dai
mai mult decât se poate primi,
Să ceri
mai mult decât se poate da,
Dar să rămâi întreg în ființa ta!”
Cine se hrănește mult timp dintr-un succes, stagnează”...
„Fiecare succes pe
care l-am avut, m-a bucurat. A venit firesc, pe măsură ce munca mea a dat
rezultate. Un astfel de moment de recunoaștere e o bucurie enormă. Dar bucuria durează o zi, durează două, după care îmi spun: „Bun! Ș;i ce rămâne de acum încolo ? Mai pot face și altceva? Pot să arăt că n-am obținut degeaba acest titlu?” Cam aceasta este psihologia
mea de om. Întotdeauna îmi găsesc o motivație de a încerca să depășesc un astfel de moment, pentru că cine se hrănește mult timp dintr-un succes sau dintr-o realizare deosebită, rămâne acolo, stagnează!” Prof. dr. Maria Dorobanțu
EL INVENTA POVEȘ;TI DOAR PENTRU MINE
CÂND GREȘ;EAM, TREBUIA SÃ Ș;TERG
CU MIEZ DE PÂINE
PENTRU CA LITERA SÃ NU MOARÃ
”Nici nu pot spune cum s-a întâmplat că de la vârsta de
cinci ani știam să scriu și să citesc fără să fac niciun efort. Ș;ansa mea a fost un văr de-al mamei, nenea Tachiță, tânăr student, care-și petrecea vacanțele acasă. Frumos,
inteligent și cu un umor
debordant, ce-i făcea handicapul fizic neobservabil, cucerea pe toți cei care-l cunoșteau.
Nu numai că totul a început ca o joacă, dar el a
transformat-o într-o aventură
misterioasă, în care fiecare literă avea povestea ei, pe care el o inventa pentru mine. Literele deveneau personaje pe care le
îndrăgeam, iar dacă se întâmpla să greșesc și trebuia să șterg vreun
semn, apoi nu puteam să o fac decât cu miez de pâine
pentru ca litera să nu moară. Ș;i nu era greu
pentru el să țeasă câte o poveste în jurul fiecărui semn”. |
Adevăr Divin
